Întotdeauna am fost fascinat de oamenii “cu calităţi sociale”. Cei care pot să converseze cu oricine, care-şi aduc aminte din primul moment unde te-au văzut ultima oară şi cum îl cheamă pe câinele tău, care pot întrerupe o conversaţie pentru a se introduce singuri unui necunoscut, care nu se simt singheri la o petrecere unde nu cunosc pe nimeni, cei despre care noi toţi ceilalţi credem că există şi pe care-i bănuiesc că sunt doar o invenţie a timidului care roşeşte în fiecare dintre noi.
Sigur că, pe o scală de la “sociofob” la “om de lume”, fiecare înregistrăm punctaje diferite. Dar nu cred că “omul de lume” perfect, lipsit de inabilităţi, de temeri şi de blocaje sociale există cu adevărat. Sunt convins că şi cel mai versat vorbăreţ trăieşte uneori momente de tăcere stânjenitoare, că şi cel mai descurcăreţ amfitrion are clipe când asistă descumpănit la o scenă neprevăzută, că şi cel mai mare diplomat din lume are la activ câteva gafe pe care nu le-ar face niciun copil de grădiniţă.
Ştiu însă bine că lucrurile astea nu ajută. Oricât vi le-aş repeta şi oricât mi le-aş repeta, mitul “omului de lume” perfect reapare de fiecare dată când ies în societate, ca o exigenţă la a cărei înălţime trebuie să mă ridic şi cu a cărei perfecţiune urmează să fiu măsurat. De fiecare dată când gafez, sunt convins că mă aflu în faţa unor oameni care n-ar face niciodată aşa ceva. De fiecare dată când nu ştiu ce să spun sau ce să fac, îmi imaginez că cei mai mulţi dintre cei prezenţi au crescut cu profesor de bune maniere în casă sau că au urmat cel puţin un pension.
Vă fac aceste mărturisiri pentru că bănuiesc că nu sunt singurul timid camuflat în animal social. Dacă e să-i credem pe psihologi, suntem o adevărată haită.
Daţi-mi voie să fac puţin arheologia timidităţii. Se pare că, cel puţin la început, oamenii nu au fost creaţi să fie timizi. Adam n-a stat foarte mult pe gânduri înainte s-o asculte pe Eva şi să muşte din fructul oprit. Eu, care sunt sensibil mai timid decât Adam, n-aş îndrăzni nici măcar să mă apropii de un platou cu fructe la o recepţie mai înainte de a lăsa pe altcineva să mi-o ia înainte, darmite s-o iau de capul meu prin grădină şi să dau iama în pomii gazdei. Nu ştiu dacă se poate numi societate un grup format din doi oameni, un Zeu atotputernic şi mai multe cete linguşitoare de îngeri (plus alte câteva recalcitrante, căzute la subsol), dar în această aşa-zisă societate, strămoşii noştri erau, cu siguranţă, nişte oameni de lume.
Abia după ce au muşcat din fructul păcătos, cei doi au aflat că sunt goi, şi, când au auzit glasul Zeului, s-au ascuns.
“Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi i-a zis: «Adame, unde eşti?» Răspuns-a acesta: «Am auzit glasul Tău în rai şi m-am temut, căci sunt gol, şi m-am ascuns». Şi i-a zis Dumnezeu: «Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit să nu mănânci?»”
După o simplă înghiţitură de măr, dezinvoltul Adam devenise timid. Restul poveştii o ştiţi: se lasă cu pedepse, cu izgonire şi cu promisiunea incertă a unui viitor mai bun.
Dacă mă întrebaţi pe mine, niciuna dintre arhicunoscutele pedepse nu se compară cu ce a făcut Zeul atunci când l-a luat la întrebări pe Adam. Pentru că atunci a intrat ruşinea în lume (şi, odată cu ea, tulburarea schizoidă a personalităţii, chat-ul online, sexul virtual şi terapia de grup). Dacă Zeul ar fi fost născut în Marea Britanie, s-ar fi mulţumit să remarce:
“Gol? Ce cuvânt bizar… Unde l-ai mai găsit şi pe ăsta? Hai vino, te rog, se răceşte ceaiul…”.
