Sunt la un prânz cu Andrei, un “stand-up comedian” de 27 de ani, şi vorbim despre alcoolism şi despre preferinţa lui pentru pastele cu votcă. Îi sugerez să încerce o abstinenţă de două săptămâni, ca să vadă cât de tare îi lipseşte alcoolul, şi-mi spune că prietena lui a făcut deja experimentul, cu rezultate foarte bune. “Şi nu te uita la mine că beau mult”, adaugă el, “trebuie s-o cunoşti pe prietena mea: îmi dă clasă la orice. Pe lângă ea sunt mic copil. Bea mai mult ca mine, fumează mai mult ca mine şi fute mai mult ca mine.”
L-am privit curios. În spatele meu, vecinii au ciulit şi ei la fel de curioşi urechile. “Îmi dau seama că ultima afirmaţie mă poate pune într-o lumină proastă”, a zâmbit Andrei, “dar nu fute alţi bărbaţi. E bisexuală şi se mai fute din când în când cu femei.” Am simţit cum urechile de la masa vecină s-au înroşit. Nu mai voiau să ia parte la această conversaţie. “Da”, i-am zis, “ştiu cum e. Am avut şi eu o iubită ca ea. E bine că eşti ok cu asta.” În spatele meu temperatura depăşise 40 de grade şi am hotărât să mă opresc. Nu voiam să stric nimănui prânzul, dar aş fi putut continua: “Şi eu sunt bi, dacă tot veni vorba”.
Adevărul e că vorba vine foarte rar şi, de cele mai multe ori, în contexte nepotrivite. Nu, oricât de dezinhibată ai vrea să pari şi indiferent de cât de drăguţă poţi fi, n-am să vorbesc niciodată despre preferinţele mele sexuale la restaurant. Ţie ţi-ar plăcea să fii chestionată la o băută cu colegii despre numărul mediu de orgasme pe care ţi le provoacă partenerul sau despre modalitatea favorită de masturbare? Îmi imaginez că nu. Atunci nu te aştepta ca întrebările despre orientarea sexuală a cuiva să fie primite cu mai multă bunăvoinţă în public.
În textul de faţă am să fac o derogare de la această discreţie pentru că nu vreau să contrariez şi mai mult, scriind despre bisexualitate fără să mi-o asum. Dacă tot “veni vorba”, înţeleg să nu fac pe misteriosul, dar nu te aştepta să creez şi o categorie pe blog în legătură cu asta.
Orientarea mea sexuală nu e nici nouă, nici vremelnică. E sinonimă cu începutul vieţii mele sexuale şi probabil că-mi va mai fi proprie încă o bună bucată de vreme. Dar nu simt că mă defineşte într-o mai mare măsură decât o fac IQ-ul, emoţiile, comportamentul, hainele pe care le port, vocabularul sau opţiunile politice, aşa că nu înţeleg să-mi construiesc identitatea în jurul acestui aspect particular al sexualităţii mele.
Cei mai mulţi dintre bisexualii pe care-i cunosc (dintre care cam o treime sunt femei) au o atitudine similară. Îşi asumă identitatea în cuplu şi în cercul de prieteni mai mult sau mai puţin apropiaţi, dar nu fac din asta un subiect de paradă. “Pur şi simplu, nu simt nevoia să-mi împărtăşesc nici relaţiile cu tipi, nici cele cu tipe. Vorbesc foarte rar chiar şi cu prietenii apropiaţi despre asta”, îmi spune Dora (27 de ani, căsătorită, cu un copil). Cu soţul ei, Tudor, a avut o discuţie la începutul relaţiei şi lucrurile au fost clarificate. De când sunt căsătoriţi, a avut câteva aventuri cu femei, de care Tudor n-a părut să fie deranjat, “poate tocmai pentru că era vorba de alt sex”, crede Dora. Dar asta nu înseamnă că au o relaţie libertină, aventurile au fost nişte excepţii la regula unei relaţii mai curând monogame.
Fâşia gri a sexualităţii
În opinia mea, bisexualitatea nu e o orientare clar definită, este fâşia gri care se întinde între cei care-şi asumă cu îndârjire atracţia faţă de acelaşi sex sau faţă de sexul opus. În anii ’30, biologul Alfred Kinsey a publicat primele cercetări statistice asupra sexualităţii omeneşti, faimoasele “Kinsey Reports”. Pe o scală de la 0 la 6, doctorul Kinsey a arătat că distribuţia bărbaţilor şi a femeilor cunoaşte mult mai multă variaţie decât obişnuita împărţire între heterosexuali convinşi (notaţi cu 0) şi homosexuali radicali (notaţi cu 6). 1 reprezintă cazuri de heterosexuali cu episoade homosexuale întâmplătoare, 2 heterosexuali cu experienţe homosexuale mai mult decât întâmplătoare, 3 un număr aproape egal de experienţe heterosexuale şi homosexuale, 4 homosexuali cu experienţe heterosexuale mai mult decât întâmplătoare şi 5 homosexuali cu episoade heterosexuale întâmplătoare.
46% dintre bărbaţii intervievaţi de Kinsey reacţionaseră sexual cel puţin o dată la o persoană de acelaşi sex, iar 37% avuseseră cel puţin o experienţă homosexuală. 11.6% dintre bărbaţii albi cu vârsta între 20 şi 35 de ani au fost încadraţi în categoria 3.
Pentru mine, bisexualitate înseamnă, pe scara lui Kinsey, orice nu e 0 sau 6 şi cred că scala comportă tot atâtea gradaţii câţi indivizi există pe lumea asta.
Din păcate, chiar şi cei mai toleranţi dintre noi abia ne împăcăm cu ideea existenţei unei alte orientări decât cea heterosexuală, altfel decât ca boală, traumă sau moft, şi ne este şi mai greu să digerăm un concept fluid cum este sexualitatea propusă de Kinsey acum aproape 100 de ani.
A fi bi
Cel mai greu le este bisexualilor înşişi, care trebuie să înţeleagă ce se întâmplă cu sexualitatea lor atât în dispreţul conservatorismului parohial majoritar, cât şi în răspărul vulgatei politic corecte susurate de câte unul sau mai mulţi prieteni gay.
