Cum le zice Tache, ca un om mare…

În timp ce noi ne ocupam aici de prostii, scriitoarea germană Herta Muller, născută în România, unde a și trăit până în 1987, a luat Premiul Nobel pentru Literatură. M-am bucurat foarte tare și sincer, însă m-am și întristat repede, dându-mi seama ce va urma: isterie, delir, bătăi românești cu pumnul românesc, în piepturile noastre românești.

Adrian Păunescu o să plângă de emoție, pe muchia leșinului, în brațele moderatorilor de la Realitatea.

Vanghelie, Mihaela Tatu, Mitică Dragomir (hai și Poponeț) își vor revendica cu mândrie acest Nobel, în calitate de români, iar limitele decenței și ale bunului simț vor fi călărite deșănțat, ca de obicei.

Herta Muller e o scriitoare destul de puțin cunoscută în România, dar asta nu va conta. Ea trăiește de 20 de ani în Germania și e cunoscută în lume ca scriitoare germană, însă nici asta nu ne va ajuta să trăim o bucurie temperată.

Declarația “Aș înnebuni dacă ar trebui să trăiesc în România de azi” îi aparține, însă asta nu-l va opri pe președinte s-o decoreze și nici pe toți cei care își vor smulge părul din cap de mândrie națională să și-l smulgă până la ultima șuviță.

:: Hai să nu facem din Herta Muller un fel de Costel Busuioc!

  1. din pacate astia suntem …si aici generalizez pentru vorbesc despre o majoritate covarsitoare . Dupa ce dam cu sutul in fund valorilor …ne bucuram de toate reusitele lor ca si cum am fi avut vreo implicatie directa la succesul lor . Mai citeam acum ceva vreme de o atleta care alerga in Baneasa parca …si in care aruncau oamenii cu bere si seminte …dar cand a iesit vice camioana la mondiale ….se batea lumea cu pumnul in piept …” ca e de-a noastra”..
    Un “pumn in fata fraiere” pentru toti nemernicii astia nerecunoscatori si falsi ..
    Din Constanta …cu drag 🙂

  2. Hacuna matata !

    Bre, idea este ce Nobel-ul nu este al nostru. Nu este un premiu national. Nu este un premiu de grup, nu poate fi insusit de o natiune. Este un premiu individual, ce nu se adreseaza neaparat celor foarte cunoscuti din pace, stiinta, literatura etc…
    Nu neaparat cei mai cunoscuti din domeniu sunt si cei care primesc premiul Nobel.

    Victor MAXIM general manager PEOPLE Inc. Romania

  3. basic_instincts

    hmmm…omul se formeaza*defineste aproape complet in primii 14 ani de viata. dupa aceea tot ce vine sunt modulatii, unda purtatoare ramane. in sensul de lucrurile care conteaza pentru individ. asa ca discursurile de genul nu conteaza unde te/ai nascut, copilarit imi par cel putin bizare. are suflet romanesc …dar ce mai conteaza de unde venim, incotro ne indreptam intr/o lume in care virtutiile sunt luate drept dovada de slabiciune?

  4. daca nu lua Nobel si se facea o stire cu declaratia ei (“Aș înnebuni dacă ar trebui să trăiesc în România de azi”), atunci s-ar fi aruncat cu pietre in ea. Acum ca a luat Nobel toata lumea o indrageste si ii da dreptate. Si se mai zice ca Nobel este doar un premiu…

  5. Nu e recomandat un festivism kitschos, dar trebuie sa fim mandri ca o svaboiaca de la noi a ajuns sa ia premiul Nobel pentru literatura.
    Herta Muler scrie despre Romania, despre regimul totalitar in care a trait. Pentru asta a luat premiul Nobel, pentru ca a redat cu talent suferinta, opresiunea, umilinta dar si sufletele minunate ale unor oameni sub regimul comunist. Maine, mii de oameni din toata lumea ii vor citi cartile si se vor gandi la cei care au suferit aici, in tarisoara asta, si au fost nevoiti sa plece.

    Sa ne simtim mandri ca o fosta victima a Securitatii a reusit sa atraga atentia lumii intregi asupra ororilor petrecute la noi. Ma gandesc la fostii dizidenti din perioada comunismului care incercau pe toate caile sa strecoare scrisori in “afara” in care sa descrie regimul totalitar in care traiam. Ce greu era sa ii faci pe altii sa-si intoarca privirea spre acest colt de lume!

    Harta Muller, o cvasi necunoscuta scriitoare, va deveni maine, cand cartile ei se vor raspandi pe tot mapamondul, scriitoarea care va arata lumii intregi ce a insemnat pentru oameni ca ea regimul comunist.
    Eu ma bucur si sunt mandra de premiul Hertei Muller.

  6. Nu am citit Hertha Muller, pentru ca nu stiu germana, si putinele ei traduceri in romaneste, le-am scapat, desi stiam despre ea si am citit o gramada de literatura in general. Nu pot sa nu fac o remarca.

    Nobelul e un premiu individual, care in 2009 pentru Literatura, a fost obtinut de un cetatean roman si german. Deci e normal ca ambele tari sa-l “revendice”. Asa au ramas in analele istoriei multe alte premii obtinute de oameni cu cetatenie multipla. Nu inteleg ce e rau in faptul ca va fi decorata sau ca ea spune ca ar innebuni sa traiasca in Romania(pana la urma 90 la suta din populatia tarii simte la fel).

    Ceea ce e foarte bizar, e ca aceasta autoare nu a fost tradusa decat foarte putin. In engleza 4 carti din 19, in franceza aproape deloc etc. Ma intreb, comisia a fost formata doar din oameni care cunosc in detaliu limba germana, care se plimba cu usurinta prin cotloanele ei? Nu spun nimic, doar ca e dubios. Nu inteleg cum i-au citit opera in intregime, cei care i-au dat premiul.

    Acum celor care acuza Romania ca nu a nominalizat-o. Romania a avut un candidat “mult mai puternic”, pe Norman Manea, adica mai bine cotat la bursa pariurilor, un autor mult mai tradus.

    In SUA decizia unui nou nobel european a fost primita foarte prost. Cu o saptamana inainte de decernarea premiului, presedintele juriului Nobel a declarat ca
    literatura americana este “prea izolata, prea insulara” si ca nu poate face fata literaturii europene. Monstruos, pentru toti cei care citim literatura serios, si care stim ca 9 dintre cele mai bune 10 carti ale fiecarui an sunt scrise in state, unde au sistemul de “writer in residence” care cam face diferenta.

    La 20 de ani de la caderea comunismului era un momentum pentru un Nobel cu dedicatie.

    Si daca te gandesti ca oameni gen David Foster Wallace nu au luat nobelul, dar l-au luat ungurul si turcul, buni dar cam atat, nu poti sa nu te gandesti ca e un fel de Oscar, care se da pe subiectul cat mai popular si nu pe calitatea scriiturii. Si who cares about Oscar.

    Acestea fiind spuse, can’t wait to read Muller(=Moraru prin nascare, in fact).

  7. @Dan, so true!!!

    “Cu o saptamana inainte de decernarea premiului, presedintele juriului Nobel a declarat ca
    literatura americana este “prea izolata, prea insulara” si ca nu poate face fata literaturii europene. Monstruos, pentru toti cei care citim literatura serios, si care stim ca 9 dintre cele mai bune 10 carti ale fiecarui an sunt scrise in state, unde au sistemul de “writer in residence” care cam face diferenta.”

Leave a Reply