Traseul de ieri a fost cel mai spectaculos: şi ca privelişti, şi ca dificultate. Cred că încep să înţeleg de ce place sportul ăsta.
Am prins ieri o după-amiază cu soare, şi am urcat iar din Voineşti, apoi am urmat drumul de coastă de-a lungul Lereştiului. Am mers o vreme prin pădure, dar urcuşul era prea pieptiş şi m-a prins iar ploaia, aşa că m-am întors şi am coborât, pe o pantă cu perspective ameţitoare, chiar în capul satului.
La coborâre mi-am adus aminte de montaigne-russe-ul din copilărie, din Parcul Tineretului. De câteva ori, am dat drumul de tot la frâne şi m-am lăsat dus. Dar m-au trezit la realitatea pietrele şi lemnele rupte, împrăştiate pe drum. Sunt tare mândru că n-am căzut. Am sărit de două ori din pedale şi am frânat cu picioarele, iar bicicleta s-a ridicat pe roata din spate, cât pe ce să mă tragă şi pe mine după ea, dar mi-am păstrat echilibrul. Singura victimă notabilă e glezna stângă, puţin dureroasă.
-
- În sfârşit, nişte culori mai vii
-
- Ce-şi face omul cu mâna lui…
-
- Pe drum, m-au petrecut sunetul drujbelor
-
- şi urmele căruţelor cu lemne
-
- Cineva şi-a propus să comunice în fier beton cu Dumnezeu chiar şi în pustietăţile astea
-
- Lereştiul văzut de sus
azi am mers si eu cu bicicleta, dar spre job, in bucuresti. experienta mea e mai altfel decat a ta.
acum stau la birou si-mi admir noroiul de pe haine.
dar e super ok, cred ca imi voi face un obicei din a veni cu bicicleta la job, hehe.
Unii au cu ce…
La Constanta poti sa ai 3 biciclete, tot nu ai pe unde sa mergi cu ele. Iar pentru simplu fapt ca cei din trafic nu sunt obisnuiti cu idea bicilistilor, atunci cand apare vreun ratacit pe cursiera, saracu trece prin toate culorile curcubeului la fata, sunt in stare sa te impinga cu botul masinii sa te dai deoparte. Pe trotuar nu ai cum ca e plin de ROMANI.
Dragos, cand facem o vizita lui Mazare ca sa creem necesitatea spatiilor pentru biciclisti ?
foarte frumos… din pacate eu nu pot sa ies decat in week-end…
“Cineva şi-a propus să comunice în fier beton cu Dumnezeu chiar şi în pustietăţile astea” – din cauza unora ca asta se duce de rapa peisajul nostru mirific! Ce n-ar da altii sa aiba ce avem noi…
Victor, sa nu crezi ca am mers pe vreo pista special amenajata. Direct pe sosea, alaturi de masini (de aici si noroiul), si pe trotuar, cu oprit si carat bicicleta in cazul unor borduri f inalte. Plus slalom printre masinile parcate haotic.
Pana la niste piste in sectorul 5 (oare cand??), ma descurc cu ce e, sper numai sa nu ma lase bicicleta.
pff, ce invidioasa mi-s…
wow it’s b-e-au-ti-ful! u’re lucky!
Sper sa vina o zi cand vom constientiza cat e de frumoasa tara in care traim si cate locuri pitoresti, pline de mister si fascinatie exista.
Da, te impresioneaza si iti bucura ochiul “nu stiu” ce cladire cu “nu stiu” ce stil arhitectonic de “nu stiu” din care perioada si “nu mai stiu” din care tara. Dar nimic nu poate sa rivalizeze cu ceea ce poate oferi NATURA.
Desteptarea!!! Mai exista o sansa sa salvam ceea ce avem, iar acest lucru depinde doare si numai de NOI.