Profesionistul

Felul în care Cristi Lupşa scrie e aproape un spectacol. Ne-am văzut o singură dată înainte să înceapă lucrul la materialul despre mine, aşa că am avut ocazia să-l cunosc în priză directă. În vreme ce el se documenta urmărindu-mi munca, am avut ocazia să fac acelaşi lucru şi pot spune cu mâna pe inimă că n-am mai văzut aşa ceva în România. Andrei Gheorghe şi Robert Turcescu, care au trecut, la rândul lor, prin mâna lui Cristi, sunt de aceeaşi părere.

Am mai spus-o: nu talentul cu care scrie mă impresionează, deşi Cristi are şi din acesta cu carul. Dar oameni talentaţi avem destui. Gem cârciumile de scriitori rataţi şi de artişti neînţeleşi. Cele care mă fac să mă înclin cu admiraţie în faţa lui sunt meşteşugul, disciplina, acurateţea, documentarea exhaustivă, simţul acut al observaţiei şi din nou meşteşugul.

Diverşi prieteni şi cunoscuţi mi-au semnalat că au fost contactaţi de Cristi în vreme ce mă urmărea aproape zi de zi oriunde mergeam. Am zâmbit de fiecare dată, oarecum flatat de amploarea demersului său. Depeşele lui au ajuns până-n Croaţia şi până la Londra. Am zâmbit şi mai tare când am luat revista şi am aflat că asta nu era totul. N-a căutat doar pe harta Europei, a săpat şi în istoria recentă: mi-a găsit foştii profesori din liceu şi a vorbit şi cu ei. Sunt curios unde ar fi ajuns dacă ar fi avut mai mult de două săptămâni la dispoziţie.

Foarte multe dintre aceste informaţii n-au ajuns în textul final. Dar ştiu sigur că toate i-au folosit. Mi-a dat continuu senzaţia că vrea mai întâi să-şi facă o părere despre mine şi abia apoi să scrie. Şi n-a părut să precupeţească niciun efort pentru ca această părere să fie cât mai bine informată.

Felul în care se documentează e deja un lucru rar pentru un jurnalist român. O calitate şi mai rară este discreţia. Ştiu foarte bine că nu există “off the record” în discuţia cu un jurnalist şi nu fac niciodată confidenţe în astfel de situaţii. Cu Cristi am făcut prima excepţie. Am avut încredere în el şi i-am oferit de câteva ori informaţii sensibile pentru că ştiam că-l vor ajuta să înţeleagă mai bine ceva, iar nevoia lui de a înţelege tot ceea ce avea legătură cu mine şi cu munca mea mi s-a părut autentică. I-am precizat de fiecare dată că informaţiile nu sunt publice. Cristi s-a dovedit un om de cuvânt.

Am zâmbit când am văzut, pe blogul lui Cristi, titlul materialului. Într-adevăr, în timpul petrecut împreună, Cristi mi-a câştigat încrederea. Dar nu-mi pusesem cu adevărat problema dacă şi eu reuşisem să i-o câştig lui. Faptul că nu s-a sfiit să pună în titlu o întrebare pe care foarte mulţi oameni care nu mă cunosc şi-o pun în legătură cu mine m-a făcut să-l stimez şi mai mult. Cristi e o combinaţie rară între un portretist impresionist, un scriitor de atmosferă şi un jurnalist pursânge.

Colegii de la MaiMultVerde, oamenii care au ocazia să mă observe în cea mai mare parte a timpului, au fost de părere, după ce au citit textul, că mă surprinde cu exactitate. Cristi semnează în ultimul Esquire un instantaneu reuşit.

Să mai povestesc că în ziua shooting-ului sufeream de o toxinfecţie şi că, mulţumită lui Raymond Bobar şi lui Alex Gâlmeanu, editorialul şi coperta arată impecabil? Să mai spun că e flatant să fii inclus în aceeaşi listă cu 15 oameni de toată isprava ca Răzvan Penescu sau ca Iosif Kiraly? Enough said already. Restul în revistă.

