Ce faci, şogore?

Acum câţiva ani, un prieten mi-a cerut voie să-i facă avansuri unei femei cu care avusesem, mai demult, o relaţie. Permisiunea mi s-a părut bizară, dar i-am acordat-o. Ulterior, când avansurile n-au avut succes sau el şi-a pierdut interesul, a ţinut să mă informeze că tentativa de relaţie a eşuat şi că permisiunea n-a fost folosită. M-am simţit ca şi cum cineva mi-ar fi cerut cheia de la apartament ca să petreacă o noapte cu o nouă iubită. Şi, cum aceasta nu şi-a mai făcut apariţia, cheia mi-a fost returnată, cu menţiunea grijulie că cearşafurile sunt încă curate.

Dacă prietenul meu mi-ar fi cerut, într-adevăr, cheile de la casă, n-ar fi fost nicio problemă. Dar el mi-a cerut cheile de la o fostă iubită cu aerul că-mi cere cheile de la casă. Sper că nu sunt singurul căruia comparaţia i se pare ciudată.

Cred că intuiesc bunele intenţii cu care e pavat drumul spre această practică dubioasă. Nu ne face întotdeauna plăcere să ne găsim fostele iubite la braţul prietenilor, mai ales când nu toate lucrurile au fost clarificate înaintea despărţirii. Dacă ne punem, empatic, în locul prietenilor noştri cu ale căror foste iubite ne gândim să începem un flirt, pare de bun simţ să încercăm să nu ne rănim camarazii.

Dar staţi puţin! Este adevărat că nu e plăcut să-ţi vezi fostele iubite la braţul prietenilor tăi, dar nu e plăcut să le vezi nici la braţul cunoscuţilor şi, la drept vorbind, nu e plăcut să le vezi la braţul nimănui. Mai ales că această alăturare va coincide întotdeauna cu momentul în care neajunsurile fostului aranjament în doi se vor estompa, iar fosta iubită va redeveni, fie şi pentru scurtă vreme, la fel de atractivă ca-n primele zile ale relaţiei.

Grija prietenilor nu face, de fapt, decât să întârzie inevitabilul. Dacă nu va fi bunul meu prieten, va fi un ţăran analfabet pe care mă voi întreba multă vreme în ce văgăună l-a găsit. Ajunşi în acest punct, am să vă rog să conchideţi, împreună cu mine, că înlăturarea prietenilor de la linia de succesiune a fostelor iubite e o practică cel puţin barbară. Dacă v-aţi întrebat vreodată când şi cum au ajuns nişte mâncători de seminţe să facă parte din gaşcă, nu daţi vina pe cele care i-au adus. Daţi vina pe cei care le-au ţinut locurile libere.

Dar nu asta e, de fapt, ce mă nemulţumeşte. Ceea ce mi se pare cu adevărat greu de digerat este ideea că, în urma unei relaţii, partenerii păstrează un fel de titluri de proprietate unul asupra celuilalt. Nu-mi ceri voie să foloseşti ceva ce nu-mi aparţine. Prin urmare, dacă-mi ceri voie, e pentru că vrei ceva ce e încă al meu.

Să fie adevărat că, în afara contractului de fidelitate negociat în relaţia în care suntem angajaţi chiar acum, mai ducem cu noi alte câteva, alte zeci sau chiar alte sute de contracte încă în vigoare, cu clauze referitoare mai ales la prietenii noştri? Mi se pare uluitor că cineva poate crede aşa ceva.

Imaginaţi-vă ce haos ar stârni o practică similară în industria hotelieră. Am evita anumite locuri, unde au stat prieteni de-ai noştri, pentru că am ajunge târziu şi n-am mai avea vreme să-i sunăm să le cerem voie să stăm în hotelul pe care, de fapt, tot ei ni l-au recomandat. Am ajunge să trimitem spam-uri cu subiecte disperate tuturor prietenilor: “Spuneţi-mi că n-a stat nimeni la Hanul Drumeţului din Fundul Răcăciunii! Afară plouă de rupe…”

Bănuiesc, fără să am vreo probă în acest sens, că obiceiul de a-i cere permisiunea cuiva înainte de a-i aborda fosta iubită (sau de a-ţi cere scuze dacă ai abordat-o deja şi “n-ai ştiut că între ei a fost ceva”) e o hachiţă urbană şi oarecum modernă. Mă îndoiesc că în societăţile tradiţionale trebuia să ceri voie ca să te scalzi în aceleaşi ape în care se mai scăldaseră şi alţii.

