Din iulie, mă puteţi citi în “Elle” (o revistă pe care o urmăresc şi o admir de multă vreme), în ediţia românească. În primul editorial fac dezvăluiri cutremurătoare: adevărul despre minciună 
Pe blog, la sfârşitul lunii. Până atunci, la tarabă.
Je l’aime, “Elle” m’aime
9 Responses to “Je l’aime, “Elle” m’aime”
Trackbacks/Pingbacks
-
-
08 Oct 2010
[...] sunt recunoscător Roxanei pentru că mi-a dat ocazia, timp de aproape trei ani, să mă adresez unui public de calitate în paginile unei reviste cu [...]
Comentează
Trimite-mi un e-mail când apar noi comentarii la această însemnare.
Dacă vrei să apară o imagine lângă numele tău, e foarte simplu: fă-ţi un Gravatar.
te-am citit in Elle. esti sincer si in acelasi timp dur. dupa minciuna ce va urma?
am citit articolul. interesant adevarul tau despre minciuna. good job!
eu sper sa urmeze mai multe poze; si mai mari.
dar mie imi placea cecilia, scria foarte frumos despre dragoste.
si mie imi placea cecilia
nu vreau sa fiu rea dar nu m-ai impresionat. poate data viitoare.
scri in elle despre si pentru elles. le aduci elogii si ne spui ce iti place la ele. pe cand ceva despre barbati?
pana atunci asteptam publicarea editorialului.
In ultima vreme dau de tine peste tot printre lucrurile mele preferate(si in Elle deci:). Maaaare mincinos esti!
La naiba, chiar daca nu are nici o legatura cu articolul de fata ( si nici cu oricare altele, de altfel…), ce ar trebui sa te intreb ca sa imi raspunzi?
…sunt o mincinoasa, daca spun ca am cumparat revista din prima zi in care am vazut-o la taraba. Mint daca spun ca am fost impresionata de superbul model de pe coperta, care face sa tresalte inmili barbatilor, mai bine zis instinctele lor primare, si in sufletele noastre sa incolteasca un mic simbure de invidie, cum D-zeue poate atinge aceasta fiinta perfectiunea.
Iarasi mint, ca timp de 2 sapt am admirat imaginea, fara sa rasfoiesc macar o fila din revista, ba nu, mint, am rasfoit-o, am fost sedusa in totalitae de poze, de tot ce inseamna stuly, beaty, trenduri, dar…nici gind sa citesc…
mint daca spun ca la 2 sapt de la aparitie, intr-o seara cand senzatia ca mi s-au inceat corabiile ma copleseste, ma uit indelung indelung la revista si decid….O DESHID, vreau sa-mi gasesc raspunsul la intrebare in paginile ei…
O deschid la intimplare…
si mint, da mint, cind vad ca un zimbet larg al unei persoane necunoscute, dar asta nu conteaza, zimbeste, un zimbet care aparent pare sincer, care iti da speranta, iti spune ca nu, niciodata nu e totul pierdut, doar ca urmeaza un nou inceput…
Minte, un zimbet care minte, m-a facut sa zimbesc, un zimbet larg, cu subinteles, sau fara…
nu stiu, cert e ca ii raspun cu un zimbet, si simt ca deja in suflet inmugureste speranta, ca totul e o.k, sau e O MINCIUNA?
Asa ca mint frumos si dau submit la mesaj, ca sa ma asigur ca e adevarat.
Asa deci, adevarul despre minciuna, sau minciuna despre adevar?
Mi-e greu sa raspund, sunt cele 2 fete ale aceleasi monede, fara de care nu putem trai.
Articolul e pentru (ne)mincinosii, mincinoasele care o sa jertfeasca citeva clipe din existenta lor ca sa-l citeasca.
Intrebati-va de cite ori ati mintit azi, daca ati pierdut firul, nu va alarmati, nu sunteti singura. Daca nr 1, vi se pare teribil…treceti mai departe, recunosc atunci ca sunteti originala.