Dar El a insistat să-i confirme lui Adam bănuiala teribilă care-i încolţise în minte – “E ceva în neregulă cu mine…”.
E o bănuială pe care urmaşii lui au purtat-o cu sine şi au păstrat-o în minţile lor până în zilele noastre. “Am spus ceva nepotrivit”, “Am făcut ceva greşit”, “E ceva în neregulă cu mine” sunt refrenele pe care le fredonează toţi timizii din lume.
Şi chiar dacă ani buni de educaţie, auto-îmbunătăţire, stăpânire de sine şi exerciţii de socializare au reuşit să ne dea o spoială de oameni de lume, atunci când întrăm într-o încăpere cu mulţi Zei, căutăm instinctiv copacii şi frunzele de viţă. Apoi ne aducem aminte că de la păţania cu pricina au trecut multe sute de milioane de ani şi facem un efort ca să părem în largul nostru, gata să frunzărim lumea şi să-i facem conversaţie.
Norocul nostru e că, deşi nici astăzi Zeii nu se nasc cu toţii în Marea Britanie, cei mai mulţi se poartă ca şi cum ar fi făcut-o. Dar asta nu ne scuteşte de teama că într-o bună zi, vom fi luaţi la rost chiar şi în cel mai simandicos salon din lume:
“Ascultă, mărul ăla nu l-ai luat cumva de la mine din grădină?”
:: Elle, octombrie 2008
am citit articolul chiar in Elle…e f interesant din prisma perspectivelor sociale, dar stau si ma gandesc..”oare chiar e asa de bine sa debordezi de sociabilitate”…eu am fost pus de multe ori in aceeai oala cu cei de care vorbesti tu, insa trecand de partea cu amabilitatea..n-am avut niciodata memoria destul de buna sa imi aduc aminte numele tuturor si dupa ce se termina petrecerea sau sedinta de lucru, oricum fiecare se intoarce la treaba lui. Nu cred in oameni excesiv de amabili…intotdeauna am sa am impresia k ascund ceva sub fatada aceea joviala.
Sa stii insa ca biblia nu zice ca era caisa, mar sau para. Ci ‘fructul oprit’ 🙂
razvan: oricum ai da-o, nu e bine. daca esti sociabil, ai ceva de ascuns. daca esti taciturn, ori esti imbecil, ori ai problema. oricum ai o problema. mai bine priveste in interiorul tau si vezi de ce parte te afli.
un carcotas intodeauna carcoteste, vesnic nemultumit…
felicitari pentru articolul din ianuarie, despre criza. am ras foarte grav. i loved it!
Imi placea cum incepusei articolul…apoi nu pricep cum constienta pacatului lui Adam e pusa pe seama timiditatii. BTW “Gradina Gazdei” era de fapt casa lor…ptr ca stiu ca ei locuiau in Gradina Eden.
@Satya: nu am o problema cu oamenii sociabili…cred ca am facut asta destul de bine de inteles, din moment ce si eu ma consider sociabil. In schimb, am afirmat ca oamenii excesiv de amabili mi se par suspecti. Atat. Pure and simple.
Timiditatea este, de fapt frica de a nu simti rusinea constientizata de cei doi, in momentul izgonirii din Eden. De aceea nu cred ca exista cineva care sa n-o fi simtit mai mult sau mai putin. Doar ca se manifesta si se educa diferit, in functie de unicitatea nostra.
Razvan: Nu esti excesiv. Ori esti sociabil, ori nu esti. Restul e aberatie…
ce de savanti pe metrul patrat!! “ori esti sociabil, ori nu esti”. ori e alba, ori e neagra. mai exista si griuri. cat despre timiditate, eu zic ca e bine ca exista si asa ceva. iar a fi sociabil nu e sinonim cu a fi un om de calitate. si mie mi se par nesinceri cei care se inteleg bine cu toata lumea. pentru ca asta inseamna ca nu isi exprima niciodata adevarata personalitate, altfel sigur ar fi suparat pe cineva macar o data. iar scena biblica…eu cred ca e metaforica, simbolizeaza nesupunerea pur si simplu. pe care sunt sigura ca fiecare dintre noi ar fi comis-o mai devreme sau mai tarziu
asta pentru ca vrem nu vrem, identitatea noastra si respectul nostru de sine se construieste si in functie de ce cred altii despre noi; iar timidul este printre cei care sunt cei mai ingrijorati de ce cred altii despre ei.
