Una dintre chestiile care mă sperie când vine vorba de cheap flight-uri este lipsa garanţiilor. Bagaje pierdute, întârzieri la îmbarcare, refuz de îmbarcare – toate sunt acoperite de o garanţie limitată, asta când nu sunt acoperite deloc. Hotărât lucru, cheap flight-urile sunt pentru oameni cu capul pe umeri, nu pentru distraţi ca mine.
În primăvara trecută, am zburat cu Whizzair la Londra şi aş fi pierdut avionul de întoarcere dacă cei doi prieteni cu care eram n-ar fi fost mai vigilenţi decât mine. Nu vreau să mă gândesc la complicaţiile care ar fi urmat.
De data asta am călătorit singur aşa că mi-am găsit un zbor cu escală, la fel de ieftin ca Whizzair-ul, dar operat de Lufthansa. Bine am făcut.
Pentru că, deşi am ajuns la aeroport cu 2 ore şi un pic înaintea plecării, am întârziat la poarta de îmbarcare cu vreo jumătate de oră peste ora planificată. Aş putea să expediez motivul scriind “aşa sunt eu, distrat” şi ar fi cât se poate de adevărat. Mi se poate întâmpla să citesc ceva şi să uit pur şi simplu să mă uit la ceas. De data asta, am avut parte de o circumstanţă atenuantă, dar nu încerc să mă disculp. Uneori sunt atât de aerian încât mă surprind chiar şi pe mine: dacă aş fi altcineva, aş da cu apă pe mine.
Reiau puţin filmul şederii mele pe Heathrow. Iată-mă aşadar însoţit de un porcuşor sălbatic şi zburător cumpărat de la Hamleys pentru Vlăduţ şi de “Zăpada” al lui Pamuk (de dimineaţă, la Londra începuse să ningă cu soare şi mi s-a părut o lectură potrivită pentru încheierea sejurului), prezentându-mă la check-in pe terminalul 2. Aflu că nu zbor prin Dusseldorf, cum credeam, ci prin Munchen. Venisem prin Dusseldorf şi nu mă obosisem să verific pe bilet returul. “Munchen să fie, mi-am zis”, mulţumit că-mi găsisem loc la fereastră lângă ieşirea de urgenţă, ceea ce echivalează cu business class-ul, mai puţin mâncarea.
Aveam destul timp la dispoziţie aşa că mi-am luat o salată de fructe, nişte cereale şi un espresso şi m-am aşezat să citesc la una dintre cafenelele de la etaj. De unde stăteam, era suficient să ridic ochii pentru a vedea cele două monitoare care anunţau plecările. Poarta de îmbarcare urma să fie anunţată cu 40-50 de minute înaintea decolării, aşa că o vreme am tot ridicat ochii, citind “MUNICH … PLEASE WAIT” şi i-am coborât la loc în oraşul Kars pe străzile căruia, acoperite de zăpada care nu contenea să cadă, Pamuk îşi împingea personajul principal, un derviş al zilelor noastre, către un “point of no return”.
Într-un târziu, ceasul meu intern a dat totuşi semne de alarmă şi am aruncat o privire ceasului de la mână: mai erau 5 minute până la decolarea zborului meu. Privesc năuc monitorul care-şi bătuse joc de mine şi observ că verificasem în tot acest timp un zbor care pleca cu două ore mai târziu. Tânărul care citea calm, sorbându-şi tacticos cafeaua, se transformă, ca lovit de dambla, într-un individ agitat, care-şi strânge în grabă lucrurile, smuceşte cutia în care porcuşorul sălbatic şi zburător începuse să moţăie şi o ia la goană către o ţintă imposibilă: prinderea unui avion gata să decoleze.
Ajung în câteva minute la poarta 2, gâfâi, explic, îmi cer scuze, implor, cele două asistente cu care vorbesc sunt foarte amabile, sună aeronava, sună compania, dar nimic nu se mai poate face. “E prea târziu”. Perspectiva sumbră a unei săptămâni întregi stricate de un început întârziat, gândul că mă voi întoarce într-un oraş în care ninge, furia pe indolenţa cu care am ridicat şi am coborât de fiecare dată ochii din monitorul înşelător, ideea că era fatal să pierd avionul, la cât pot să fiu de distrat în aeroporturi, toate astea m-au copleşit. În vreme ce mi se explică pe unde s-o iau ca să ajung la biroul de transferuri, nu mai gândesc deloc limpede.