În “Mâine în bătălie să te gândeşti la mine”, personajul lui Javier Marias spune că într-un dialect saxon existau cuvinte care denumeau relaţia de rudenie dintre bărbaţii care au fost cu aceeaşi femeie sau dintre femeile care au fost cu acelaşi bărbat. N-am ştiut niciodată dacă amănuntul e autentic sau e ficţiune, dar întotdeauna mi-a plăcut să cred prima variantă. Pentru că prezenţa acestor cuvinte în vocabular ar arăta cu cât firesc erau privite astfel de situaţii.

De fapt, nu e nevoie să caut atât de departe. În Ardeal există şi în zilele noastre un regionalism împrumutat din maghiară care înseamnă “cumnat”. Prin extensie, “şogor” a ajuns să fie folosit colocvial între bărbaţi care nu-şi sunt cumnaţi, dar împărtăşesc o relaţie cu aceeaşi femeie. E un termen folosit mai ales în vocativ, prieteneşte, parcă menit să aplaneze orice resentimente. Sonoritatea lui melodioasă, dar fermă, e ca o invitaţie la maturitate. “Şogori” sunt oamenii mari, nu copiii.

La oraş, “şogorii” sunt doar toleraţi. Codul de conduită urbană a transformat o situaţie cât se poate de naturală într-un faux-pas al prieteniei de grup, o regulă nescrisă a circuitului partenerilor în gaşcă. Nu pot să nu observ că ceea ce am câştigat în “civilizaţie”, am pierdut în firesc şi în spontaneitate.

:: Elle, octombrie 2008

  1. “Dacă v-aţi întrebat vreodată când şi cum au ajuns nişte mâncători de seminţe să facă parte din gaşcă, nu daţi vina pe cele care le-au adus.”

    voiai sa spui “…care I-au adus”!
    adica nu greseala asta gramaticala conteaza ci faptul c-ai reusit sa-mi atragi atentzia cu articolul tau.
    si-s destul de pretentzioasa!
    felicitari my next shogore (maybe:-)?

  2. Atunci cand o fosta devine actuala unui prieten, si daca lucrurile merg si bine intre ei, ai mult mai multe sanse de gelozie si de sentimente neplacute, o situatie de evitat, daca nu esti masochist. Si nu trebuie neaparat sa fii indragostit de fosta sa fii gelos, oricat de indiferenta ti-ar fi acum e o reactie naturala. Faux pas-ul de care vorbeai e o reactie de autoaparare. Daca e cu un “mancator de seminte” anonim, atunci sunt mai putine sansele sa te simti ciudat.

  3. M-ai lovit fix in plin cu articolul asta. Dar m-ai ajutat sa privesc o micuta drama personala pe care tocmai o traiesc (fostul cuplat cu o prietena si toata gascuta scindata din pricina asta) cu alti ochi. Pe de o parte, imi vine sa te dojenesc cu multa feminitate si sa iti spun ca tratezi subiectul cu atata lipsa de sensibilitate pentru ca vorbesti despre relatii, despre cuplaje sau alte asemenea, si nu despre iubire(i). Pentru ca, daca vorbim de o mare iubire, nu mai vorbim de titluri de proprietate. Vorbim de imbolduri care sunt mai presus de noi, de vanitati foarte personale, de iubire in fond. Pe de alta parte, daca privesc viata foarte de departe, iti dau dreptate. Dar tot nu pot avea generozitatea ta impacata. 🙂

  4. eu as compara ideea ta, cu clauza de confidentialitate dintr-un contract de angajare. timp de cinci ani de zile nu poti conlucra/imprieteni cu clienti/prietenii mei.

    cred ca disconfortul pe care ti-l creaza situatia in care un fost iubit/ iubita. este impreuna cu un actual prieten, este direct proportional cu orgoliul. si cu timpul scurs de la incheierea relatiei.

    ..eram convinsa ca sogore, este un fel de jidan, adresat ungurilor. 🙂

  5. Daca s-a incheiat o relatie fii atat de dragut si las-o in trecut definitiv. Ia-o de la inceput, de la ZERO(mai ales daca e vorba despre o realtie care a durat mai mult de 2 ani), schima-ti anturajul, numarul de telefon…daca poti si orasul. :)))
    Prietenul tau e lipsit de orice principiu probabil, sau oricare altcineva care se gandeste ca astazi e cu o persoana dintr-o anume gasca si maine e cu altcineva. Putin bun simt cred ca are nevoie fiecare, daca tot considera ca s-au terminat femeile, sa nu vina dupa sa se planga tot la tine, tot pe umarul tau ca are parte de o situatie penibila. Sa-si asume acest risc de la bun inceput, pentru ca in cazurile respective: fosti prieteni cu actuali prieteni, colegi de birou, amici si alte situatii asemanatoare; implica de fiecare data cel putin o situatie penibila.
    E suficient sa te gandesti doar la talentul innascut al omului de a face mereu comaratii…

Leave a Reply