Coloana vertebrală gonflabilă

Ce ţară e aceea în care gura diplomaţilor adevăr grăieşte, iar regii umblă imperturbabili în demnitatea goală?

Evenimentul ZileiImaginează-ţi o cină la tine acasă. Deşi ai aerisit bine, mesenii strâmbă din nas din cauza izului pestilenţial care pluteşte în aer. Cunoşti problema, dar o ignori suveran în speranţa că, din politeţe, prietenii tăi vor face la fel. Excedat de mirosul insuportabil, unul dintre ei indică nonşalant sursa neplăcerilor: ţi s-a înfundat closetul de serviciu. Amabil, omul nostru te întreabă dacă vrei numărul unui instalator. Cum reacţionezi?

Dacă ai fi un demnitar român, probabil că i-ai reproşa impertinentului că nu se vorbeşte despre aşa ceva la masă, l-ai lua de guler şi ţi-ai chema bodyguarzii să-l dea în şuturi afară din casă. Nu te-ar opri nici prietenia care vă leagă de multă vreme, nici buna creştere care cere să nu răspunzi la impoliteţe cu impoliteţe, nici măcar bunul simţ. La tine în casă nu permiţi, domnule, să vorbească cineva despre closet în timpul mesei!

În iureşul stârnit de declaraţiile Ambasadorului Taubman, observ că politicienii români pun din nou carul înaintea boilor. Mai înainte ca problemele care ne fac să stăm crăcănaţi între statutul de ţară bananieră şi civilizaţie să fie rezolvate, ţinem cu tot dinadinsul să ne fie respectată suveranitatea naţională şi să nu-şi bage nimeni nasul în oala în care duhnesc treburile interne.

N-am învăţat să folosim cu regularitate apa şi săpunul, dar ştim să ne-mbrăcăm în ţoale Bucci, să ne parfumăm cu Dihor, iar gorilele noastre sunt gata oricând să-l facă terci pe prost-crescutul care are tupeul să ne atragă atenţia că am uitat să facem duş.

În ultima jumătate de veac, demnitatea şi suveranitatea naţionale au fost invers proporţionale cu sănătatea democraţiei şi dezvoltarea economică. Poporul acesta n-a fost niciodată mai demn şi mai suveran ca pe vremea lui Nicolae Ceauşescu. E drept că nici mai sărac şi nici mai batjocorit n-a fost vreodată. Ne place să ne revendicăm de la Decebal şi de la Ştefan, dar obsesia amestecului în treburile interne e o ţâfnă propagandistică moştenită de la un criminal gângav şi agramat.

Nu-mi sunt simpatici Ambasadorul Taubman şi, cu atât mai puţin, Administraţia pe care o reprezintă. La rigoare, pot să admit că nu se face să comentezi legile unei ţări care te-a primit în calitate de diplomat. Dar, pentru numele lui Agamiţă Dandanache, cine s-a trezit să fie rigorist într-o ţară în care preşedintele confundă ziaristele cu animatoarele, primul ministru face declaraţii despre mucii din freza unui coleg de partid, iar ministrul de externe visează cu ochii deschişi la ghetto-uri pentru infractori?

Ambasadorul Taubman nu s-a trezit vorbind pentru presa străină, nici nu şi-a propus să terfelească imaculata imagine a României în lume. Ne-a vorbit nouă, românilor, despre o problemă pe care o avem cu aleşii noştri. Aleşi pe care nu reuşim să-i facem, de 18 ani, să ia în seamă opinia celor care i-au votat atunci când votează, la rândul lor, legi care favorizează corupţia şi infractorii.

Ce ţară e aceea în care gura diplomaţilor adevăr grăieşte, iar regii umblă imperturbabili în demnitatea goală?

Vreau să le mulţumesc domnilor Tăriceanu, Văcăroiu, Olteanu, Iliescu, Năstase şi Funar pentru că ne-au redat, ca popor, onoarea noastră, care ne-a-njurat. Uitasem că suntem nişte cretini solemni şi nu permitem, domnule, mă-nţelegi?

