Petrom îşi face mea culpa

Am scris acum două zile despre pista pentru biciclişti construită de Petrom în Parcul Bazilescu. Între timp, Horia de la http://mocioi.wordpress.com/ a fost să vadă pista şi a constatat că lucrurile nu sunt chiar aşa cum le-a comunicat Petrom.

Mie cel mai în neregulă mi s-a părut că pista e construită într-un parc în care există încă panourile care interzic accesul bicicliştilor. Chiar dacă Primăria a ridicat restricţia pentru acest parc, faptul că autorii proiectului nu s-au ocupat să dea jos panourile ridică semne de întrebare în legătură cu seriozitatea demersului lor.

Am lucrat cu Petrom atât la “Salvaţi Delta“, cât şi la MaiMultVerde şi m-am implicat personal în mai multe proiecte de-ale lor. Am văzut cu ochii mei cum lucrează echipa lor de CSR, condusă de Mona Nicolici, ştiu că sunt cu toţii oameni cu adevărat pasionaţi de ceea ce fac şi m-a mirat că şi-au pus semnătura pe aşa ceva.

I-am scris Monei, cerându-i clarificări, şi mi-a răspuns prompt şi onest:

Din pacate, nu e un proiect facut de echipa CSR, ci de alti colegi de-ai mei care s-au ocupat de Crosul Petrom. Stiu, asta nu ma “iarta” pe mine si, din pacate, trebuie sa gasesc o solutie sa sterg aceasta rusine. Desi acest proiect nu a fost condus de noi, ne asumam aceasta gresesala si vom reface noi pista, probabil in alt loc, care sa permita asa ceva.
In ce priveste placuta cu “Accesul interzis”, asta era in dreptul celor de la ADP sector 1 sa o scoata. Imi pare rau si sper ca nu ti-ai pierdut increderea in noi.

Nu, eu nu mi-am pierdut încrederea în Petrom, fie şi numai pentru că este singura companie petrolieră din România care investeşte serios în CSR pe mediu (aţi auzit de proiecte similare făcute de Rompetrol, de Lukoil, de Mol sau de Agip?). Şi numai cine nu munceşte nu greşeşte.

Dar mai ales pentru că au ales să-şi asume această greşeală şi s-o repare. Într-o ţară în care cei care greşesc merg cu greşelile lor până-n pânzele albe (gândiţi-vă puţin la borduriada care ne-a tocat nervii anul trecut), e salutar când cineva admite că a greşit şi spune ce va face ca să îndrepte greşeala. Bravo!

  1. Cand aud de echipa de CSR mi se ridica parul in cap. Daca domnii corporatisti ar pune mana pe o carte de CSR sau macar ar citi o definitie ar vedea ca echipa de CSR a unei companii este un non-sens. CSR facut asa la echipa este PR / marketing / comunicare, adica doar o bucata mica din CSR – si asta doar in conditiile in care vorbim de un PR etic. Petrom nu este o companie care respecta principiile de CSR in activitatea ei, in primul rand ca profilul activitatii sale o face greu eligibila pentru acest titlu. CSR-ul unei companii nu se masoara in inititive filantropice, filantropia este doar o bucata a unei constructii mult mai complexe. Sunt de acord ca o initiativa buna merita promovata, insa nimic din aceasta initiativa a Petrom nu este egal cu CSR.

  2. Mă bucur că observaţiile mele au produs relativ multă vâlvă. Sper ca efortul meu să nu fie în zadar şi Petrom să facă ceea ce a promis.

    Cum am zis şi la mine pe site, iniţiativa e lăudabilă. Însă, pe viitor tb mult mai multă atenţie. Sper ca la un moment dat, mult mai multe companii să se implice în astfel de proiecte urbane.

  3. Caz clasic in care, daca zgarii invelisul glossy al amestecului de intentii bune, management al viitorului si ideologia unei cancelarii de brainstorming, pe numele sau scurt: CSR-ul, dai peste vestigii de improvizatie crasa, iar tot ce-ti ramane in simturi este impresia … of some of that good old sticky icky icky PROPAGANDA.

    Poza in care pistra trece chiar prin fata bancilor e de-a dreptul hilara. Oare unde isi mai intind oamenii picioarele cand se aseaza pe banca…sau poate ca se va promova asezatul golaneste pe spatar??? Ma intreb daca un grup de elevi ciclu primar lasati de capul lor sa deseneze pista pentru trotinete nu s-ar fi gandit sa o puna de cealalta parte a aleii si nu in picioarele bunicilor.

