Maurul şi-a făcut datoria. Maurul poate să plece.

În 2007 „Salvaţi Dunărea şi Delta” a convins companiile să investească aproape un milion de euro în programe ecologice.

Salvati DeltaLa 1 martie, Dragoş Bucurenci predă ştafeta de Director, Costel Popa preia balonul verde, iar Liviu Mihaiu continuă să arbitreze.

Comunicat de presă

1 200 de voluntari implicaţi în proiecte, 12 tone de plastic colectate şi reciclate, 10 000 de puieţi plantaţi în Munţii Călimani, 16 000 000 RON deblocate pentru lucrări de reconstrucţie în Delta Dunării şi un buget de peste 900 000 Euro sunt câteva dintre faptele cu care Asociaţia „Salvaţi Dunărea şi Delta” se mândreşte în 2007.

Bugetul organizaţiei a crescut de peste 4 ori, echipa s-a dublat, iar Asociaţia şi-a adjudecat Marele Premiu şi Premiul pentru Protecţia Mediului la Gala Societăţii Civile, poziţionându-se, la numai trei ani de la înfiinţare, ca una dintre cele mai importante organizaţii neguvernamentale din România.

Acţiunile de ecologizare ale Asociaţiei au mobilizat 1 200 de voluntari şi au avut drept rezultat direct colectarea şi trimiterea spre reciclare a 12 tone de plastic, împădurirea unui versant defrişat din Munţii Călimani, dar şi deblocarea prin activităţi de lobby a 16 000 000 RON pentru lucrări de reconstrucţie ecologică în Delta Dunării.

Proiectele Asociaţiei au fost finanţate integral din fonduri private oferite de Coca-Cola HBC Romania, The Coca-Cola Company, URSUS Breweries, Energy Holding, Henkel Romania, Unilever South Central, Petrom, Mobexpert, Romtelecom, Canon, Murfatlar, Interio Contractor. „Salvaţi Dunărea şi Delta” a făcut publice sursele sale de finanţare şi valoarea fondurilor atrase în Raportul Anual pe 2007, accesibil la www.salvatidelta.ro.

Cu peste 200 de apariţii media (55 pe TV), „Salvaţi Dunărea şi Delta” este în continuare cea mai vizibilă organizaţie de mediu din România. Pentru educarea publicului larg, Asociaţia a produs în 2007 două emisiuni de televiziune: „Linia verde” pe TVR1 şi „România Verde” pe RealitateaTV.

Asociaţia a dovedit şi în 2007 că este capabilă să reunească toate forţele politice în jurul interesului comun pentru un mediu curat şi sănătos. Evenimentele şi proiectele Asociaţiei s-au bucurat de susţinerea preşedintelui Traian Băsescu, a premierului Călin Popescu-Tăriceanu şi a mai multor reprezentanţi ai principalelor partide politice.

ES Donato Chiarini, Şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, voluntar în cadrul campaniei „Pune capac mizeriei din Deltă!”, a declarat:

Am văzut multe ONG-uri, dar acesta este primul de care am auzit să pună la propriu mâna pe gunoi. Ceea ce faceţi aici, la sfârşitul celui mai mare fluviu european, ar trebui să fie un exemplu pentru toate ţările prin care mai trece Dunărea.”

La 1 martie, Dragoş Bucurenci îşi încheie mandatul de director şi-i predă ştafeta lui Costel Popa, fostul director al Asociaţiei Pro Democraţia (între 2004 şi 2007).

MaiMultVerdeÎmpreună cu Andreea Teodorescu, Doru Mitrana şi Hanno Hoefer şi sub înaltul patronaj al ASR Principesa Margareta a României, Dragoş Bucurenci a înfiinţat o nouă organizaţie de mediu, „MaiMultVerde”, care îşi propune să multiplice modelul de succes de la „Salvaţi Dunărea şi Delta” la nivel naţional.