Îmi spun, totuşi, ca să mă calmez, că nu e cel mai rău lucru care putea să mi se întâmple pe lumea asta şi că, în definitiv, sunt în bună companie şi cu o carte bună la mine, aşa că încerc să zâmbesc, la început cam chinuit, e drept. Dar perspectiva de a fi salvat de partenerul meu de călătorie mă binedispune de-a dreptul.
“Ei acum să te văd, porcuşorulule sălbatic, cât eşti de zburător? Zburăm împreună la Bucureşti în seara asta sau e doar gura de tine?”
(va urma)
deja vu all over again din nou 🙂
se mai intampla si din astea, ce sa- faci 😀
Urite zborurile alea cheap. Mai ales la noi cind aterizezi la Baneasa si te calci in picioare ca sa’ti recuperezi bagajele in camaruta aia mai mica decit sufrageria mea si asa prea mica. Teribil.
Ce e si mai rau, dupa o prima experienta teribila cu Wizzair spre Luton in care am avut senzatia ca pilotul o sa rupa avionul in doua la ambele aterizari (si nu fac parte dintre panicarzi, mai sint si inginer si stiu cum functioneaza draciile alea zburatoare) dupa care mi’am promis sa nu mai calc in asa ceva, am ales si a doua oara aceeasi ruta. De buna voie si in cunostinta de cauza. Doar ca sa nu conduc “on the wrong side” prin Londra. Si iarasi a fost teribil.
Cheap flights, cheap pilots, cheap planes. Bleacs.
Dragos, stai in fata portii de imbarcare, nu ai cum sa mai ratezi, mai ales daca mai sint romani la zborul ala, pentru ca or sa se inghesuie toti la urcare si o sa devina evident ca a venit timpul. :)) Si eu sint ametit si cu cartea in brate, castile pe urechi si mintea acasa. Dar n’am ratat niciodata cu reteta asta.
Eu nu prea inteleg… Daca ai facut checkin-ul, te striga sa te prezinti la poarta de imbarcare… mai ales daca ai bagaj pentru ca avionul nu pleaca cu bagajul tau fara tine…
si nu esti singurul… am asteptat de atatea ori distrati care se rataceau prin aeroport… nu am circulat niciodata cu Wizz Air, dar am circulat cu Blue Air si cu cateva mici exceptii nu am ce sa le reprosez…
Nu am inteles niciodata cum poti pierde un avion din moment ce te afli pe aeroport 🙂
Daca te stii distrat foloseste-ti organizer-ul din telefon, alarma la ceas … am vazut ca uneori iti mai striga si numele si te cauta prin aeroport 🙂
Hai sa-ti povestesc eu despre ce inseamna sa fii distrat!!! Eu ajunsesem pe Heathrow cu 40 min inainte de plecarea avionului si nu mi-au dat voie sa ma fac check in “for security reasons!!!”. Trebuia sa ajung cu cel putin 45 min! Dupa cateva rugaminti desarte, ca tot m-am uitat juma’ de ora la avionul meu cum statea pe pista, m-a lamurit cineva ca trebuie un alt bilet cu o diferenta de pret de 220 eur. Cum nu aveam decat 200 eur cash, am incercat varianta card, care nu mergea, varianta apeleaza un prieten care sa faca rezervarea pe site pt mine, care nu a mers si atat, ca am ramas fara baterie. Pana la urma si-a facut mila o functionara de mine si mi-a dat biletul fara cei 20 eur lipsa cat si mi-a mai lasat vreo 20 in plus ca sa am ce manca in cele 12 ore de asteptare pana a doua zi dimineata, ora 6.00 cand va fi fost urmatoare cursa! Chiar si asa, insa, Londra tot ramane o super experienta!