    Deci idee sexy (era buna si o campanie extinsa gen: pentru fiecare cetatean care voteaza un metru de autostrada), executata insa oribil. Nu face totusi nimic, ne trimitem niste e-mail-bezeluri, ne lasam stersi usor pe obraji de urma de ruj inoportun, dupa care schimbam impresii despre ultimul parfum…c-asa-i in tenis…PR/CSR.

    Insa ce vroiam sa zic era altceva. Avand la activ un an de trait intr-o capitala europeana, si asta ca biciclist pasionat tin sa mentionez ca urmarind si participand in discutiile de pe forumuri dar mai ales de pe bloguri de profil incepuse la un moment dat sa se distileze un iz cam anti-piste pentru biciclete.

    Unul dintre argumentele cele mai puternice era ca biciclistii sunt mereu in pericol de a fi loviti de masinile (mai ales camioanele care au un punct foarte mort rezervat biciclistilor) care vireaza dreapta intr-o intersectie traversata si de o astfel de pista. Mai sigur e deplasarea pe partea dreapta a oricari benzi, fiind asigurat un contact vizual continuu. Numeroasele accidente si protestele biciclistilor au obligat autoritatile sa lase alegerea pistei/carosabilului la latitudinea biciclistului, locurile in care pista este totusi obligatorie fiind semnalate in mod special. Asa ca nu mai tratati pistele astea ca o mana cereasca, eu aproximez ca va dura mult mai mult sensibilizarea si educatia soferilor decat constructia in sine.

  4. Problema pistelor din Bucuresti: nu sunt conectate; asa putine cum sunt ele, daca ar exista un traseu cat de cat inchegat, ar fi extrem de benefic; pe portiunea Romana – Universitate, nu exista nimic util, desi este un traseu esential. Sa presupunem ca mergi din Aviatorilor in Unirii: pista frumoasa pana in Victoriei, de acolo un simulacru de pista pana in Romana pe Lascar Catargiu(ocupata de masini, pe alocuri disparuta); din Romana trebuie sa-ti iei inima-n dinti si mergi fie pe Magheru, fie pe niste stradute care dau pana la urma in Calea Victoriei (o adevarata aventura pe aici).
    Anul acesta am parcurs de nenumarate ori traseul Nic. Grigorescu – Mircea Eliade; 10 km pe care in mod normal i-ai face in 30 min de mers lejer ii faceam intr-o ora din cauza traficului, a faptului ca nu exista nici macar niste trotuare mai largi, a strazilor inguste. In ciuda pericolelor din trafic, problema cea mai mare pt mine a fost agresivitatea: simteam cum iese furia din mine, cum ma transform intr-un animal biped, cum as fi vrut sa strivesc nenorocitul de sofer care mi-a taiat calea, sa-l scuip, sa-l injur de mortii ma-sii; pe scurt, ma transformam exact in ceea ce dispretuiesc: un mitocan.

    Toate acestea s-ar rezolva ca prin farmec daca edilii nostri s-ar gandi mai mult la biciclisti; cativa km de piste care sa fie utile, sa poate fi folosite de oameni care merg la serviciu. Am pedalat prin Viena si Strasbourg, extrem de relaxat, bucurandu-ma de plimbare, cu inima impacata vazand soferii oprind fara ca tu sa le-o ceri, cuprins de bunadispozitie si impacare.

  5. Vorbe VS Fapte
    discutam despre finalitatea practica?
    – petrom isi sterge o lacrima din coltul ochiului si vrea sa il simpatizam
    Petrom este o firma mare – nu vorbim de 1 chiosc de ziare. Are putere financiara care a fost construita “cu creier”.
    Proiectul acesta ridica o intrebare: Unde e creierul?
    si 2
    Unde e responsabilitatea?
    – panoul apartine ADP… csristii de la Petrom fac un proiect dar nici in cot nu-i doare daca e functional sau nu?!
    asa e procedura si la benzinariile pe care le deschid?
    construiti cladire, pompe, anexe si la final mai asteaptati 3 luni …geamurile la cladire – Nuuu, ca nu e treba noastra ci a companiei de geamuri.

    ps: vina nu e a lor… e a altora; eventual mai sus, din ce in ce mai sus… pana la ingeri si Dumnezeu 😉

Leave a Reply