“După prima experienţă”, îmi povesteşte Dora, “m-am speriat. Cum o să merg mai departe? Am avut apoi o perioadă când oscilam, credeam că trebuie să fie ceva foarte clar – sunt straight sau sunt lesbiană? Nu luasem niciodată în calcul că aş putea fi bisexuală. Abia spre sfârşitul adolescenţei, când mi-am dat seama că mă atrag şi bărbaţii şi femeile, mi s-au atenuat orice astfel de probleme.”
Adela (30 de ani, căsătorită, 2 copii), în schimb, crede că orientarea e o chestiune de alegere. A avut experienţe cu alte femei, la fel de novice ca şi ea, şi recunoaşte că “într-o lume paralelă, cu cineva experimentat probabil că aş fi curioasă până la capăt”. Dar Adela nu trăieşte într-o lume paralelă, a ales o relaţie monogamă cu un bărbat şi îşi asumă decizia: “Nu pot să mă privesc sincer în oglindă, spunându-mi că sunt bi. Mi se pare un pas foarte mare. Ce înseamnă să fii bi? Din punctul meu de vedere, jocurile sunt făcute. Chiar dacă eşti bi, faci o alegere la un moment dat.”
Oricum, adaugă ea, “între femei sunt cu totul şi cu totul alte relaţii de mici. Femeile sunt mult mai apropiate între ele, fizic vorbind. Până la urmă, cred că toate astea sunt lucruri care trebuie trăite. Mi se pare firesc ca toată lumea să trăiască asta.”
Gay ori nu vrei
Doru e unul dintre cei mai bine făcuţi bărbaţi pe care-i cunosc. E ras în cap, are o alură de atlet retras din competiţie, cu muşchii profilaţi neostentativ, pentru că nu merge niciodată la sală, ochii căprui, puţină barbă, buze cărnoase şi un zâmbet aproape la fel de mare ca nasul, cel mai dulce defect de pe faţa lui. Doru e gay şi e convins că toţi actorii care arată bine la Hollywood sunt gay, fie că recunosc asta, fie că nu. “Ai auzit?”, îmi spune satisfăcut, “l-au descoperit şi pe Wentworth Miller, degeaba mai neagă. Cică agentul lui e disperat şi l-a somat să se căsătorească…” Când i se confirmă câte o bănuială în legătură cu celebrităţile, Doru e foarte mulţumit şi se bucură ca un copil căruia i s-a dat în sfârşit dreptate. Mai ales dacă bănuiala are legătura cu orientarea sexuală.
Pentru Doru, ca pentru cei mai mulţi dintre gay-i care şi-au făcut coming-out-ul, orice bărbat bine făcut care e văzut prea rar în compania femeilor sau cu care un alt bărbat se poate lăuda că a avut o aventură nu e altceva decât un homosexual reprimat, care trebuie ajutat să-şi asume identitatea. Urmează o vânătoare de indicii şi, dacă-l cunosc personal, o presiune din ce în ce mai mare pentru ca “nehotărâtul” să se decidă. De cele mai multe ori, asta se şi întâmplă, iar homosexualul reprimat, care se mai culca din când în când cu bărbaţi, devine peste noapte un homosexual eliberat, dezinhibat, mândru de identitatea lui, de lenjeria Aussie Bum, tricourile De Puta Madre şi cămăşile roz-saumon, dar, nu în ultimul rând, un homosexual care se mai culcă din când în când cu femei.
În felul acesta, el reuşeşte să schimbe o minciună conservatoare şi prăfuită cu o minciună politic corectă, perfect asortată cu noile sale cămăşi.
Sexualitate, prejudecată şi vestimentaţie
De fapt, ce-i toată povestea asta cu coming-out-ul? Sigur, când nu te interesează deloc populaţia de sex opus, când vrei să ai o relaţie de lungă durată cu partenerul tău de acelaşi sex, când te-ai săturat să fii băgat cu băieţii în conversaţii porcoase despre femei sau să fii plictisită de fete cu interminabile detalii despre performanţele şi ciudăţeniile sexuale ale bărbaţilor lor, e firesc să simţi nevoia unei “declaraţii de independenţă”. Nu contest beneficiile psihologice pe care coming-out-ul le poate avea pentru un homosexual sau pentru o lesbiană.
Dar de ce, şi aici mă refer în special la bărbaţi, trebuie să se transforme asta într-o paradă cotidiană de vocabular, vestimentaţie şi comportament? O dată ce ai învăţat să te accepţi aşa cum eşti, de ce simţi nevoia ca totul în legătură cu tine să ţipe cu litere de-o şchioapă pe un tricou roz: I’M SOOOO GAY?
“Ştii că nu sunt homofob”, începe Andrei şi eu trag aer în piept, pentru ca aşa îşi încep discursul toţi homofobii, “n-am nimic cu homosexualii ca grup social, fac şi poante despre homofobi în spectacol. Dar n-am decât un singur prieten gay, pentru că n-am putut să-i suport pe nici unul dintre gay-i pe care i-am cunoscut. Nu mi-a plăcut nici unul, tocmai pentru că se chinuie să fie îngrozitor de gay! Le-am şi zis: cum puteţi să pretindeţi să nu fiţi judecat prin prisma identităţii voastre sexuale când tot ceea ce faceţi are legătură cu asta?”
N-am ce face şi înclin să-i dau dreptate lui Andrei. Stilul afişat de cei mai vizibili dintre reprezentanţii comunităţii gay reuşeşte de cele mai multe ori să întărească nişte stereotipuri prosteşti: acelea că bărbaţii atraşi de alţi bărbaţi sunt efeminaţi şi că femeile atrase de alte femei sunt mai puţin feminine.
Homofobul de rând nu face diferenţa între travestit, transsexual şi homosexual şi e convins că atracţia faţă de alţi bărbaţi e o scădere în masculinitate (şi în umanitate, dacă homofobul nostru lucrează la Noua Dreaptă, dar divaghez…). Nu poţi să nu observi că transformarea radicală prin care trec unii dintre gay după ce-şi fac coming-out-ul dă apă la moară tocmai acestei prejudecăţi.
Iluzia optică, căci despre asta e vorba, vine din faptul că cei mai mulţi dintre bărbaţii gay sau bisexuali care şi-au conservat nealterată masculinitatea nu fac paradă cu orientarea lor sexuală. Asta nu înseamnă că nu şi-o asumă, dar cei mai mulţi dintre heterosexuali nici nu îi observă dacă pe tricoul lor nu scrie cu paiete argintii “OUT & PROUD”. Dacă ar fi trăit în România zilelor noastre, Alexandru Macedon sau Hadrian n-ar fi stârnit bănuielile nimănui în legătură cu preferinţele lor sexuale, pentru simplul motiv că nici unul nu s-ar fi dat cu rimel şi nici n-ar fi vorbit cu “Fată!”.