Cu Blue Air e chiar OK – am facut cu ei noua sau zece zboruri dus-intors pana acum, o data Bucuresti-Lisabona si restul Bucuresti-Ulm. Doar de doua ori au avut intarzieri, dar s-au purtat impecabil in situatiile respective si oricum cu Tarom am avut intarzieri mai mari si mai dese, asa ca nu m-am simtit rau. Cam naspa, intr-adevar, recuperarea bagajelor din Baneasa, dar la urma urmei mai tine si de aeoroport, nu doar de companie. Despre Wizzair, insa, am auzit numai de rau pana acum. Mda, poate totusi romanii sunt mai buni…
Ce este si mai enervant este faptul ca zborul Bucuresti-Luton cu Wizzair nici macar nu este asa “cheap”. Dai vreo 450 de euro in conditiile in care exista un British Airways cam pe la aceeasi ora la Heathrow cu vreo 420. Si cu totul alte servicii, avioane, piloti, conditii.
Da’ ce sa’i faci, daca vrei sa mergi spre nord cu masina si vrei sa economisesti nervi si timp, te duci la Luton.
Eu unul am o mare problema cu aceste zboruri ieftine. Si am avut in ambele ocazii emotii pina m’am vazut inapoi acasa.
salut!
cum putem face si noi schimb de link-uri? 😀
Eu circul destul de des cu Wizzair. Pana acum in afara de o intarziere de vre-o doua ore in Barcelona, banda prea mica pentru bagaje la aeroportul din Cluj (de acolo plec de obicei) si romanii atat de romani care se inghesuie la usa “sa fie ei primii” in avion, nu prea am de ce sa ma plang.
Am avut aterizari muuuult, mult mai proaste cu Air France si Malev decat cu Wizz, iar Cabin Crew-ul e chiar simpatic (fac si cate-o glumita in timpul prezentarii mijloacelor de evacuare de urgenta).
In ceea ce priveste preturile, daca prinzi o oferta, te-ai scos :). Am mers vara trecuta in Milano cu 12 euro/ o calatorie (taxele de bagaj si transfer bancar incluse), dar imi luasem biletul la oferta de Pasti.
p.s. Acum citesc si eu “Zapada”. E total diferita de “Ma numesc Rosu” in stilul de abordare al relatarii. Cel putin mie asa mi se pare; bineinteles, si tema destul de diferita. Ai impresia ca sunt doua carti scrise de doi autori diferiti.
De ce se intituleaza “fericirea calicului”?
Si “calic” in sensul de zgarcit sau de sarac?
De asta-s eu speriat de fiecare data cand sunt intr-un aeroport, dar inainte sa ma asez calm undeva, stau si verific atent toate datele, de pe bilet, de pe panou etc 😉
Asteptam continuarea.
@Daniel, pe Heathrow nu te strigă nimeni. Dacă ar sta să-i strige pe toţi aiuriţii ca mine, difuzoarele s-ar auzi nonstop. În plus, crede-mă, mi s-a întâmplat în alte aeroporturi să fiu atât de absorbit de o carte încât să nu-mi disting numele când am fost strigat. Noroc cu prietenii, tot în ei, săracii, mi-e speranţa…
@Tony Adax, cere şi ţi se va da. Done.
@baldovin, aceasta se va vedea în a doua parte a povestirii. Mă grăbeam să plec azi dimineaţă şi n-am terminat-o.
Stiu ce inseamna sa fii o persoana cu capul in nori,eu patesc tot timpul cate ceva!Povestea spusa de Cabral e cu mult mai interesanta!Tu nu ai avut parte de o aventura picanta?
Dragos, daca tot nu ai terminat cartea pana sa plece avionul tot degeaba:)
Eu am cam 12 zboruri cu WizzAir, Sky Europe si Blue Air; n-am avut niciodata probleme cu bagajele, decolari/aterizari “zgaltaitoare”.
@aiureantramvai
prefer sa aterizez la Baneasa decat la 10 km mai departe, Otopeni; daca autoritatea care se ocupa de Baneasa nu este in stare sa modernizeze sala, cu ce sunt de vina companiile low-cost?
