Meditaţie despre fiţe

Când protestam împotriva căciuliţei cu franjuri, când înlăturam cu nesfârşită grijă caimacul din lapte (yuck!), când insistam să merg la frizer pentru că mi se părea că port în cap o mătură, când refuzam să plivesc stratul de ceapă pentru că nu-mi plăceau gândacii, râmele şi păianjenii, când aprindeam toate luminile din casă pentru că drumul pe întuneric mi se părea insuportabil, bunică-mea avea o vorbă:

“Ei, astea-s aşaaaaa nişte fiţeeeeeeee….”.

Vă jur, prelungea ultima silabă şi aproape o cânta, uşor nazal, ca un popă. Pentru morala proletară a bunică-mii, fiţele erau ceva de nedigerat, cam la fel cum era caimacul pentru mine.

Pentru că nu s-a obosit niciodată să-mi împărtăşească prea multe elemente de morală, altfel decât cu băţul şi cu migrenele care nu-i mai dădeau pace când făceam năzbâtii, n-am aflat niciodată de ce nu sunt bune fiţele la casa omului. Dimpotrivă, am crescut cu părerea că fiţele şi mofturile sunt o formă de răsfăţ şi că, dacă le cultivi cu grijă, te scapă de caimac, de întuneric, de păianjeni şi, eventual, chiar şi de migrene.

Sigur, fiţa e o izmeneală, e o marghiolie, un fason, un zâmbâc, o prosteală, dar daţi-mi voie ca între atâţia cititori serioşi să fiu eu cel care dă tonul la această nemaipomenită fandoseală şi să-mi asum răsfăţul. Cei care mai gândesc şi cu partea stângă a creierului sunt liberi să mi se alăture.

Procurorii bunului simţ pot să ia o pauză. Îmi redactez şi singur actul de acuzare. De zece ani de zile de când am intrat în câmpul muncii, refuz cu obstinaţie să ies pe uşă mai devreme de o oră şi jumătate de când mă trezesc. Pentru canonul ăsta, m-am trezit trei ani de zile la şase dimineaţa şi nu regret nici o oră de somn nedormită.

Îmi spun de fiecare dată că ajunge zilei urâţenia ei ca să mai îngroş şi eu rândurile prăfuiţilor cu faţă umană. Mă întâlnesc peste zi cu prea multe arătări îmbrăcate cum dă Dumnezeu, cu prea multe figuri trezite cu faţa la cearşaf, ca să mai tolerez o reflexie descompusă în oglinda liftului. Poate că alţii nu-mi datorează nimic, dacă-şi permit să iasă pe stradă ca adunaţi ca de pe Dâmboviţa, dar eu îmi datorez atâta lucru: o imagine plăcută la întâlnirea cu mine însumi.

Recunosc, unul dintre motivele pentru care contemplu frecvent bătaia vântului prin buzunare în a doua parte a lunii este că arunc foarte mulţi bani pe ţoale. N-am o toaletă foarte aglomerată, pentru că mă plictisesc repede şi le fac cadou pe cele pe care nu le mai port. Nu sunt obsedat de branduri, sunt obsedat de lucruri care-mi vin bine. Nu-mi refuz nimic, de la MiniPrix la Alexander McQueen. Poate că sunt greşit. Poate că, pur şi simplu, mă simt bine.

N-aş vrea să credeţi că am ceva împotriva celor cu adevărat relaxaţi care poartă aceleaşi două tricouri şi aceeaşi pereche de blugi, fără ca asta să bată la ochi. Nu observ niciodată cu ce sunt îmbrăcaţi cei foarte cool, cei foarte în ordine cu imaginea pe care o proiectează despre sine. Relaxarea nu ţine de carcasă, ţine de felul în care ţi se mişcă rotiţele în cap.

Abia când rotiţele alea încep să scârţâie, abia când încep să ţăcăne nervoase pentru că aud o voce de părinte grijuliu care-ţi spune că n-arăţi bine, că mânecile de la sacou sunt prea scurte, că ai o pată pe cracul de la pantaloni, că tocmai ai spus ceva nepotrivit, că, dacă nu eşti atent, or să ţi-o ia alţii înainte şi că, în general, lumea e rea, mamă, şi nimeni nu-ţi vrea binele, abia când te faci mic, mic de tot, în spatele pupilelor timorate şi mâinile caută nervoase guma de mestecat sau pachetul de ţigări, abia atunci observ în ce hal arăţi.