Timidul e un mare orgolios, cica.
@ Razvan: depinde in ce sens suspecti – si ma dau pe mine ca exemplu: cand ma aflu intr-un cerc de oameni pe care nu ii cunosc si am trac, devin exagerat de amabila. Si nu retin numele persoanelor, insa sigur le retin figurile si imi amintesc unde i-am vazut ultima oara.
Oricum, indiferent de cat de bine s-ar adapta cineva unui grup de oameni necunoscuti si oricat de sociabil ar parea din prima, parca nu prea imi vine sa cred ca nu are o usoara stare de nervozitate data de teama de a nu gafa intr-o forma sau in alta si de a da nastere la zambete ironice.
ce asociere interesanta…
spovedania te elibereaza iti da aripi si te face sa te temi numai de Dumnezeu. timiditatea eu o vad ca expresie a cuminteniei (cutratziei) neinsotita de “prezenta” lui Dumnezeu ca Putere.
practic, un timid dupa ce se spovedeste se vindeca, devine indraznetz, in sensul cel bun al cuvantului. nu obraznic, ci in sfarsit liber!
In “Cum sa ne aliberam de frica de ceilalti” (Christophe Andre&Patrick Legeron), editura 3, am gasit oameni care se tem de vanzatori, de oamenii din lift, de florarese… nu ca le-ar face ceva, ci de dialog, de priviri
Pacatul originar e pacatul cunoasterii. Dorinta de cunoastere a fost primul pacat savarsit de om, prin nesupunerea acestuia.
Timiditatea ar putea fi o frica.. O frica poate de necunoscut, de consecinte, de reactia celorlalti.. o temere in general. E in corelatie cu personalitatea si temperamentul fiecaruia, dar este influentat si de alti factori, cum e educatia.
imi place foarte mult articolul tau si sunt de acord cu ce ai scris …si mai imi place cum ai corelat si asociat timiditatea cu originile pacatului… totusi, dincolo de cum se asteapta de la noi sa fim “oameni de lume” in diferite medii sociale, eu cred ca cel mai bine iti sta cu tine insuti – chiar daca esti timid sau sociabil. Chiar daca poate suna putin egoist, ce sens are sa te fortezi sa fii (macar putin) ceea ce de fapt tu nu esti decat intr-o mult prea mica masura? adica, sa creezi o alta realitate a ta decat cea din interiorul tau, doar ca sa te integrezi intr-un mediu de care tu oricum nu apartii? (pentru ca daca ai apartine, ai fi natural sociabil si nimic nu ti s-ar mai parea fortat sau artificial). Bine, nu zic sa fii salbatic, dar …de cele mai multe ori, iti sta mult mai bine asa cum esti tu, chiar salbatic… iar problema timiditatii se pune iarasi ca perceptie… eu t epot percepe mai timid, dar altii te pot percepe mai sociabil, prin raportarea fie la sine, fie la alte valori/repere… (este, intr-o mai mica sau mai mare masura, aproape la fel ca ideea in care eu cred ca “frumosul este in ochii celui care priveste”, nu? 🙂 )
Ceea ce mi se pare mie foarte clar iarasi este ca nimeni nu este doar timid sau doar sociabil… suntem amandoua laolalta, dar in “cantitati” diferite in functie de circumstante…
Doesn’t matter- pacatul originar e mai mult un pacat al neascultarii. Nu?
Basic_instinct- mi-a placut abordarea ta.
Alina: Da, dar neascultarea a avut totusi un motiv, nu crezi? De ce omul nu a ascultat? Pentru ca a vrut sa cunoasca mai mult, dincolo de Cuvant, a intervenit ratiunea. Bineinteles, e o chestiune interpretabila, metaforica, asa cum precizeaza si kates, si fiecare poate intelege si vedea lucrurile altfel.
