pe de alta parte, tot fumul pe care il inghit zilnic in trafic pe bicicleta, ma cam deprima, caci renunt constient si voluntar la un obicei nociv, insa toate eforturile mele sunt anulate de catre societatea in care traiesc

asa incat ma intreb uneori, oare nu e mai bine sa ma reapuc de fumat, sa imi cumpar o masina si sa injur biciclistii care se amesteca in trafic si astfel sa intru si eu in randul oamenilor maturi din romania? dar dupa aceea imi aduc aminte de faptul ca peste cateva luni ma voi relaxa pe una din plajele australiene, si ma voi juca iar cu nisip asa cum faceam cand eram copil, si in acel moment ma duc la doctor, imi scot un certificat medical pentru o saptamana si plec undeva la munte sau la mare ca sa treaca timpul mai usor pana atunci

p.s. lucrez la o companie de tutun care se autodeclara responsabila; social responsibility inteles in romania inseamna sa vinzi tigari cu orice pret imbolnavind generatii intregi de parinti, de ai caror mica parte din copiii ramasi orfani, compania le ofera niste donatii de echipamente casate sau sponsorizeaza nu stiu ce campanie united way; cu un singur lucru sunt de acord: este vorba de alegerea fiecaruia, si spun asta in calitate de fost si actual fumator care ma las dar si ei ar putea sa o lase mai usor cu ipocrizia asta de responsabilitate sociala, caci daca ar fi autentica, atunci eu as fi somer

Bănuiesc că ai făcut public lăsatul tău de fumat ca pe o metodă suplimentară de ajutor şi mă amuză şi mai tare.

Nu mai fumez de 5 ani. Între timp am şi uitat că am fost fumătoare, deşi am fumat din toţi plămânii mei.

Fumam cu mare pasiune pentru că pur şi simplu îmi plăcea. Nu voiam să mă integrez în nici un anturaj, nu voiam să fiu populară, dar voiam să fumez. Nu am fost victima publicităţii pentru că în tinereţile mele nu eram aşa invadaţi de reclame. Nu pot să dau vina nici pe familie pentru că părinţii mei sunt profund nefumători. Recunosc, pe lângă fumat mi-am dezvoltat un hobby secundar: urmăream reacţiile celor din jur când îmi aprindeam o ţigară. Inevitabil, toţi erau şocaţi că eu, cu chipul meu angelic, puteam să fiu un monstru fumător. Chiar şi azi, când mai spun că am fumat, oamenii se uită cu neîncredere.

M-am lăsat de fumat într-o zi în care nu îmi propusesem asta. Timp de 2 ani, mintea mea îmi tot zicea că nu prea e bine să fumezi. Aşa că, 2 ani de zile, am adunat dovezi din diverse surse pentru a mă asigura că fumatul e într-adevăr nociv. Ceea ce m-a convins a fost chipul mătuşii mele care după treizeci de ani de fumat intensiv s-a transformat dintr-o femeie frumoasă într-o colecţie de riduri, piele întunecată şi mirosuri tari.

Nu am trecut nici prin sevraj şi nici prin palme peste mâini ca să nu îmi aprind o ţigară. Mai aveam ocazional momente jenante în care ieşeam cu prietenii mei fumători şi involuntar puneam mâna pe pachetele lor de ţigări, scoteam una, o duceam spre gură şi mă opream zâmbind aducându-mi aminte că acum sunt în altă tabără.

E clar că spaima stă în spatele abandonării fumatului. Vă întrebaţi de ce sunt cei care s-au lăsat de fumat mai vehemenţi împotriva fumătorilor decât nefumătorii? De ce nu mai suportă locurile în care se fumează masiv? Raţionamentul e simplu: ei au făcut alegerea de a fi sănătoşi renunţând la fumat, iar această alegere este complet anulată de cei care fumează. De ce s-ar expune fumatului pasiv care este şi mai ucigător decât cel activ? Care ar mai fi rostul renunţatului la fumat? Aşa că mă amuz de fiecare dată în ipostaza de a alege mereu un loc la nefumători sau de a fi revoltată când acest loc este doar cu numele, în practică nefiind decât aerul care îi desparte pe fumători de nefumători.

Cineva voia să ştie cum să se lase de fumat. Cred că nimeni nu poate pretinde că deţine secretul. Mi se pare hilară de-a dreptul sugestia de a mesteca bomboane, gume sau seminţe. Eu eram fumător, nu rumegător. Şi dup-aia se întreabă de ce s-au îngrăşat.

Succes celor care vor să se lase, precum şi celor care au renunţat deja la fumat! Nu trebuie uitat că e nevoie de disciplină ca în orice facem în viaţa asta, de la spălatul pe dinţi la luarea deciziilor importante.

PS M-am cam lăsat dusă de vorbe, poate şi pentru că o parte din cele mai frumoase amintiri pe care le am se învârt în jurul unei ţigări.

Tata a fost pentru mine un exemplu ca se poate! E drept ca i-a venit mintea la cap doar atunci cand a facut o criza intr-o seara in care a abuzat de tutun … , dar a spus clar ca nu mai pune tigara in gura si asa a fost. Sa tot fie vreo 10 ani de atunci …

Deci, de putut se poate. Dar iti trebuie multa vointa.
Succes!! Rezistati tentatiei!

http://www.pleiada.wordpress.com