Jurnal de sarcină în doi
Posted by dragos bucurenci on January 24, 2008
În aşteptarea lui băieţel Bădică, Simina şi Mihai ţin un jurnal de sarcină în doi pe Blogspot. Cred că e singurul blog pe care-l citesc regulat (de fapt mai e unul, dar vă povestesc altă dată despre el) şi nu fără oarecare folos.
Am aflat, de exemplu, ce-i aia Sindromul Couvade, de care, btw, suferă Mihai, nu Simina… Am şi încercat să-l arunc într-o conversaţie la birou, da’ n-a prins… Nu-i nimic, perseverez.
Şi recunosc că mă înduioşează puţin texte de genul:
Dar dacă nu putem alege fulgerul sau cerul senin, putem totuşi alege reacţia care ne coafează. Iar eu aleg uimirea bucuroasă faţă de responsabilizarea forţată. Vreau să mă las uimită de ceea ce se întâmplă în corpul meu, nu să încerc să controlez şi să influenţez ce are loc acolo. Renunţ la frustrarea de a nu putea controla ceea ce oricum nu pot controla şi aleg să mă bucur că unele lucruri sunt dincolo de puterea mea. E bine că sunt aşa.
Sau, mai terre à terre:
Ştiţi cum se obţine pateul de foie gras? Gâştele sunt hrănite forţat, îndopate practic până când ficatul lor se îmbolnăveşte. Oamenii plătesc bani mulţi să mănânce ficatul ăsta bolnav.
Ei bine, aşa mă simt şi eu uneori. Mănânc pentru că trebuie, nu pentru că mi-e foame. Mă îndop şi mă las îndopată. Hai, încă o bucăţică! E oribil să te oblige cineva să mănânci. Ştiu asta din copilărie. Şi nu cred că e ok să ajung la 27 de ani, viitoare mamă şi să mi se întâmple din nou, de data asta cu consimţământul meu.
Şi nu, nu vreau să mănânc în fiecare zi carne. Nu-mi place carnea, asta e!
Evident, Simina-i soru-mea iar băieţel Bădică viitorul nepot.
P.S. Mersi, Mihai, pentru The Raven. Nu ştiam de ziua lui Poe. Promit să n-o mai uit. Nevermore gen…




waszlaw said,
legat de asemenea jurnale: azi s-a nascut, puternic si vioi http://zummi.wordpress.com/
Alina Banica said,
“Renunţ la frustrarea de a nu putea controla ceea ce oricum nu pot controla şi aleg să mă bucur că unele lucruri sunt dincolo de puterea mea. E bine că sunt aşa.” … nici ca se putea mai adevarat si mai autentic!! Felicitari Siminei pt atitudine. Dragos, se vede ca e sora ta. Impartasiti acelasi talent de a pune in cuvite sentimente, ganduri, trairi …..
Aproape toti prietenii mei au copii mici, defapt in jurul meu toata lumea face copii
si asta e f bine! Toti imi spun acelasi lucru: nu e nimic mai important decat copilul tau si poate singurul lucru pt care merita sa traiesti. Sa fie intr-un ceas bun!
mado said,
agreem un subiect daca:
-ne doare
-ies bani
-dorim sa impresionam pe cineva
- din placere daca avem timp (a se citi bani) la un mod recunoscut ca fiind suficient
la birou tema asta!
bine ca nu lucrezi in media…
sanatate la mamici
la toate mamicile
o zi buna!
waszlaw said,
Cat as vrea un copil…si dupa ce am zis asta ma gandesc ca nu am posibilitatea materiala si nici taria emotionala sa-l educ… sunt tanar Doamne…
dadatroll said,
Stiti cum se fac graterele? Porcului asa de rau i se face, ca practic il omoara. Si apoi oamenii mananca gratare de porc.
anaayana said,
Sunt bune jurnalele astea mai ales pentru cei care trec prin experienţe similare (totul devine mai simplu făcând schimb de informaţii)E ca şi cum numai cei care iubesc plantele ar cumpăra revista Urzica deşi nu e aşa. (exemplu utopic)
Ştii că prin SUA sunt diverse grupuri, organizaţii pe astfel de domenii, încercând să dezvolte comunicarea, să găsească mereu soluţii noi la probloeme vechi.
Cum tu nu eşti într-o situaţie similară, ce te impresionază cel mai mult? Evoluţia sub lupă a fenomenului? Frământările?
robotor said,
da, saracele gaste, mi se rupe inima. capitalistii astia nenorociti.
Costel Gilca said,
Si totusi unul dintre cei mai frumosi bebelusi este aici:http://costelgilca.wordpress.com/2008/01/21/cateva-fotografii-cu-liza-valentina/ si alte fotografii sunt si mai frumoase:))
Costel Gilca said,
http://costelgilca.wordpress.com/2008/01/21/cateva-fotografii-cu-liza-valentina/
andreea said,
foarte frumoasa ideea
rox said,
ce frumos din partea lor, must be magic!
jhs said,
Interesant blogul n-am ce zice dar si mai interesant va fi dupa ce Baietel va vedea “lumina zilei”. Oare cum se va numi blogul. Ar fi pacat sa nu continuati .
Dacă vrei să apară o imagine lângă numele tău, e foarte simplu. Fă-ţi un Gravatar.
Add A Comment