Pentru că eu cred că oamenii se împart în purtătorii de haine care le vin bine şi purtătorii de haine de camuflaj. Nu fac nici o diferenţă între luptătorii de guerrillă care se ascund în spatele ţoalelor terne şi cenuşii şi purtătorii iliciţi de branduri şi decoraţiuni lucitoare. Unii se treşuiesc în noroi, alţii se treşuiesc în chinezării. Dar nici unii, nici ceilalţi nu se simt bine cu sine înşişi.

Visez o revoluţie inutilă, o insurecţie a bunului gust, un tribunal al exuberanţei şi un minister al răsfăţului de sine. Dacă toate astea sunt fiţe, merg cu ele de gât până la Dumnezeu. Ce altceva dacă nu un răsfăţ sunt Cântarea Cântărilor, uleiul de 30 de arginţi, Apologia lui Socrate, Meditaţia despre filosofia primă sau Discursul despre demnitatea omului?

Iar dacă vă întrebaţi ce legătură au toate astea cu ecologia, o să vă spun că nu-mi doresc să trăiesc mai prost într-o lume mai bună. Ecologia e despre folosirea durabilă a resurselor, nu despre biciuirea durabilă a spiritului. Asta, dacă nu cumva ecologia a devenit o ramură a creştinismului în răstimpul cât am navigat eu puţin pe men.style.com

Lăsând gluma deoparte, sunt şi eu de părere că fiţele dăunează grav civilităţii. Dar pe oamenii fiţoşi nu-i arată cu degetul decât mîncătorii de lăcuste.

:: apărut în Almanahul de Fiţe al Academiei Caţavencu, 2008

  1. genial scris…ar fi placut vederii ca mai multe persoane sa gandeasca asa…e reconfortant sa citesti gandurile unui om placut ca aspect si totusi atat de inteligent.daca asta inseamna sa ai “fitze” atunci toata lumea ar trebui sa le aiba…
    felicitari sincere.

  2. alex leo serban

    pai atunci si baba care se piaptana cind tara arde ‘face o arogantza’, o fitza, nu? – dar eu voi fi intotdeauna de partea babei care se piaptana, nestiind k e ‘fitzoasa’…
    important e s-o faci natural, inconstient, nu cu gindul sa epatezi 😉

    ps totusi, sincer vorbind, cum poate cineva sa NU dea caimacul la o parte???

  3. apoi, eu nu dau caimacul la o parte din simplul motiv ca nu poate fi decat parte integranta din lapte, nu-i ceva ce a aterizat acolo de bunavoie si nesilit de nimeni. ca de exemplu, o musca. si revenind la fite, eu zic ca fitele tale sunt mai degraba respectul pe care fiecare ar trebui sa-l aiba fata de propria persoana. nici macar nu trebuie sa ai bani prea multi ca sa te respecti. adica totul e sa faci ceea ce te gadila in mod placut. poti asculta o muzica pe placul tau,o poti lua la pas in natura sa prinzi gargarite. sau ai putea pur si simplu sa te rasfeti cu un parfum care te reprezinta. doar cand e vb de orice altceva decat respect fata de sine, vorbim de fitele de prost gust. asa cum ai zis, tot ce e facut cu un scop de supracompensare iese in evidenta ca o mantie de aur ce acopera de fapt un rahat.

  4. Hahahaha Si eu am fost o “fitzoasa” traumatizata de caimacul din lapte.

    Anyway, cum reusesti?!!! Cursuri, sport, munca, saving the planet… I envy you ihihihi.

    Multa bafta in continuare!

  5. Dragos, ai tradat stanga, intrucat stanga inseamna (nu stiai?) solidarizare cu saracii si egalizare intru pauperitate! Apoi, stangii adevarate ii place mai mult dezbracata decat imbracata! Deci, e o contradictie interna in ceea ce zici.

  6. astea despre care vorbesti tu, nu sunt FITZE!!! Poate erau acum 30 de ani, dar in zilele noastre exista o cu totul alta definitie ptr “fitza”.