Declaraţii de presă

Liviu Mihaiu, Preşedintele Asociaţiei:

Pe vremea când ecologia pentru mine însemna Jacques-Yves Cousteau şi Teleenciclopedia, credeam că în profesia asta se filmează mult, se face baie în neştire şi se consemnează la Antipa noi specii sau comportamente în lumea animalelor.
Acum, când m-am făcut mare, ştiu că, de fapt, animalele care trebuie supravegheate, înregistrate şi cărora ar trebui să le punem cipuri behavioriste sunt cele mai inteligente fiinţe de pe faţa Pământului: oamenii. De-aceea ’Salvaţi Dunărea şi Delta’ şi-a definit misiunea în lupta cu oamenii pentru binele Naturii! Şi, în final, pentru binele oamenilor.”

Dragoş Bucurenci, Directorul Asociaţiei (2004-2008):

Când am redactat Strategia Anuală pentru 2007, ţintele păreau destul de îndrăzneţe şi am fost nevoit să fac o vreme figură de optimist. Planificasem dublarea bugetului, a echipei şi a volumului de activităţi, iar fondurile de care aveam nevoie aproape se triplaseră.
La sfârşit de an, mă bucur să constat că am fost mai degrabă reţinut în estimările mele. Bugetul organizaţiei a crescut de peste 4 ori, echipa s-a dublat, iar rezultatele proiectelor noastre pot fi măsurate în cifre comparabile cu amploarea dezastrului din Deltă.
Nu mă îndoiesc că planurile mele de viitor vor continua să se intersecteze cu cele ale organizaţiei şi sper că prietenii noştri, ai Deltei, ai naturii şi ai unei Românii curate şi sănătoase vor fi mereu aceiaşi, mai frumoşi, mai numeroşi şi mai hotărâţi.”

Costel Popa, Directorul Asociaţiei de la 1 martie 2008:

’Salvaţi Dunărea şi Delta’ s-a impus, iar ceea ce a făcut pentru Deltă este comparabil cu ceea ce au făcut alţii împotriva ei. Vrem ca această zonă să devină un loc aparte, nu un loc al exploatării sălbatice, ci unul a cărui sălbăticie să o exploatăm cu aparatul de fotografiat.
Sunt bucuros să mă alătur echipei ’Salvaţi Dunărea şi Delta’ şi să pun osul la muncă pentru asta. Mai sunt multe de făcut şi cu toţii trebuie să contribuim la salvarea Deltei.”

:: Mai multe cifre şi fapte despre activitatea „Salvaţi Dunărea şi Delta” în 2007 găsiţi în Raportul Anual pe 2007, care poate fi descărcat de la www.salvatidelta.ro.

  1. Votez pentru cat mai mult verde in ochii lumii, de aceea sunt cand greenfield, cand forevergreen, cand si una si alta, depinde de platforma. De aceea am reusit sa-mi fac si dusmani, pentru ca imi plac lucrurile normale si frumoase.
    Va felicit pentru tot ceea ce faceti.

  2. “mauru'” e noul avatar al marxistului? chiar, o fi existat vreun “maur” marxistoid? Dupa toate realizarile astea exceptionale, de ce nu ne zici cam cu cit ti-a crescut contu’,brandu’,self-respectu’ si infatuarea? Doar nu sintem atit de naivi incit sa credem ca ti-ai polizat brandu’ ala de-au crapat alti brandomani, uitindu-se la dinsul, numai pt a pune in scena mirobolanta escatologie marxista in care lupul sta bot in bot cu mielul, iar dinozaurul din peturi falca in falca cu brontozaurul smecher de la energiholding.
    PS
    Ar trebui sa mai adaugi la lista asta enorma de minunatii si uluitorul curaj de a-l imita pe congeneru-tau, Ciutacu cenzurindu-mi aprioric toate comentariile, printr-o eleganta si ecologica blocare a I.P.-ul. Prin urmare, maurul nu si-a facut treaba pina la capat. Mai are de reciclat “cosul de gunoi” recte “propria politica a comentariilor”.

Leave a Reply