Nu mă înţelegeţi greşit. Coming-out-ul e un proces necesar. Dar el nu trebuie făcut întotdeauna în lumina reflectoarelor, iar rezultatul acestui proces, mai ales în cazul bărbaţilor, nu trebuie să se măsoare într-o diminuare a masculinităţii.
Cristi e genul de “bărbat dintr-o bucată”, cu care n-ai vrea să ai de-a face într-o încăierare pe stradă şi, dacă n-ar recunoaşte el însuşi asta, aproape nimic n-ar trăda la prima vedere faptul că este gay. “Am observat că nu-ţi plac bărbaţii efeminaţi”, îi scriu într-o conversaţie pe mess. “De ce?” “Pentru că mă incită foarte tare elementele de masculinitate şi simplismul masculin”. “Dar e interesant că nici tu nu eşti efeminat, deci nu compensezi”. “Unele faze efeminate mai am şi eu, dar mă prostesc. Aş vrea să ştiu că nu sunt efeminat. Cel mai incitant şi frumos mi se pare iubirea dintre doi bărbaţi masculini.”
Cred că Jean Touitou, designerul şi proprietarul A.P.C., rezumă cel mai bine problema reflectării sexualităţii în vestimentaţie: “Dacă-ţi poţi da seama de sexualitatea unui bărbat după felul în care se îmbracă – cum ar fi o ‘uniformă gay’ sau o ‘uniformă macho’ – cred că asta e dezgustător.”
Visătorii
Nu toţi gay-ii pe care-i cunosc cred că bisexualitatea este un moft, o etapă, o scuză. Cristi, pe care l-am amintit mai înainte, crede că bisexualitatea “chiar există”. “Dar, spune el, eu cred că există o sexualitate pivotantă şi una fixă în cazul bisexualităţii” “Cum vine asta, pivotantă?” “Adică este fixat pe femei, să zicem, şi mai variază şi cu tipi”.
Cristi face foarte bine diferenţa între gay şi bisexuali şi îl atrag chiar mai mult relaţiile cu cei din urmă. “Ce e totuşi incitant la un bisexual?”, vreau să aflu. “Faptul că nu este gay. Şi că se comportă foarte apropiat unui str8. Mi se pare că mă apropii foarte mult de autenticitatea unui tip hetero dacă mă combin cu un bi.”
Mai vreau să ştiu cât valorează această această masculinitate neştirbită pe care i-o poate oferi relaţia cu un bisexual. Înainte l-am întrebat dacă pretinde fidelitate într-o relaţie şi mi-a răspuns: “Da, neapărat.” Acum îl întreb din nou, dar altfel: “Şi ai merge până la un ménage à trois dacă tipul bi şi-ar dori asta?” Cristi întârzie o vreme răspunsul. În cele din urmă se decide şi pe ecran apar două litere: “da”.
Spre deosebire de celelalte orientări, bisexualitatea este o alegere în continuă pronunţare. Aşa ajungi să înţelegi că eşti nu numai ceea ce simţi, ci mai ales ceea ce alegi să faci. Cineva gay sau straight nu trebuie să-şi pună niciodată probleme ca acestea: “Un bisexual care n-a mai avut de 5 ani relaţii cu bărbaţi sau o bisexuală care are o relaţie stabilă şi exclusivă cu o lesbiană mai sunt, oare, bisexuali?”
Adevărul e că cei mai mulţi dintre bisexualii pe care-i cunosc nici nu-şi pun astfel de probleme sau cel puţin nu în termenii aceştia. Dacă n-ar exista o presiune din partea celorlalţi ca fiecare să-şi definească foarte clar orientarea, probabil că bisexualii ar fi primi care ar renunţa la orice clasificare, pentru că sunt oamenii cu cea mai liberă şi mai vie sexualitate pe care-i cunosc.
Iar asta nu-i face mai nehotărâţi, mai reprimaţi sau mai predispuşi la înşelătorie. E doar o întâmplare că spectrul lor de interes cuprinde şi bărbaţi şi femei, fără ca asta să însemne toţi bărbaţii şi toate femeile. Cei mai mulţi dintre bisexualii pe care-i cunosc se simt bine mersi şi sunt implicaţi într-o relaţie stabilă, punctată de aventuri cu ambele sexe (separat, consecutiv sau simultan) în limitele înţelegerii care defineşte relaţia.
Când Bertolucci a făcut un film despre ei, i-a numit “visători” şi cred că e un nume care li se potriveşte foarte bine. Toţi oamenii visează când dorm, deşi nu toţi îşi aduc aminte de asta când se trezesc. La fel fac şi bisexualii, cu o singură diferenţă: ca să fie siguri că nu le uită, fanteziile şi le visează cu ochii deschişi.
:: Elle, mai 2008
Excelent articol. Unii se vor intreba “Ce a vrut sa zica autorul?” 🙂
Bineinteles, asa cum ai subliniat in ultima parte, cel mai simplu ar fi sa traiesti pur si simplu, independent de criterii si clasificari. Sa-ti traiesti viata asa cum simti tu ca ar trebui, asa cum te face fericit. Putin conteaza ca azi iesi cu o femeie si maine cu un barbat. Pe de alta parte, consider ca scala lui Kinsey este cat se poate de realista, si ea este dovada cea mai clara ca cei mai multi oameni au avut in viata cel putin o experienta cu acelasi sex. Caci ceea ce mai spune defapt Kinsey e ca treptele acestea variaza in functie de etapele vietii noastre si ca este slab probabil sa ramanem toata viata pe acelasi nivel.
Foarte bun articolul!
Am citit artcolul acum vreo trei saptamani in Elle si acum l-am recitit cuvant cu cuvant ca si cum ar fi fost prima oara. Nu incetezi sa imi bulversezi orizonturile, stau again ca toanta si ma intreb daca pana la varsta de 28 de ani am trait (experimentat)ceva. Incerc sa ma linistesc spunandu-mi ca pur si simplu ai tu harul asta si imaginatia de a colora lucrurile in asa fel incat sa para…”wow”
Si daca ele in realitate sunt si mai colorate de atat?Ce ma fac??? 🙂
De cele mai multe ori credem ca literatura e unul dintre taramurile culturale, una dintre artele “inregistrate”, un lucru definibil si drept urmare, “predabil” prin manuale scolare. Sau o distractie de timp liber pe care il petrecem in compania unui roman bun. Oare?
