Marea alergare

Miscare contra statuluiDupă curăţenia de la Buşteni, ne-am trezit devreme ca să ajungem la Bucureşti la Mişcarea contra statului, marea alergare organizată de VIVA!, Carmen Brumă şi Mircea Badea, una dintre cele mai deştepte campanii organizate în ultima vreme.

Surpriza neplăcută a dimineţii a fost că Malvina călcase prost pescuind gunoaie din pârâul de pe Valea Cerbilor şi acum păşea destul de greu. Până la Bucureşti, am dezbătut dacă să alerge (părerea ei) sau să stea locului (părerea mea). La 8 dimineaţa am hotărât să tranşăm dilema la secţia Ortopedie a spitalului Floreasca. Doctorul a ţinut cu ea, aşa că la ora 10 ne-am alăturat oamenilor muncii de la oraşe şi sate veniţi cu mic cu mare să-l alerge pe Mircea Badea prin Parcul Tineretului.

bucurenci_malvina_viva_la_revolucion

Cu Malvina Cservenschi aproape de linia de sosire

Vă spun cu mâna pe inimă, n-am mai văzut aşa ceva de multă vreme. VIVA! zice c-au fost o mie de oameni, eu zic c-au fost trei mii. Oricum, au fost puhoi. De alergat, au alergat cam vreun sfert, dar tot a fost o desfăşurare impresionantă de forţe. Iar mesajul campaniei a fost excelent transmis, sper că am convins cât mai mulţi sedentari că nu e aşa de greu să facă puţină mişcare. Trebuie doar să faci un pas şi încă unul şi încă unul şi tot aşa…

À propos, ideea evenimentului îi aparţine Mihaelei Nicola. Chapeau!

:: mai multe poze pe site-ul VIVA! şi la Mircea Badea

Later edit: un comentariu cu miez citiţi şi la Tolo.

  1. Andrei Mircea

    Bravo! Bravo Dragos! Bravo Badea! Bravo Viva! Bravo toti! A fost ceva superb si de-a dreptul impresionant! Ma bucur ca in Romania asa ceva a fost posibil. Daca imi spunea cineva acum 1 an ca asa ceva era posibil ii spuneam ca e nebun :D. Insa nu.. Iata ca romanii stiu sa fie si civilizati si relaxati.. E nevoie de oamenii ca voi pt. a le da oamenilor speranta si incredere! Bravo! Abia astept urmatoarea “alergare” :)! Respect!

  2. scuze, poate sunt intarziat, de cat timp esti cu Malvina? nu stima. Multa iubire va doresc. Sper sa nu incurc oalele.
    Da , Mircea si Carmen au facut o miscare buna.

  3. Ma bucur ca Mircea Badea profitand de postura sa de portdrapel al generatiei pantelimon/crangasi s-a hotarat sa ii scoata un pic din obisnuitii mici de la Baneasa la o miscare aeroba in parcul Tineretului. poate ca nu e inca pierdut nici el. va doresc succesuri mari.

  4. Ar fi bine sa copieze romanii modelul din vest. La Viena pe malul Dunarii toata lumea face miscare (pe bicicleta, pe schiuri de sosea, octogenarii fac trekking, mai vezi persoane care alearga impreuna cu patrupedul).

    FAINA ACTIUNE…

Leave a Reply