ps: a-ti bate nevasta nu inseamna ca esti porc ci ca nevasta-ta e atat de proasta ca nu te-a parasit inca

Intrucat experimentele medicale neconsensuale fac corp comun , in forma lor cea mai grava, cu tortura si asasinatul si cu periclitarea deliberata a vietii si sanatatii oamenilor prin tainuirea informatiilor privind riscurile la care se expun persoanele implicate, in forma lor mai “atenuata”, fapte care sunt a) in mod evident condamnabile (eventual prin catalogarea lor ca “pacate mortale”), b) pedepsite de lege si c)exceptionale, presupun ca Monseniorul nu infiereaza astfel nici atrocitatile comise de tizul Serenissimului sau superior, dr. Joseph Mengele, nici experimentele chinezesti, nord-coreene sau … nord-americane (tip MK-Ultra etc.) de spalare a creierului si “reeducare” prin administrare de droguri, izolare, privare senzoriala, teroare psihica, electrosocuri etc., ci tocmai forma cea mai raspandita a experimentului medical pe oameni, care este cea consensuala. Si asta deoarece, in viziunea Vaticanului, exprimata in diverse bule si proclamatii, intemeierea validitatii unor valori si judecati morale pe consens social constituie un caz particular al mult incriminatului “relativism moral” (fapt cu care putem fi de acord, daca acest consens are drept consecinta directa sau indirecta prejudicierea unei parti terte). Daca in viziunea seculara moderna, fiinta proprie (fizica si mentala) constituie un fel de “ground zero” al libertatii si auto-determinarii (care se realizeaza de facto pe deplin tocmai in actul renuntarii radicale la existenta, adica in sinucidere), iar obligatiile incep de-abia cu semenii, in viziunea religioasa, care instituie un absolutism moral, individul apare ca un simplu administrator delegat, nu numai al lumii, ci si al propriei fiinte (cu inzestrarile si valorile sale “absolute”). In societatea de drept, religia ramane sa codifice si sa legifereze relatiile care se sustrag controlului social, adica, in ultima instanta, relatia cu sine(cineva spunea: “religia este ceea ce fac eu cu singuratatea mea”) In aceasta perspectiva, consimtamantul nu il deculpabilizeaza pe agentul experimentator, ci mai degaba il incrimineaza – chiar intr-o masura mai mare! – pe pacient (in sensul larg, nu doar medical, al termenului), care se gaseste astfel in situatia unui arendas, care, din proprie initiativa, in nume si pe cont propriu, vinde sau instraineaza mosia pe care o administreaza, erijandu-se astfel, implict, in proprietar de drept al acesteia. In cazul de fata, pacientul nu este blamat, probabil, atat pentru ca accepta un tratament care ii poate agrava starea sau grabi moartea, cat pentru ca, acceptand sa fie “instrumentalizat” asemeni unui soarece de laborator, acesta renunta la “demnitatea” sa, adica la acel bun intangibil (in ambele sensuri ale termenului, adica sacrosanct si imaterial), inalienabil, deopotriva constitutiv oricarei fiintei umane si transcendent acesteia (adica dat in leasing de o autoritate superioara, cu clauza contractuala de returnare in conditii de perfecta integritate, fara pete si zgarieturi). Evident, aceasta notiune, a carei valoare si utilitate ca generatoare de drepturi nu doresc sa o contest, poata fi folosita, pe de alta parte, ca ghilotina si impotriva altor revendicari bazate pe ideea de consens (ca de pilda, cele legate de relatiile intime intre persoane de acelasi sex sau de alte moduri de viata “alternative”).

* poluarea
Poate polutia? De fapt, ma mir cum de nu este nimic legat de sex in lista asta; sa inteleg ca nu mai e la moda?

Ei, pacatele sexuale nu sunt mortale. Astea se pot “scoate” prin donatii (cumparare de indulgente):)