:: text: Evenimentul Zilei

  1. Cred ca inteleg foarte bine ce ai vrut sa spui.Dar ca noi,cei care intelegem si stim cata dreptate se afla in vorbele “Ce ţară e aceea în care gura diplomaţilor adevăr grăieşte, iar regii umblă imperturbabili în demnitatea goală?”cati suntem?Prea putini sau prea fricosi.Sau e nevoie de un copilasa inocent care sa spuna(cum numai ei o spun);”nu vedeti ca regii sunt dezbracati?”De ce nu o faceti voi ,jurnalistii,scriitorii,de ce nu lasati deoparte neintelegerile dintre voi si faceti ceea ce stiti foarte bine.Scrieti,vorbiti!cat mai este timp!

  2. Domnii din PNL care au sarit la gatul lui Taubman sunt cumva aceiasi care se bucurau inainte de 2004 cand ambasadorul Guest statea cu gura pe Iliescu&Nastase? Oups, nu sunt aceiasi, pentru ca nu ei au fost varfurile PNL in opozitie. Asadar, poate nu isi aduc aminte.

    Ma intreb insa daca ei vor fi cei care vor aplauda peste vreo 2 ani cand ambasadorul US va critica masurile guvernantilor de atunci (ca nu cred ca vor mai fi din PNL).

    Gigelul de Olteanu a mai reliefat, evident, fara voia lui, o alta diferenta majora intre cele 2 “coruptii” politice, a noastra si a americanilor: in US lista donatorilor pentru campaniile electorale este publica (altfel nu avea cum sa stie ca Taubman a contribuit) si accesibila, pe cand la noi… sa nu spuneti ca daca e publicata in Monitorul Oficial, la nush cate luni dupa alegeri, chiar inseamna accesibilitate publica.

    Asta este! Astia sunt, cu astia defilam!

  3. Parca ne inteleseseram, Bucurenciule tata,ai uitat? peace brother, armistitiu:tu ingropi in liniste, drujbe, faci godzile din peturi, iti arati, din cind in cind, tatuajele prin play-boy iar noi te lasam in plata naturii recunoscatoare si ne lingem ranile provocate de bombardamentul de balarii marxistoid-iconoclast-etcetero-fobe. Dadeai impresia c-o sa ne scutesti de oligopiniile-ti congestionate, da, probabil ca te rodeau niste hipotipoze nemancate si n-ai avut ce face, trebuia sa le hranesti cu hoitul unui subiect fisiit. Vas’ca dupa tonele de analize ale rasolului lui Olteanu, vine si meta-analiza. De-abia in lumina ei “crepusculara” intelegem de unde vine frichinitul paranoic al Olteanului, vine din “din ultima jumatate de veac( adica de prin anul 1957, dupa calculele lui Bucu, cind stalinismul era instaurat de mai mult de un deceniu),perioada cind demnitatea si suveranitatea nat au fost invers proportionale cu democratia” etc. Dupa obligatoria iesire cu sorcova, cu steaua si cu personaju’ caragialesc pe intinsele plaiuri ale “gindirii laterale” si ale glumitei spirituase( igiena, sapun, bucci samd)ajungem si la supt-ilitatea suprema, corolarul celorlalte comori de inteleptrapciune. Zice mistagogicul analist dragoci:”Ne place sa ne revendicam de la Decebal si de la Stefan dar obsesia amestecului in treburile interne e o tifna propagandistica mostenita de la un criminal gingav si agramat”!!!! Adicatelea Decebal si Stefan erau niste campioni ai diplomatiei moderne, care obisnuiau sa “asimileze constructiv” criticile ambasadorilor romani/otomani, la adresa coruptiei “administratiilor” de la Sarmizegetusa ori Suceava!! Tare, taica, cum dracu reusesti sa le potrivesti, bata-te Bono sa te bata, de pezevenghi!

  4. Pun pariu ca Bucurenci habar n-are ce e ala un Marxist. E doar o teorie utila pentru el in aceasta perioada a brandului sau multilateral dezvoltat. As vrea sa ne prezinti si noua fundamentele teoretice al Marxismului la care aderi. Sine ira et studio, doar o mica discutie sa ne convingem ca stim despre ce discutam.

  5. @runbaby
    Ti-am citit profilul de pe blog si-n general vad comentariile tale. Foarte interesant, dar romaneste stii? I mean, do you speak Romanian? Because if you don’t and know little about Romania I have to tell you that ‘the Dacs come from the Tracs’. In rest ia-te de manutza cu Bucurenci si emigrati in insula Britanica acolo unde tiganii taie vaca de vie sa o haleasca.

Leave a Reply