Efectul “literatura” (precum in fizica doppler-fizeau, responsabil pentru defazare/deplasare) imi era insa cunoscut inca din copilarie. Daca e vorba de un har nu stiu, dar ce stiu e ca avand un frate cam “jaded”, care prefera sa nu faca nimic si sa doarma, ma apucam si-i descriam tot felul de chestii: o noua melodie, un film, o carte buna. Drept urmare le degusta, pentru a spune dezamagit dupa aia: “a fost mult mai misto descrierea ta.”
Am vazut oameni care s-au indragostit de alti oameni datorita povestirile (favorabile) pe care le-au auzit despre ei. Desigur nu toata lumea are aceasta capacitate de a entuziasma pe cei din jurul sau cu povestile sale, insa acest truc poate fi incercat de oricine.
Romanele sau filmele, sunt cele mai bune exemple ale practicii de a lua o bucata de realitate, de a o pune in (alte) cuvinte si de a-i acorda in felul asta o mica regiune ontologica din care inexplicabil va fermeca, va tine captiv in ea sau va arunca eventualul spectator.
Ce vreau sa spun e ca…in realitate lucrurile nu pot fi mai colorate decat atat. “Fizic” vorbind, nu e posibil. Realitatea va avea darul de a apropia ambele capete ale cauzalitatii unui lucru, astfel incat vom cadea in aceeasi dialectica plictisitoare din pricina careia viata nu va bate filmul decat daca se intrece pe sine. Un exemplu: apucate si te bate ca in fight club…vei constata ca in film au omis sa puna orele chinuitoare din sala de asteptare, coada la farmacie pentru plasture, insomniile cauzate de durere. Nu intamplator e vorba aici despre vis, iar cuvantul cheie asta este.
Iar daca exista posibilitatea ca lucrurile sa fie mai colorate decat privite prin lentila povestitorului lor, e probabil atunci cand suntem noi insine “visatorii”. Insa asta nu mai are de a face cu bulversarea cauzata de bobarnacul literar. El e doar o iluzie, si despre asta am vrut sa scriu.
Doi prieteni se intalnesc la o bere. Unul zice “Ieri am intrat intr-o biserica si am avut o revelatie. Am devenit credincios.”
La care celalalt raspunde “Si eu am intrat ieri intr-o gara, dar nu m-am simtit tren”.
Deci de unde incepe experienta, visul? E de vina contextul sau e
natural? Eu unul nu stiu, si nu-mi place sa nu stiu, sa nu inteleg anumite lucruri.
Ma surprind uneori studiind detalii fizice ale interlocutorului,
insotite de ganduri gen “ce maini frumoase are” sau “ce ochi frumosi”, dar stiu ca mi s-ar zbarli pielea pe mine daca ar incerca sa ma atinga. &*%!^&$*&^#
Am descoperit homosexualii acum vreo 7 ani, cand am organizat un mic
“pot” la mine acasa si un prieten a venit cu inca 2 prieteni tocmai
sositi din Caraibe. Totul ok, erau chiar misto, pana cand s-au asezat
pe un fotoliu unul in bratele celuilalt si m-am surprins holbandu-ma
la ei. Mi-a trecut dupa ceva Absinth si chiar am ramas prieteni.
Deci ori ma sperii, ori admir. Cauza? Efect? Habar nu am.
Nu sunt sigur nici homofob, nici xenofob, cum incerca un expat sa-mi
explice acum vreo 13 ani despre romani, cand m-a surprins holbandu-ma la un negru. I-am raspuns sec ca e de vina doar faptul ca e primul negru pe care il vad in carne vie, ca eu spre deosebire de el am copilarit intr-un mediu inchis si ca o sa ma surprinda toata viata lucrurile noi.
Revenind, sau incercand sa revin, ca de fapt tot nu inteleg genul asta de vise.
Merci oricum pentru detaliile din astfel de vise.
Apropo de partea frumoasa a lucrurilor, Andrei are parte de ménage à trois?
articolul are substanta dar paralela cu filmul lui bertolucci este foate deplasata. iti inteleg insa dorinta de a prelua termenul de visatori si a-l atribui subiectului tau, dar “the dreamers” filmul, se refera poate foarte putin la bisexualitate, homosexualitate etc. Lipsa de definitie clara a relatiilor dintre personaje te poate incita la a gandi orice despre sexualitatea lor (si orice despre film binenteles)Interpretarile sunt vaste dar ce m-a deranjat si vroiam sa clarific este asocierea vadita din articolul din elle,care mi-a provocat o usoara iritare mai ales pentru ca tratarea ta a fimului este superficiala si totusi paralela este atata de clara. In calitate de “movie buff” trebuia sa clarific asta.
Intelectualisme…Mintea face ce vrea cu noi!!!…O lume nebuna, nebuna, nebuna!!!
Cred ca multe lucruri din cele ce ai scris sunt doar partial adevarate. Pe mine ma deranjeaza ideea ca cineva s-ar culca cu o persoana de acelasi sex doar din dorinta de a experimenta lucruri noi, insa daca o iubeste cu adevarat pe, persoana respectiva cred ca are o justificare buna. E foarte simplu sa te indragostesti de o persoana de acelasi sex si nu cred ca e ceva ce iti propui in mod deosebit, la modul dar cum ar fi daca m-as culca cu prietena/prietenul mea/meu.
In rest respect persoanele cu o alta orientare sexuala decat cea normala, dar nu cred ca ar trebui sa faca o “parada” din asta.
Pana la urma important e sa iubesti si sa fii iubit nu conteaza de catre cine, dar trebuie sa ai maturitatea ca deciziile tale in acest sens sa nu-i afecteze pe cei din jurul tau.
Cred ca multi barbatii foarte frumosi sunt inclinati in mod complementar spre bisexualitate pentru ca relatia cu un alt barbat le maguleste narcisismul. Nici o femeie nu va aprecia frumusetea fizica a unui barbat asa cum o face un barbat gay, pentru ca in sexualitatea masculina este mai pronuntata latura vizuala si fizica. In sensul asta nu cred ca e vorba de o bisexualitate propriuzisa pentru ca el se foloseste de partenerul lui ca de o oglinda, atractia sexuala fiind oarecum unilaterala. De genul asta de bisexualitate cred ca “suferea” Marlon Brando, de exemplu.