Doesn’t matter: Am cautat si in Biblie cu ocazia asta si scrie ceva de genul “din toti pomii puteti manca mai putin din pomul cunostintei binelui si raului”, deci cunoasterea lor nu era limitata decat de aceasta aflare a raului, pentru ca se “presupune” ca in Eden ere bine. Asadar, au vrut sa cunoasca raul?! E rational?
@alina
au cedat in fata ispitei.
Alina: Din moment ce li s-a interzis ceva, a aparut ispita, exact. Si de-abia dupa incalcarea poruncii si-au dat seama ce e bine si ce e rau. Binele si raul sunt notiuni relative: ceva e mai bine decat altceva, comparativ. Cum sa iti explic.. e ca la copii. Cand le spui sa nu faca ceva, ei fac tocmai acel lucru, pentru ca l-ai mentionat si le-ai starnit curiozitatea. Cam asa e si cu pacatul originar. Si neascultarea are un motiv. Care ar fi motivul nerespectarii poruncii daca nu curiozitatea, dorinta de cunostere, ispita?
Alina: Tot curiozitatea m-a determinat si pe mine sa deschid Biblia si sa citesc fragmentul: “..ne-a zis Dumnezeu:”Din el nu mancati si nici sa nu va atingeti de el, ca sa nu muriti!” Atunci sarpele a zis catre femeie: “Nu, nu veti muri; dar Dumnezeu stie ca-n ziua-n care veti manca din el vi se vor deschide ochii si veti fi ca niste Dumnezei, cunoscand binele si raul”..”
Dar inainte de a manca oare ei nu stiau ca daca nu asculta e ceva “rau”(ptr ca in momentul acela nu exista rau ptr ei)?
Atunci cand zice “cunoscand binele si raul” se refera la a trai atat binele cat si raul si poate inainte ei stiau ce e raul pur teoretic. Nu mai stiu…
Alina: Cred ca ei stiau doar ce li s-a spus. Stiau ca vor fi supusi mortii. Si dupa ce au cazut in ispita au constientizat binele si raul si au invatat sa aprecieze darurile lui Dumnezeu. Oricum ochii sunt un simbol al cunoasterii.
uau..ce nebunie s-a lansat cu discutia cu pacatul originar…ne-a bagat Dragos in gura…cunoasterii…cred ca nu o rezolvam niciodata asta.Eu am sa ma intreb mereu de ce au muscat din mar?de ce n-au stat cuminti?era bine si erau amandoi acolo si imi inchipui eu …era totul minunat.Ce a contat atat un nenorcit de mar si un tampit de sarpe?
dar….daca nu muscau…mai eram noi aici oare?si totusi au facut-o si de-aici tot ce a trait omenirea ,poate asa a trebuit….facem pacate ca sa le ispasim,sa le spovedim,sa ne pocaim pt ele,altfel poate nu am evolua…nu exista perfectiune,cred eu…si gata…mai bine nu mai continui ca nu am cunostinte teologice si har destul pt asta…
dar revenind la articolul cu timiditatea…si eu sunt de acord cu multi de-aici,cand cineva e prea sociabil…ceva nu e ok.Si eu am simtit de multe ori ca fac gafe enorme pe care nimeni de pe planeta nu le-ar face.Si sa ne intelegem,sunt genul de om care rareori intra intr-o incapere fara sa se imprastie pe jos,daca ma uit la un barbat pe strada intr-un fel mai ..interesant,este evident ca in secunda doi m-am impiedicat,la singura receptie la o ambasada la care am participat am reusit sa scap strudel de mere pe podea si tocmai eram prezentata nu stiu carui mare ministru…etc…sunt cam ally mc beal,deci…fiecare cum poate.Eu cred ca suntem toti timizi,cel putin eu asa ma recomand,desi nu pot sta intr-un colt…Suntem animale sociale,fiecare in felul lui,ce sa facem,unii mai buni alti mai putini buni la asta.
am stat mult si m-am gandit cum sa scap de timiditate; si cred ca singura solutie ar fi VIOLENTA. e exact contrariul timiditatii, si nu exista alta cale/metoda de a scapa de enervanta (ca pana la urma ma streseaza) timiditate!
