Ce-mi doresc de ziua mea

N-am făcut în viaţa mea un wishlist, pentru că nu cred în Zâna Măseluţă, dar doresc să încep acum pentru ca măcar să-mi exorcizez aceste dorinţe.

De puţine ori s-a întâmplat să primesc ceva ce-mi doream de ziua mea (detest şi acum romanele lui Jules Verne, le-am urât toată copilăria), de Crăciun sau de Sf Nicolae, iar de Paşti nu primeam niciodată nimic. Dar şi când s-a întâmplat, a fost memorabil… Şi să vezi, chestie, de cele mai multe ori era din cauză că apucasem să verbalizez dorinţa cu ceva timp înainte.

Cel mai probabil, n-o să fiu prin zonă de ziua mea (mi-am serbat cu adevărat ziua doar la 14 şi la 25 de ani, următoarea petrecere o dau abia la 30), dar nu strică să le spun prietenilor ce-mi doresc ca să nu-i mai pun pe drumuri după albume de artă şi alte trăznăi. Scriu pe blog pentru că n-am chef să le trimit mass message. Repet, această însemnare se adresează doar prietenilor. Din partea cititorilor, nu-mi doresc decât un trafic obraznic de mare în ziua cu pricina.

Aşadar, de ziua mea îmi doresc:

  • un kiwi gigant (nu încercaţi, ce-mi doresc eu nu există)
  • un abonament la Enescu (dar cineva s-a gândit deja, mersi frumos, Anca!)
  • o invitaţie la Leonard Cohen în sectorul ăla de fiţe unde biletele costă obscen de mult
  • un test cito-toxic pentru ipohondrul nevindecat din mine
  • un zbor cu paraşuta sau unul cu parapanta (dar ăsta din urmă fără instructor, altfel n-are niciun haz)
  • o zi de progenitură de bani gata (ştiu că e costisitor, dar cineva, cândva, ştiu sigur, tot îmi va oferi cadoul ăsta)
  • o apariţie pe catwalk la un designer străin (hai, că asta-i simplu 🙂
  • un ceai la New York
  • plante de apartament (din cele mari şi frumoase, preferabil nu foarte colorate, deci nu cu multe flori, pe scurt – mai mult verzi)
  • o cină cu Penelope Cruz (accept, la schimb, şi una cu cei trei tenori: Pleşu, Liiceanu şi Patapievici)
  • o carte cu o poveste care te-a emoţionat până la lacrimi şi despre care crezi că mi-ar plăcea şi mie (deci beletristică, nu self-help, nu eseistică şi nici filosofie)
  • o sticlă de vin bun roşu sec sau rosé (dacă e şi puţin frizant, cu atât mai bine)
  • bilete la un spectacol de teatru pe care l-ai mai revedea de cel puţin două ori (ştiu ca nu e stagiune acum, dar accept şi vouchere 🙂

Cam atât deocamdată. Lista rămâne un work in progress. Voi reveni.

  1. Accepti ca si cadou o “sugestie”? Micul print! Nu stiu de cate ori ar trebui sa o citesc ca sa ma satur
    Si La multi ani! Chiar daca nu stiu cand e ziua ta, dar inteleg ca ar fi in curand 🙂

  2. Bag de seama ca o sa-ti faci o biblioteca de carti cu povesti care au emotionat pana la lacrimi! Asta, pentru ca si eu am sa-ti daruiesc una, cu prima ocazie cu care ajungi in Bacau! 😀

    Ceaiul la New York, sincer, nu ti-l recomand. Unul in Nisa, mai curand, in Vielle Ville. (http://www.nice-vieille-ville.com/) 🙂

    Oricum, la multi ani penru cand o sa fie si la cat mai multe proiecte frumoase cu oameni frumosi!! 🙂

  3. Ce sa zic, nimic nerealizabil sau poate doar kiwi-ul gigant:))
    Iar Penelope Cruz a luat cina inclusiv cu Toma Cruise, nu vad de ce nu ar cina cu tine!
    Imi place ideea asta de “lista cu ce-mi doresc, cu adevarat, de ziua mea”, nu m-as fi gandit.
    Sau poate avem cu totii o asemenea lista in gand doar ca nu am reusit sa o scriem pe o foaie de hartie si s-o aratam cuiva drag.
    Hai ca te las, merg sa-mi fac lista:)
    Vad eu cui o s-o arat prima data, nicidecum mamei:))

  4. ai fost un “norocos” in privinta romanelor lui Jules Verne…:) eu am fost in extrema cealalta. eram fascinata. imprumutam cartile de pe unde apucam si incercam sa le fac “uitate” la mine. nici o sansa. 🙂 proprietarii nu le citeau, dar nici mie nu mi le lasau. 🙂 oricum, la multi ani si tot ce-ti doresti!

  5. ce chestie 🙂

    eu tot ce imi doresc de ziua mea e sa nu ma supere nimeni si nimic, sa fie cea mai feiricita zi din tot anul 🙂

    oricum noroc cu toate cele, apreciez sinceritarea 😉

Leave a Reply to Irina Cancel Reply