Am fost alaltăieri pentru a doua oară în comuna Buzescu, o comunitate ţigănească aflată la mică distanţă de Alexandria. E un spectacol arhitectonic care nu merită ratat. În plus, oamenii sunt prietenoşi şi primitori. Anul trecut, o femeie ne-a lăsat chiar să-i vizităm casa.
Anul ăsta, am prins două botezuri. În faţa casei, oamenii îşi scoseseră câteva mese şi o copertină. Lăutari, boxe, voie bună. Câteva case mai încolo, unii mai înstăriţi petreceau şi ei. În faţa porţii, însuşi Nicolae Guţă, păzit, de la distanţă, de doi gealaţi îmbrăcaţi în negru. Guţă cânta manele autentice, din acelea în care se improvizează mult, pe care nu le poţi auzi decât live şi doar în astfel de ocazii.
-
- Kitschul românesc a invadat kitschul ţigănesc
Ieri după-amiază, când m-am întors acasă de la birou şi voiam să dorm, vecinii mei scoseseră şi ei mesele şi grătarul în curte. Tot un botez. Tot manele. De pe CD, însă, de data asta. Şi, evident, cu volumul la maxim. Pentru rasiştii care citesc această însemnare, aş vrea să precizez că vecinii mei sunt români get-beget. Iar curtea de care vă vorbesc e în centrul Bucureştiului, gard în gard cu o ambasadă şi la o aruncătură de băţ de SIE.
Până la urmă, nu m-am supărat nici pe vecini, după o vreme au dat muzica încet şi am putut dormi. Iar seara chiar m-am bucurat când i-am văzut: se simţeau bine într-un fel simplu.
De fapt, la Buzescu şi la Bucureşti am fost martorul aceleiaşi tradiţii de a petrece în familie, dar de faţă cu ceilalţi, împreună cu ei. La Buzescu, oamenii petreceau în faţa porţilor şi dădeau muzica tare nu doar ca o dovadă de bunăstare, ci ca să se poată bucura şi vecinii, care stăteau, la rândul lor, în faţa porţilor şi priveau.
La Bucureşti, unde am fost învăţaţi că spaţiul public nu ne mai aparţine decât în chip abstract, tradiţia a început să fie blamată. În plus, fiecăruia ne place alt fel de muzică, fiecare avem alte ore de somn, când eu petrec, tu lucrezi, aşa că lucrurile nu se mai leagă.
La Buzescu am avut o senzaţie de firesc şi, vă jur, mi-a părut rău că ne grăbeam şi n-am putut rămâne să-l mai ascult puţin pe Guţă. La Bucureşti, m-a încercat un sentiment straniu. Încă n-am reuşit să-l denumesc.
Hei…nu generaliza…doar o familie… Noi restul am incercat o bogata gama de sentimente… Poate si noi astia de ascultam Joe Dassin ii deranjam pe ei uneori. Pana la urma de gustibus non disputandum.
E interesant Buzescu…macar pentru straini. Au sansa sa vada imparatiile din povestile fratilor Grimm intr-o tara fara infrastructura, fara structura, fara cultura
. Sau cel putin asta ar putea crede. Si iata de unde vin ei, slovenii, de exemplu:
http://www.youtube.com/watch?v=nWYqUlihMeo
Macar la sat erau traditii autentice, la oras era kitsch…
Interesant e cum aceasta lume, a kitschului tiganesc, are o viata proprie care ignora dar foloseste outputurile dinamicii restului societatii.
Pentru mine insa datul muzicii tare e tocmai icnercarea brutala de a ma convinge ca asta trebuie sa ascult si eu, macar in acel moment. Lucru care ma irita enorm, inclusiv in blocurile obosite din Colentina.
Oarecum off-topic.
Stiai de asta:
http://dog-the-blog.blogspot.com/2009/08/ooh-ul-anului.html ?
Mie mi se pare sinistru.
stiu pe cineva care a trecut pe acolo si a spus ca asa ceva nu va mai vedea in viata lui
)
locuiesc in Teleorman, confirm cele spuse de Dragos, sambata am fost la nunta la vecinii mei de peste drum, am impartasit bucuria fara a ma deranja muzica ce nu era pe placul meu, eu nu sunt un consumator de muzica specific lautareasca, am ascultat din curiozitate, nunta era una clasica la cort in mijlocul drumului si, totusi a fost distractiv…
eu sunt din buzescu si kiar imi place acest…”articol”..interesant si kiar frumos fata de alti care fac comentari rasiste..;)