“In rest respect persoanele cu o alta orientare sexuala decat cea normala”
Cum poti sa cataloghezi o orientare sexuala ca fiind “normala”?
nu doresc argumente aduse din Biblie sau din manualele de anatomie.
Eu sunt bi, si mi-a fost destul de greu, o buna bucata de ani sa accept asta, mai ales intr-o tara in care conceptele sunt cum sunt.
Acum , orientarea mea o consider “normala” pentru ca sunt obisnuit cu ea, o accept si nu o vad ca si ceva “anormal”.
Am o prietena pe care o iubesc, insa mai simt atractie si fata de baieti.
Si asta e! sunt mandru ca sunt “deschis la noutati” si ma bucur ca nu sunt singur in tara asta:).
Dragos, te respect tot mai mult- incepand de acum aproximativ 2 ani cand te-am vazut la “cultura libre”
Michael Cunningham – “A Home at the End of the World”
Se gaseste si la noi cartea, tradusa mot-a-mot, e si ecranizat romanul, cu Colin Farrell.
Un tip bi, unul gay, si o gagica mai batrana ca ei.
Poate ai timp !
Dragos, de ce s-a sters postul meu?
Te intrebi in articol: “Dar de ce, şi aici mă refer în special la bărbaţi, trebuie să se transforme asta într-o paradă cotidiană de vocabular, vestimentaţie şi comportament? O dată ce ai învăţat să te accepţi aşa cum eşti, de ce simţi nevoia ca totul în legătură cu tine să ţipe cu litere de-o şchioapă pe un tricou roz: I’M SOOOO GAY?”
As putea sa-ti raspund intr-o carte dar nu cred ca asta e important. Daca tot ai facut atatea clasificari, si persoanele gay se clasifica intr-un fel. Sunt cei care fac parada cu sexualitatea lor (crede-ma un procent foarte mic, in general pasivii convinsi), sunt cei care fac pe divele din cand in cand (role playing, care se manifesta asa doar in anumite cercuri) si sunt cei care sunt masculini si atat (in general tipii activi).
Acum exista explicatii pentru modul lor de comportament. In principiu afisarea stridenta vine din faptul ca asa cred ei ca vor fi vazuti de ceilalti drept niste persoane care isi asuma si isi accepta sexualitatea fara rezerve. Ei pozeaza si ne considera pe noi ceilalti niste prefacuti.
Coming out-ul are 2 faze: cea a acceptarii proprii (cea mai importanta, dupa mine) si cea a impartasirii adevarului cu persoanele apropiate (parinti, frati, prieteni). Unii insa inteleg ca adevarul trebuie impartasit in direct la maxima audienta.
Ca si lui Cristi, desi sunt gay, mie nu-mi plac persoanele gay. Si nici mediile gay. Prefer tipi bi tocmai pentru ca nu fac atata parada, si nu traiesc orice sarut ca pe relatia vietii lor care devine ulterior o mega drama, mai mult decat ca sunt mai masculini sau mai apropiati de tipii straight. Au o anume relaxare in a trata lucrurile pe care ceilalti nu o au.
Oricum, felicitari pentru articol. Cat despre film, are si n-are legatura cu subiectul articolului, dar cert e ca excelent!
Interesant… e prima data cand intru pe aici succese Dragos!
Ps In judetul Brasov langa Fagaras este o poiana cu narcise in localitatea Vad e groaznic sa vad in fiecare an cum e distrusa rezervatia si plante precum papucul doamnei sau specii de irisi ce se gasesc doar acolo sunt rupte si vandute in piata daca poti sa faci in legatura cu rezervatia te rog mult sa misti tu ceva in liceu aveam o asociatie si mai mergeam sa o curatam de gunoaiele lasate de cei ce ies la gratare acum nu mai exista multumesc toate cele bune! Poate ca nu trebuia postat aici comentariu cu rezervatia…
Totusi, cred ca trebuie facuta distinctie intre dragoste si sex…astept un articol pe tema asta! 🙂
nu ai de ce sa faci diferenta intre dragoste si sex pentru ca nu prea exista asemanare intre ele…sunt poate complementare…uneori faci sex si exista dragoste la mijloc, alteori faci sex si e vorba doar de atractie…culmea e ca functioneaza si reciproca… uneori e atractie dar nu e sex…alteori nu e sex dar e o mare iubire…
Stand la un latte & o chocholate chip coockie,intr-un banal tea house din Temple Bar, Dublin, am fost surprinsa de o “ingramadire” de carticele ce zaceau pe marginea tejghelei,reprezentand sugestiv “The Little Gay of Dublin”.In ele scria sincer: “SCREW SAFE:Think It
Talk It
Work It.”
Apoi era o lista intraga de guest houses,saunas,restaurants,tatoo studios,bars,adult stores, community centres si evident o harta aditionala lor.
Mi s-a parut ceva extraordinar de normal,placut si uman.
Iata un mic exemplu ce ne “download-eaza” de pe lista popoarele..”migratoare”.
Sunt toatal de accord cu tine..ceea ce simteam ai transpus in cuvinte:)
Am devorat acest articol. eu.. sunt gay.. nu mi-e rusine cu asta dar nici nu consider ca e oportun sa stie si vanzatorul de ziare din piata victoriei…
Nu stiu daca ar trebui sa repet ce am scris pe miniblogul personal referitor la asta, sau sa abuzez postand un link spre un post legat de coming-out. poate nu deranjeaza (adica nu am nici o reclama pe acolo, nu mor dupa publicitate si nici nu verific zilnic numarul de vizitatori) pur si simplu e mult scris pe sub iectul asta si un copy/paste aici ar fi prea mult.
deci: http://2q2bstr8-tm.blogspot.com/2008/12/9-22.html
(ce-o fi… o fi).
andy
Personal, cred că majoritatea absolută a oamenilor sunt mai mult sau mai puţin bisexuali, dar profitori fiind, îşi inhibă pulsiunile homosexuale, dând frâu liber doar celor hetero care le permite să-şi conserve un statut social şi multe alte privilegii.
Sunt gay sută la sută (o specie destul de rară, ca şi heterosexualii sută la sută – înclin să cred că numeric sunt egali), dar nu am nimic în comun cu imaginea sterotipizată a gay-ilor, creată, presupun, într-un laborator homofob.