chiar am iesit cu cateva fete- dar nu am iesit de 3 ori cu o fata pt ca imediat s-au plictisit de mine. cu niciuna nu m-am certat; dar le-a fost rusine sa-mi zica ca sa nu mai iesim, dar am simtit eu asta. si putin cate putin am incercat ca sa nu le mai stresez (pardon, contactez) cu telefoane si intalniri.
la fel si la scoala, am fost timid, retras in fundul (scuze de exprimare :D) clasei, si care nu scotea nici “mrr”; iar dak se intampla sa fac asta toti se prapadeau de ras. cine e vinovatul? trebuie gasit, prins si pedepsit! parintii ca nu sunt in stare sa-si educe copii? profesorii? ca de la varsta frageda se pleaca, nu de la maturitate! eu cred ca parintii. eu as da o lege ca sa fie ucis fiecare parinte care nu isi educa copilul dupa anumite standarde. dak nu, sa nu mai faca copii. ce mare lucru? ce e asa de greu? deci, pentru ca nu s-a dat o lege ca aceasta, atunci sa nu sufere numai copilul, ci si parintele care l-a facut! ce dak ne-au facut? eram pur si simpu in inexistenta -nu mai stiam nimik, si gata! nice de bine nici de rau! pai va convine mai timizilor sa rada lumea de voi? ori e alba, ori e nearga! exista gri/cale de mijloc?
timpul a trecut, si m-am gandit ca imi va trece aceasta boala (caci cu siguranta e o boala); dar am ajuns la 30 de ani si tot prost am ramas -cu siguranta ca timiditatea la varsta asta se numeste Prostie-.
sunt multe de spus, dar nu stau sa le insirui aici.
am scris randurile de mai sus gandidu-ma ca poate va fi de ajutor cuiva. daca cineva gaseste o alta metoda palpabila impotriva timiditatii -in afara de violenta care am amintit-o eu mai sus – sa ma contrazica!
PS: cel ce a scris aceste randuri a fost pana nu demult un “exemplu de baiat”- asa cum cunoscutii ma laudau parintilor; un baiat care s-a ghidat in viata dupa sinceritate, dreptate si corectitudine! dar am vazut ca ce e prea mult strica!
Ai incercat sa faci sport? Inscrie-te la un club sportiv.
Ralph Waldo Emerson: “A fi tu însuţi într-o lume care caută în mod constant să te facă altcineva, este cea mai mare realizare.”
Cred ca timiditatea are farmecul ei..poate surprinde, dar eu chiar sunt atrasa de oamenii asa zisi timizi. Nu exista oameni total timizi, au si ei mediul in care sa se simta in largul lor, sa uite sa isi mai faca atatea griji, sa uite ce inseamna sa fii stanjenit sau stangaci..astia se mai pot numi timizi?
..pana la urma de ce sa nu fiu nesigura , de ce sa nu las sa se vada asta,de ce sa nu las sa se vada ca sunt vulnerabila, cine are dreptul sa imi judece, sau mai rau, sa imi impuna un anumit comportament?? FRUMUSETEA este data si de diversitate..
eu as putea spune ca ai exprimat exact opusul a ceea ce ma fascineaza pe mine sau pe altii ce.mi seamana, ca temperament. Ma gandesc la ideea ca, prin constientizarea goliciunii lor, Adam si Eva au descoperit/deschis de fapt drumul Cunoasterii(implicit al ReCunoasterii) propriei fiinte si oare nu is astea unele dintre cele mai frumoase si uimitoare calitati ale omului????
ma bucur ca nu a trebuit sa fiu eu ispitita de mar, insa imi convine ca beneficiez de pe urma greselii lor, ca putem face zilnic alegeri-tot din ”cauza” lor, ca am avut ocazia sa descopar din caracterul Zeului, din intelepciunea Lui, si sa pot avea un exemplu de iubire peffecta , NECONDITIONATA,ce nu mi.a schimbat the default settings, si a dat o sansa ca sa functionam si cu erori, gandindu-se ca ar putea face pe parcurs modificari, sau chiar sa lase sa functioneze asa ”inventia” Lui