  1. nu e putin demagogic sa ridici in slavi, fara dubii talentat, pe cel care la randul sau te-a pus in lumina?? cred ca esti bine intetionat, dar tot articolul asta scade putin din calitatea materialului de pe Esquire… am invatat de la Plesu ca ar trebuie sa primim complimentele tacuti, fara prea mult “fuss”,cum ar spune americanii…

  2. Bai, Lupsa e bun, imi place cum scrie. Dar materialul despre tine m-a plictisit teribil. Dupa prima pagina si jumatate am inceput sa fac skimming pe text. Prea jurnal-entry-like, mie nu-mi plac jurnalele, adica nu le pot citi. Felicitari pentru poza de coperta though. It`s not you, it´s me 🙂

  3. bai fratilor, mari figuri sunteti. el iti scrie tie o oda si tu-i servesti una pe masura. tipic romanesc. articolul e bun, lupsa scrie bine, dar finalul e patetic, ma rog, probabil vroia sa se puna bine cu tine. turcescu & co au fost si ei la fel de incantati de odele lor, e firesc. asta nu diminueaza calitatea jurnalismului, dar, oameni buni, mestesugul de care vorbesti tu, nu lupsa l-a inventat (scene, documentare, dialog & all), ci e vorba de new journalism specific esquire. dupa atatea ode reciproce, oare mai poti avea incredere in acesti oameni? :))) si ma refer aici la obiectivitate. misto coperta.

  4. Am citit articolul azi. Nu m-a dat pe spate (departe de a fi unul dintre cele mai bune din Esquire, dar e scris in buna traditie a jurnalismului american). Toate coverstory-urile au iz de oda, oriunde in lume, dar la noi capata legaturi bolnavicioase. Jurnalistul are nevoie de Turcescu, Gheorghe, Bucurenci (deh, e si o chestie de cariera), vedeta vrea adoratie neconditionata. In fine, v-ati facut PR reciproc cam neinspirat. Altfel, cred ca amandoi sunteti PR-isti foarte buni. Tineti aproape! Oare urmeaza Tuca?

  5. Constantin Radulescu-Motru nota intr-una dintre operele sale de referinta, care surprinde minunat psihologia romanilor din 1937 (anul publicarii respectivei carti), psihologie ce poate fi aplicata si azi fara mari diferente (atata vreme cat sufletul nu si-a schimbat pornirile si nici noi impulsurile) faptul urmator: “gura lumii n-o poti opri”. Atata timp cat vor exista subiecte, vor exista si dezbateri. Ce se poate spune despre un jurnalist capabil sa surprinda prin intermediul cuvintelor, trairile, atitudinile, visele, asteptarile “personajului” cercetat? Posibil sa fie un mester al cuvintelor ori un simplu om aflat in cautarea unor raspunsuri la intrebari legate de viata sau de ceea ce-l inconjoara. Sau poate doar un alt scriitor dornic sa puna in miscare un “spectacol” pe hartie in fata atator ochi. Fara muzica. Fara aplauze. Si fara bataia gongului.

  6. @ bucurenci
    Articolul e mediocru insa reactia ta e logica pentru spiritul narcisist in care te scalzi.

    @ andreea

    Poti sa brevetezi cu brio romano-engleza

  7. Noul trend in limbajul urban cool ma ajuta sa-ti gasesc un apelativ destul de potrivit si chiar ^eufemistic^ as putea spune, de asemenea cu nuante patologice (deci cam tot meniul)…si anume…^suferind de tine^. Dar hey….e perfect okay…atata vreme cat iesi si tu la rampa mai devreme sau mai tarziu cu un citat de genul ^I am surrealism^….daca stau bine sa ma gandesc ar putea suna ceva de genul ^I am realism^…hope u got my point. Dar intrebarea e…te tine?

Leave a Reply