Apropo, în unele ţări asiatice a fost pusă interdicţia de a prezenta la televizor homosexuali cu înfăţişare normală. Nu mai vorbesc de tratamentul diferit aplicat în Iran transsexualilor, încurajaţi să-şi facă operaţia de schimbare a sexului, şi homosexualilor, care sunt condamnaţi la moarte (mulţi reuşesc să evite execuţia renunţând la organele genitale şi crescându-şi sâni; eu cred că aş prefera prima variantă – sunt homosexual totuşi, nu femeie).
interesant articol! bravo!!!
Dragos, au descoperit tabloidele articolul asta si acum o dau “Soc! Bucurenci e bisexual!”…
Cate prostie si ura in atitudinea presei de scandal fata de orice idee care iese din standardul de “roman prost”, promovat atat de agresiv de presa mainstream.
Chiar daca iti plac barbatii, eu tot o sa am fantezii cu tine. Poate mai multe!
hahaaa, inteligent articol.
hai, bafta in ce faci si nu ne mai da atatea detalii despre viata ta personala si sexuala. indiferent cum o fi ea.
de ce ai sters mesajul meu?? accepti doar laudele?!..pacat, credeam ca esti deosebit..dar se pare ca m-am inselat!
p.s.: dupa ce am citit mare parte din articol sunt si mai socata..iti recomand sa treci pe la biserica, poate te ajuta – e un sfat sincer, nu bascalie.
@Daniela, citeşte Politica privind comentariile, apoi navighează un pic aici pe blog – vei găsi o groază de comentarii care numai laude nu se pot numi. Dar toate comentariile sunt în limita decenţei.
Am mai spus-o şi o repet: când intri la mine pe blog, e ca atunci când vii la mine acasă. Dacă nu ştii să te porţi, n-ai ce căuta aici. Eşti liberă să citeşti, dar, dacă vrei să comentezi, trebuie să respecţi nişte reguli. Pe stradă (sau, în cazul tău, la Biserică) te porţi cum vrei. La mine acasă te porţi civilizat.
Nu ma deranjeaza catusi de putin orientarea sexuala a altora.Ceea ce nu inteleg este faptul ca indivizii gay simt nevoia de exhibitie.De ce? Toate acele strambaturi,gesturi ciudate care imita comportamentul femeilor ,dar care nu aduc,de fapt,deloc cu firescul feminin, ii pun intr – o postura cel putin ridicola. Asta ma mira. Pe de alta parte, nu stiu de ce simt nevoia chiar cei bisexuali sa-si exprime public(chiar public – in restaurant?!) orientarea. E ca si cum m-as apuca sa vorbesc in public,de exemplu, despre cum ma mananca in dos, sau cum ma dor hemoroizii(nu e cazul meu,slava Domnului), etc. Nu?
@Angi, dacă citeşti cu atenţie textul meu vei observa că NU am făcut această mărturisire la restaurant, tocmai pentru a menaja urechile comesenilor. Nici mie nu mi se pare un subiect de abordat cu uşurinţă într-un loc public, deşi comparaţia cu hemoroizii mi se pare deplasată.
Am ţinut, însă, să-mi asum orientarea în paginile revistei Elle pentru că sunt, prin natura profesiei, o persoană publică şi cred că este corect ca cei care mă apreciază să o facă pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce-şi imaginează ei că aş fi.
De la această asumare, nu am mai făcut niciodată comentarii asupra acestui subiect. Tuturor celor care m-au întrebat le-am dat acelaşi răspuns: în articolul din Elle am spus tot ce am avut de spus despre acest subiect şi nu simt nevoia să mai adaug nimic altceva.
De unde si pana unde au tras tabloidele concluzia ca ai fi bisexual???
Am citit postul asta mai demult, de ce s-au legat de el abia acum?
Cumva incepe sa se configureze in jurul tau ceea ce ar trebui sa se numeasca societatea civila in Romania? Ai devenit un pericol in ceea ce priveste mobilizarea oamenilor la actiuni voluntare… si guvernantii nu ne vor uniti ci disipati… de aici si remember-ul brusc, cred eu…
Imi pare rau sa vad ca mesajul meu a fost sters… Din partea unui jurnalist ma asteptam la mai mult decat cenzurarea libertatii de opinie. Consider ca mesajul meu nu era unul injurios ci era pur si simplu exprimata o opinie, care, bineinteles, poate fi contrazisa de opinia dumneavoastra sau a oricarei alte persoane vizata. Inteleg in felul acesta de ce presa este o atat de mare putere in stat, sau in paralel cu statul, pentru ca are posibilitatea identica cu cea a statului de a “mutila” opinia publica in folos propriu.
Va doresc sanatate!
stii vorba aia “bun baiat, pacat de fata”… :))
care va sa zica,daca n+ai absolut niciun dubiu privitor la heterosexualitatea ta esti o persoana extrem de rurarla ratacita in plin secol 21?? ce non-cool ma simt .
Admirabil, monser! tine-o tot asa.
Dragos, mi se pare departe de adevar ca pentru bi e cel mai greu. Sa zicem ca eu as fi pe treapta 5 momentan pe scara lui Kinsey, desi – dandu-ti dreptate astfel la un pasaj din articol – mediul social m-a facut sa ma consider simplu “gay”. Totusi, sunt convins ca pentru bi nu poate fi mai greu. Si zic asta si in urma unei colaborari cu o organizatie ce apara drepturile minoritatilor.
Iar cum categorizeaza stimatul domn The D.I. barbatii homosexuali este departe de orice adevar: “Sunt cei care fac parada cu sexualitatea lor (crede-ma un procent foarte mic, in general pasivii convinsi), sunt cei care fac pe divele din cand in cand (role playing, care se manifesta asa doar in anumite cercuri) si sunt cei care sunt masculini si atat (in general tipii activi).” Aceasta definitie pare ca ar veni mai mult dintr-o mare influenta a partii de scandal din media. Domnul respectiv nu e condamnabil, dar nici sa sustii anumite adevaruri generale neargumentat nu mi se pare laudabil.
In rest… ok articolul. Chiar mi-a placut. Si chiar l-am salvat in Favourites pentru a-l reciti ulterior.
Toate cele bune.
F.
