Hier encore

Ieri mi-am văzut foştii colegi de şcoală generală. Au trecut 10 ani. Aş fi mincinos să spun că muream de nerăbdare să-i văd: eram mai degrabă temător gândindu-mă la perspectiva de a petrece câteva ore în compania unor virtuali aproape 30 de necunoscuţi. După primul minut de autism complet, am început să leg numele cu figurile şi cu amintirile şi m-am scufundat într-o anamneză veselă şi suculentă.

Mi-era teamă, din cauză că reţin foarte greu combinaţiile nume-figură, că o să fac tot felul de gafe. Dar memoria nu mi-a jucat nici o festă. Mi-am dat repede seama de unde atâta performanţă: era, totuşi, vorba de numele pe care le-am auzit strigate la catalog patru ani de zile. O altă descoperire a fost că traiul colectiv şi colectivizant a lăsat urme adânci: canalele de comunicare s-au refăcut rapid, ca nişte albii secate demult şi îndiguite sumar, pe care primul şuvoi de apă spulberă orice oprelişti. Ne-am întâlnit şi am făcut click. Pur şi simplu.

Fizionomiile nu s-au schimbat totuşi atât de mult pe cât mă aşteptam. Trei, patru surprize mai mari. În rest, natura şi-a urmat cursul. Profesional asemenea. Am reţinut câteva vârfuri: un director de sucursală bancară, un dansator, un magistrat, un consultant legal în afaceri. Şi am aflat ultimele episoade, cam crâncene, din viaţa unui băiat care mi-a fost foarte drag şi pe care nu mă aşteptam să-l întâlnesc, dar despre care o să povestesc altă dată.

Cea mai importantă descoperire, mi-am dat seama abia acum dimineaţă, scriind această însemnare, a fost că mi-am (mai precis, mi s-a) adus aminte că voiam să mă fac scriitor încă din pre-adolescenţă. Scriam poezii, scoteam o foaie (literară!?, nu se mai poate şti), exista un panou unde afişam săptămânal poezii, aveam, care va să zică, activitate literară precoce şi în generală, nu doar la în şcoala primară. Cum? Nu mai ţineam minte? E greu de spus. Să zicem că amintirile s-au blurat suficient ca să le ignor. Ieri seară le-am scos din fundul raftului, le-am desprăfuit şi le-am aranjat în vitrină. Cum ar veni, succesiunea pasiunilor chimie-fizică-filosofie n-a fost decât o derivă. Şi n-a durat decât şase ani. Ca să vezi. Dacă la 40 de ani voi fi scris ceva valabil, ăştia şase ani or să pară o rătăcire de scurtă durată.

Îmi priveam ieri seară colegii, încercam să le fotografiez mental zâmbtele pline, ignorând flash-urile reale, care pulsau ca pe catwalk, culegeam de ici, de colo câte un fragment de amintire, câte o informaţie disparată, şi, în vreme ce memoria mea lucra de zor la recompunerea fişelor personale ale fiecăruia, îmi răsuna la intervale regulate în minte o vorbă franţuzească, pe care o ştiu de la un psiholog: Tu as échappé belle, mon vieux! Tu as échappé belle…

  1. Intr-un cuvant…emotionant. Tocmai in ziua cand ma gandeam cel mai mult la fostii mei colegi de generala…am si scris pe tema asta aseara…

  2. Mi-am revazut si eu colegii de liceu la intalnirea de 10 ani acum cateva luni. Nici eu nu stiam la ce sa ma astept pana cand i-am vazut si cand totul a decurs de la sine. Parca aveam iar 18 ani – ne-am inteles de minune. Bine, stiu ca daca ne-ai fi pus 3 zile impreuna ar fi inceput sa iasa cu scantei, dar totusi – a fost o surpriza placuta.

    Pana una alta, sa ajutam limba romana – http://www.123urban.ro

  3. hmzz.tare faza!pot sa zic si eu ceva despre prezentarea pe care am citit-o despre tine??
    Sigur ca pot, e o tara libera 😉
    “un produs antipatic”
    Dapz…cam asa e!
    La prima vedere esti cea mai antipatica persoana din lume, te salveaza ceva: setea de cunoastere si hmzz..faptul ca esti sigura persoana care la varsta pe care o are nu e un depravat alcoolic(cam ca toata generatia ta), ci esti un tip la Arte, care nu se teme sa-si afiseze cunostintele in public si sa foloseasca un limbaj prin care sa arate ca stie! 😉
    hmzzz..o prima impresie facuta cam in 20 de minute doar ascultandu-te si incercand sa tin pasul cu tine in timp ce te cam agitai!

  4. Dincolo de episodul emotionant, frumos redat, nu pot sa nu fac o observatie: te cam contrazici singur sau nu ti-ai recitit materialul!? In rest, numai de bine!

  5. ana, cam ce intelegi tu prin generatia lui dragos (in care cu onor ma aflu si eu)? nu de alta, dar ultima data cand am verificat nu eram chiar toti niste depravati alcoolici.

  6. .. en attendant.. qu’est-ce qui est arrivé à ton ami?.. ton cher ami.. je crois que c’est une histoire emouvante.. en attendant encore 🙂

Leave a Reply