Drumul Pamirului

Drumul Pamirului

Drumul Pamirului

Mi-a scris Mihai, cel plecat cu motocicletul lui BMW F650GS Dakar pe ruta România-Mongolia şi retur.

Kilometrii pe care mi i-a dedicat l-au prins trecând munţii Pamir dinspre Kirghistan spre Tadjikistan. Trecătoarea, cândva o porţiune din drumul mătăsii, a fost asfaltată de ruşi prin anii ’30 ca să uşureze accesul la această foarte îndepărtată republică a URSS. Drumul Pamirului este a doua cea mai înaltă şosea din lumea (4,655 metri).

Tare îl mai invidiez pe Mihai pentru plimbările lui prin bazaar-ul din Osh. Zice că e prima dată când dă cu nasul de Orient în călătoria asta. Eu citesc zilele astea A thousand splendid suns a lui Khaled Hosseini şi sunt mai mereu cu sufletul prin Orient.

Şi mai sunt invidios pe Mihai şi pentru priveliştile amuţitoare ale munţilor Pamir. Acum mai multe zile, când îi scria Amaliei, povestea despre nişte “nori” despre care şi-a dat seama că sunt, de fapt, crestele munţilor:

MG_8593-450x300

panorama-pik-lenin

Şi iar mi-am adus aminte de Alain de Botton şi de recomandarea lui de a ne confrunta cât mai des cu natura în toată măreţia ei. Face bine la ego, relaxează anxietăţile şi calmează depresia.

E reconfortană călătoria lui Mihai, chiar şi urmărită din faţa monitorului. Tashakor!

  1. eu mi-am luat-o de la librăria Anthony Frost (lângă Humanitas Kretzulescu). Îţi recomand şi “The Kite Runner”, dar n-o mai aveau la Anthony Frost. Am auzit ca s-ar fi tradus la Humanitas unul dintre sau chiar ambele titluri.

Leave a Reply