Fiecare isi asuma sexualitatea, unii la umbra majoritatii iar altii in nefericitul loc in spate al minoritarilor huliti de “normali”! Nu inteleg de ce unii se leaga de modul in care eu aleg sa imi exprim ceea ce am suprimat 20 de ani, fie prin grimase ori body language! Din punctul meu de vedere, micile prosteli din grupul meu de prieteni, strambaturi ori gesturi feminine reflecta ceea ce ne caracterizeaza ca indivizi: faptul ca suntem niste persoane vesele care se prostesc si rad mult cand ies cu prietenii. Asta nu inseamna ca nu mai putem face diferenta dintre noi acum si aici si noi mai tarziu si acolo! Iar faptul ca altii , de la mese vecine se simt afectati si/sau jigniti mi se pare exagerat. In primul rand ca e nepoliticos sa stea si sa se uite la ce fac si ce zic eu si in al doilea rand pentru ca nu e normal sa ii judecam pe ceilalti. Iar cand aceste comentarii vin de la gay, e si mai incredibil: noi ar trebui sa stim ce inseamna toleranta! Sa ne bucuram de diversitate si sa incetam cu etichetarea!
ii dau perfecta dreptate lui andi. sincer, ca si femeie, niciodata nu mi s-a parut dezgustator sa vad doi barbati sarutandu-se. ori, de cele mai julte ori sunt mai dezgustatoare undele relatii “normale”.
esti un barbat care area foarte bine. o sti si tu o stim si noi. si mi se pare normala reaactia unora sau altora. apreciez sinceritatea si deschiderea ta. evident, sunt curioasa sa aflu mai multe, asa cum sunt curioasa si cand vine vorba de prietenii mei sau cum as fi curioasa ce s-a intamplat in nu stiu ce intalnire profesionala ai fi avut-o. pentru ca ne-ai apropiat de tine, pe noi cei care iti citim blogul. tot ce vreau sa te intreb, si asta vine de la o fata care a renuntat sa se mai ascunda si sa isi asume statutul de bisexual(in primul rand fata de mine), cand te gandesti la o relatie serioasa, te impiedica ceva sa nu alegi o persoana de acelasi sex?
un articol foarte bine scris, valabil pentru ambele sexe. mi-a facut o deosebita placere. si du-te la biserica doar daca esti credincios sau iti place arhitectura, la psiholog doar daca vrei sa depasesti cu brio o anumita problema emotionala, la exorcist…:))) acolo nu te duce nici de curiozitate. ramai asa cum esti. pentru ca esti asa cum vrei sa fi, si este bine. esti un model pentru multi. 🙂
foarte interesant articolul si te felicit pt ceea ce ai scris……..si mie mi-a luat mult timp sa ma inpac cu gandul ca sunt bisexoal si in sfarsit ma simt liber
Nu vad nimic nou decat un mare curaj in ceea ce ai spus si o claritate cat de cat a lucrurilor.
Salutare,
Nu stiam de acest articol ce-i drept. Pot spune ca ma regasesc in el destul de mult. Initial cand am citit articolul ma gandeam ce comentarii vor fi mai jos. Am fost curios dar am citit pana la final atat articolul cat si toate comentariile.
Pot spune ca in aceasta tarisoara lucrurile sunt altfel decat in majoritatea celorlalte tari. Dc? Cred ca este destul de simplu deoarece la noi este destul de greu sa scoti capul in fata prin ceea ce faci tu ca om. Invatam la inceputul facultatii ca poti influenta o masa de oameni prin televizor. In situatia mea m-am gandit daca acest lucru a fost facut si in cazul de fata. Si cred ca asa a fost facut si cu aceasta parte a vietii anumitor persoane. La noi au fost scoase pe ecran niste non-valori iar mesajul a fost ” asa sunt acesti oameni, ei sunt, va place”?
De aceea in ziua de azi este greu sa iti asumi public aceasta parte a vietii pe care fiecare dintre noi are dreptul sa o faca. Ma mai repet inca o data si mai zic si aici ca in aceasta tara persoanele care sunt cu adevarat educate evita pe cat posibil sa discute despre acest subiect sau o fac doar in cercuri de prieteni si atat.
Dragos a fost unul din acele persoane care a trecut poate peste foarte multe constrangeri cand a decis sa apara un astfel de articol. Sunt multe persoane ca el care din pacate sunt onstranse de tot felul de lucruri si nu pot face acest pas. E adevarat ca el nu trebuie facut neaparat in public insa cred ca o schimbare nu se poate face in spatele blocului ci in fata acestuia.
E important sa respecti un om si sa nu intri cu piciorele in viata lui.
😉 La multi ani! Dragos.
Mi-a placut articolul tau, dar sincer nu sunt de acord cu el, desi sunt ceea ce se numeste in mod conventional ‘straight’. Daca omul e gay si vrea sa se comporte efeminat si sa-si puna tricouri roz pe care scrie I’m gay and proud, ce treaba avem noi cu asta? Live and let live. Sunt de acord ca majoritatea oamenilor se afla in zona gri, doar ca bisexualitatea la barbati este privita ca fiind aproape acelasi lucru cu homosexualitatea, pe cand la femei este privita mai ingaduitor, chiar ca pe un lucru sexy…..din cauza filmelor porno ma ganesc. Traim intr-o lume in care oamenii simt nevoia sa se defineasca raportandu-se la tot felul de standarde si criterii impuse de societate si care de fapt nu au nimic de-a face cu ceea ce sunt ei de fapt. Asta se intampla peste tot in lume doar ca in Romania aceste standarde sunt mai grosolane.
La urma urmelor toti incercam sa fim fericiti (whatever that is) si daca a fi gay, straight, bi, tri sau mai stiu eu works for you, then go for it.