“Cheap flights, cheap pilots, cheap planes. Bleacs.”
Asta e o prostie, scuza-ma; zborurile nu sunt asa de ieftine pt ca folosesc avioane uzate coduse de piloti ratati: arunca si tu un ochi pe aici http://en.wikipedia.org/wiki/Low-cost_carrier#Business_model
Ai intrat macar pe blogul acela pe care l-ai adaugat in lista al lui tony adax?
Este plin de publicitate, discriminator fata de femei si de “ciori” si împanat cu vorbe de duh sarac.
Zau nepoate vezi cu cine intri in cârdasie!
am zburat atat cu wizzair cat si cu firme cunoscute; nu am vazut diferente intre ele in afara ca in low-cost trebuie sa-ti platesti mancare si o apa plata eventual, iar la companiile gen carpatair primesti totul free. nu cred in lipsa de profesionalism la pilotii care lucreza pt low-costuri, nu am avut experiente neplacute niciodata. si sincer acum, daca ar fi sa zbori pana la barcelona/londra cu 200 ron sau cu 200 eur, ce ai alege?
Nimic nu poate fi mai rau decat Alitalia:D. Nici macar low cost-urile.
@horvath, rămân etern recunoscător, nu mă uitasem decât în grabă pe site-ul omului. L-am scos din blogroll, dar am reţinut două nestemate:
“Sunt alergic la boschetăreli, aşa că cine nu v-a respecta puţinele reguli impuse, nu v-a fi luat în considerare!”
“Concursul se v-a termina atunci când voi primii răspunsul corect.”
mai stiu pe cineva care seamana cu tine 🙂
eu de obicei prind avioanele, dar ma incurc la capitolul bagaje.
mi s-a intamplat de n ori sa platesc o taxa de zile mari pentru excedent de bagaj, sa pierd bagajul care a juns la destinatie fara mine si cu cateva ore mai repede deoarece a luat alt avion nu cel in care ma urcasem eu :)sa nu-mi gasesc bagajele pe banda etc.
am patit-o si cu Blueair care nu a plecat din Bucuresti spre Cluj din cauza cetii si am ramas o noapte in capitala…am petrecut o noapte si in Lyon cand tot un Blueair a plecat la 3 noaptea in loc sa plece dupamasa…
dar cea mai frumoasa intamplare mi-a permis sa vad Praga …
am avut un zbor Roma-Bucuresti cu escala de o ora la Praga , Alitalia a intarziat datorita unui grup de elevi care s-au imbarcat cu intarziere la Roma.
urmarea… am traversat tot aeroportul in cautarea portii de imbarcare pentru Bucuresti si usile s-au inchis in fata mea. dupa fuga prin Ruzyne si stresul inghitit in sec, m-am indreptat spre birourile din aerogara si am aflat ca mi se ofera un alt bilet la primul zbor spre Bucuresti dar care era a doua zi dupamasa, cazare, cina si transport gratuit spre hotelurile rezervate České air. desi la vreo 30 de km de oras, cazarea a fost ireprosabila , mancarea acceptabila, iar dimineata mi-au gasit fetele de la receptie un taximetrist care m-a dus in centrul Pragai si care vorbitor de engleza fiind mi-a tinut loc si de ghid astfel incat am reusit sa petrec vreo 8 ore bune de promenada si sa-mi hranesc pofta de “calatoreasa” de meserie…asta se intampla prin 2003
morala ….uneori imi doresc sa pierd avionul ….in asteptarea unei noi aventuri
Cred ca asta este singura situatie in care cititul unei carti nu este recomandat 🙂
eu am zburat cu Easyjet pe ruta Budapesta-Berlin, Berlin-Milano şi retururi şi cu Ryanair pe ruta Constanţa – Pisa şi înapoi. Nu am nimic să reproşez…
Dar am empatizat cu tine… din cauza cărţilor de multe ori era să pierd trenul 🙂
pardon, Stuttgart. Bucuresti-Stuttgart. la Ulm aveam eu treaba, dar de aterizat la Stuttgart aterizeaza.
fantastic ce ne mai plimbam noi cu avioanele! 🙂