  7. nu e de mirare ca in lumea asta mare unii se plimba prin dubai si altii mor de foame…si poti sa ai grija de tine si fara sa faci caz de asta. dar daca nu mai iesi din casa pt k “nu-ti sta freza”, eu zic ca ai o problema!

  8. priscila saftoiu si elvis

    are dreptate alex leo(desi ne miram din ce cauza),asa e,important e s-o faci chiar si cu baba,numai sa fie natural.

  9. Fitzele dauneaza grav civilitatii, foarte adevarat, sper ca mancatorii de lacuste sa-si faca datoria, poate cine stie…:)
    Articolul mi-a mers la suflet asa, de luni dimineata.

  10. Preferintele individului devin “fite” in momentul in care nu si le poate asuma. Cand le poarta mai mult ca pe o imagine decat pe o necesitate, cand le are pentru ca asa-i la moda si nu pentru ca il caracterizeaza in vreun fel…
    Interpretarea negativa a cuvantului “fitos” e data e forma fara fond, de pelicula de la suprafata care nu sprijina pe un substrat, de gustul fin care nu e plamadit din bunul gust.
    Fitele unui om cu “clasa” difera de fitele maruntului personaj pentru care eleganta gusturior inseamna sa ti le impui in functie de ultimul “trend-setter” promovat in reviste…
    Fita maxima e sa ai fite autentice. Dar e nevoie de gust, bun-gust si stil…

  11. definitia pentru fitze’ poate duce la un abstract fara margini dar si la ingradirea la ceea ce noi numim natural. oare toate acestea nu sunt si ele relative?

    Oricum acel tribunal al exuberanţei şi acel minister al răsfăţului de sine sta in fiecare…problema e ca nu stim cum, cand, unde…

    ne limitam din lipsa unei resurse….preferam kitch decat rafinament!

    totusi mai avem si mancatori de lacuste? 😉

  12. priscila saftoiu si elvis

    da,dar voi stiati ca lacusta este cea mai fitzoasa insecta,nu in sensul salturilor aiurea si ostentative si nici in cel al ignorarii ipostazei cuminte de pupa ci in cel al unei nebune homosexualitati afisate?

  13. dragos…cred ca pot sa iti spun dragos …nu te cunosc ca om sau ca persoana,tot ce cunosc sunt insemnarile de pe blogul tau.nu am tendinta sa citesc pe bloguri,rar cand mai citesc cate o fila virtuala si tot atat de rar pe cat citesc cartii si ziare si etc.

    10 dimineata..precizam in rundurile de mai sus faptul ca am urmarit paginile blogului..de pe la 8 ..reusite din punctul meu de vedere democratic,insa..ca trebuie sa fie si un “insa” dinasta…ca doar sunte-m oameni si pentru noi nimic nu este perfect pana la urma…deci,ca sa nu deviez de la subiect ca ambulantele din romania cu bolnavi care..pe care soferi se “opreste” la cafea..scurtez heblul asta de cuvinte (nu am mai scris de mult timp!!!) si trec la “subject” (i-as bate pe astia cu englezismele lor numa in gura!!!daca esti roman vorgheste ai in romana!).

    deci, analizand profund treaba de mai sus m-am suparat!
    si pentru ca m-am facut de tus la inima zic asa:

    “Dar pe oamenii fiţoşi nu-i arată cu degetul decât mîncătorii de lăcuste.” hopa..te-ai suparat cumva sau ce? cate categorii de oameni exista in lume din punct de vedere social pentru tine ..dragos?

    aaa..si apropo men.style.com .depaseste deja halul in care arati cand cauti tigarile guma.
    ps. “Ecologia e despre folosirea durabilă a resurselor, nu despre biciuirea durabilă a spiritului”-in romania trebuie biciuit si spiritul ..iti spun eu:))

    o zi buna!

  14. Bunica ta avea dreptate, tot ce-am citit sunt NUMAI fiţe. Păcat că reperele pe care le avea generaţia ei sunt pe cale de dispariţie…Cuvinte învârtite de cineva care are o foarte bună părere de sine, pentru a nu spune mai nimic. Cam pe când şi lucruri serioase, constructive, “ziditoare”? Să ne amintim pentru ce ne-a fost dat Cuvântul şi Cine ni l-a dat. Treziţi-vă din mirajul inutilităţii, oameni buni!

Leave a Reply