Salut Bragos,
ma bucur pentru ceea ce ai declarat tu aici, ti-am si actualizat pagina de wikipedia dar sa vezi .. nu ai fost destul de clar despre orientarea ta si … mi s-a steres rubrica in care iti citam blogul si cateva ziare care au preluat “stirea” (cu mare tam tam),
lumea nu e pregatita (inca) pentru un Dragos BI,
data viitoare nu mai fi plastic … mergi direct la tinta 🙂
Mare trauma, mare necaz. Ai si tu problemele tale, Dragos. Eu insa nu inteleg de ce gayy (ca n-am cum scrie altfel) se simt atat de marginalizati. Aveti parte (aveti – folosit generic) de o agresiva si discutabila promovare a imaginii si intereselor voastre. Aveti vizibilitate media unii dintre voi TOCMAI pentru ca sunteti gay, desi expunerea mai mult dauneaza uneori. Inevitabil, alaturi de principiile strambe ale societatii creionate de masoni, curentul gay si lesbi, alaturi de tembelizarile mediatice, tind sa ia amploare. Nu vad motive de mahnire pentru voi. Basca faptul ca se pregateste calea unui “ecologist” spre putere. Cu stima, Razvan
In loc de “gayy” (care s-ar putea scrie acceptabil gay-i), eu as scrie depre “ggay”, calchiind o grafie proprie altei “minoritati”. Adica cei care transforma un simplu fapt de viata intr-o declaratie politica. Teama de respingere, teama de abandon – pe care cu totii le traim, mai mult sau mai putin constient, in diferite masuri – devin coplesitoare cand iti inchipui ca TOATA LUMEA iti este potrivnica. Dar adesea tocmai calea revendicarii agresive este cauza adversitatii “celorlalti”, si nu faptul de viata in sine. Proiectand asupra celorlalti propriile angoase, nu faci decat sa le actualizezi. Ghetoizarea voluntara, constiinta acuta a faptului de a fi “diferit” este frecvent sursa separatismului in zilele noastre.
“Orientarea mea sexuală nu e nici nouă, nici vremelnică. E sinonimă cu începutul vieţii mele sexuale şi probabil că-mi va mai fi proprie încă o bună bucată de vreme. Dar nu simt că mă defineşte într-o mai mare măsură decât o fac IQ-ul, emoţiile, comportamentul, hainele pe care le port, vocabularul sau opţiunile politice, aşa că nu înţeleg să-mi construiesc identitatea în jurul acestui aspect particular al sexualităţii mele.” – Minunat! Cred ca despre asta este vorba, de fapt. Cine are nevoie de o “cultura” artificiala in jurul unei identitati sexuale? Poate ggayy, intr-o scriere “BI” in toate privintele ☺. Pe cei ce refuza sa fie inregimentati intr-o POLITICA sexuala, natura umana este suficient de bogata sa-i apropie, nu sa-i desparta, de toti ceilalti. Pe baza de afinitati elective, bineinteles…
Si apoi, cine stie daca incapacitatea de a iubi complet un alt om pentru simplul motiv ca este de acelasi (sau de celalat!) sex decat tine nu este mai degraba o infirmitate, decat o virtute? (da, da, exagerez… si totusi, cine stie?)
Felicitari ! am fost captivata de acest articol de la primele randuri, simteam ca tot ceea ce gandisem cindva, tot ceea ce simteam in legatura cu acest subiect, in sfarsit fusese expus.La sfarsitul articolului ma simteam de parca nici daca scriam eu aceste lucruri nu ar fi fost mai bine spuse.
Interesant articol. Am gasit unele raspunsuri citind si comentariile. Am 60 ani imi plac foarte mult femeile dar am avut intr-o conjuctura favorabila o experienta homo ca pasiv, experienta pe care am repetat-o inca de 2 ori . Si atat. Nu am avut si nu vad necesar sa am comportamente “feminine” pt lucrul acesta. Nu ma simt cu nimic efeminizat pt ca mi-a placut cand am facut sex anal.
Felicitari ,Dragos,
Cred ca ai suprins foarte bine si exhaustiv as putea spune, elementele care au importanta in viata unui bi si diferenta fata de gay si hetero.
Postarea ta degaja atata intelegere a fenomenului, fara a face analize genetico-psiho-religioase, ca ar putea fi revelatoare pentru multi care se zbat cu teama de a fi bi si nu indraznesc sa traiasca ceea ce simt.
M-a bucurat mult sa vad ca toate gandurile mele sunt impartasite de cineva si cred ca ai facut un lucru minunat prezentand ceea ce simte un bi in relatia cu ceilalti membrii ai societatii si familiei.
Iti doresc tot binele si sa ne mai bucuri cu postarile tale, pe orice tema.
Very nice post. I just stumbled upon your blog and wished to say that I have really enjoyed browsing your blog posts. In any case I will be subscribing to your rss feed and I hope you write again soon!
Cred ca este a 3-a oara cand citesc articolul asta. La diferenta de ani intre cele 3 sesiuni. Ce mi se poare interesant este ca de fiecare data reusesc sa inteleg lucuri suplimentare fata de ceea ce mi-a scapat in sesiunea precedenta.
Pentru simplul mod in care iti asterni si alegi cuvintele…felicitari!!!
Admir simplitatea cu care abordezi si iti asumi un subiect atat de delicat (pentru unii).
Căutam material pentru lucrarea de licență – “Activismul minorităților sexuale în România” și am ajuns la blogul tău! 🙂
Am observat cu uimire că, sunt doar câteva persoane publice în România, care și-au făcut coming out-ul. Printre care și tu.
Nu aș fi înțeles de ce le poți număra pe degetele de la o mână, dacă nu aș fi trecut și eu prin experiența asta mediatică, de “persoană – mai mult sau mai puțin publică, cu coming out”.
Sunt multe prejudecăți și stereotipuri, multă dezinformare în rândul emițătorilor de “judecăți de valoare”, multă manipulare din partea mass-mediei cu privire la minorități și la reprezentanții ei – direcți sau indirecți, cu sau fără experiență în ceea ce privește media și capcanele ei de imagine etc.
Cu toate astea nu îmi pare rău pentru coming out și sper că nici ție.
Conștient sau sub impulsul de moment, sunt mândru de curajul tău și de faptul că ești un tip special.
Salut Dragos,
Am gasit intimplator (oare?) un link catre articolul tau din Elle pe la 4 dimineata in timpul unei garzi in spital. Citeam despre situatia alegerilor in Polonia in care chestiunea lgbt+ a devenit atit de presanta. Probabil algoritmul din Google m-a dibuit dar in acest caz nu ma pling. Apoi am dat de TED-ul tau de la Baia Mare. Nici nu stii cit m-a bucurat. L-am trimis mamei mele. Viata mi-a fost puternic marcata de acel other din mine cu care nu am facut pace pina pe la 38 de ani. Ori poate e doar un armistitiu. Dihotomia din mine (era sa scriu dihonia) si duplicitatea zilnica extenuanta m-au impins sa emigrez din Romania acum ceva ani de zile. Mi-ar placea sa discut mai mult dar cred ca esti colmatat de diverse povesti ale vietilor celor ca noi. Interesant e ca impartasim aceeasi zi de nastere. Este extraordinar sa vad ca in Romania exista oameni ca tine. Respect!