Fabrique şi ousynais

FabriqueDacă stilul e omul, la ce bun stilistul? Cum se face că stilul poate fi “cumpărat” din magazin? Un stil compus din obiecte prêt-à-porter nu e, oare, un cerc pătrat? Într-o lume de branduri, n-a ajuns cumva stilul un simplu răsfăţ?

Nu am răspunsuri definitive la întrebările astea şi, drept să spun, nici nu mă bântuie foarte des ca să-mi bat capul cu ele. Dar am un indiciu sau, mai bine zis, o destinaţie. La blog.fabrique.ro se construieşte in vivo un magazin de ţoale online. Începe cu puţină alfabetizare şi bine face – n-auzisem de primele două branduri pe care le prezintă, dar mi-a plăcut ce-am văzut. Branduri noi, aer proaspăt…

Nu ştiu pe câţi vă priveşte chestia asta. Sunt încă puţini cei care se străduie să vorbească, să scrie, să se îmbrace, să se poarte, să arate şi să trăiască frumos. Dar, pentru că tot sunt la ora gratuităţilor, am şi un răspuns, e drept că nu m-a întrebat nimeni, aşa că n-am cui să-i răspund: într-o lume urâtă, dacă n-ai nici un stil, mai bine ţi-l cumperi.

Tags: , , ,

No Responses to “Fabrique şi ousynais”

  1. Ioana 18 Feb 2008 at 9:14 pm #

    ,,Sunt încă puţini cei care se străduie să vorbească, să scrie, să se îmbrace, să se poarte, să arate şi să trăiască frumos.” – foarte frumos spus :-)

  2. dadatroll 19 Feb 2008 at 10:43 pm #

    Deci daca e cerc patrat de ce ai un triunghi in poza?

  3. Aujourd'hui 20 Feb 2008 at 1:22 pm #

    În sfârşit, un articolaş interesant şi pentru mine! :p Şi eu m-am săturat să văd Bucureştiul înţesat de persoane efectiv identice, de parcă Zara şi Miss Sixty ar fi singurele branduri din România. Chiar avem nevoie de o gură (sau poate ceva mai multe) de aer proaspăt şi despovărat de indigouri. Iar fabrique îmi pare promiţător. ;)

Comentează

Trimite-mi un e-mail când apar noi comentarii la această însemnare.

Dacă vrei să apară o imagine lângă numele tău, e foarte simplu: fă-ţi un Gravatar.