Mărturisesc, în final, o idiosincrasie privată: nu mai suport să văd intelectuali aplaudînd frenetic politicieni. Sînt de acord să-i ajute, să lucreze pentru ei, să-i flancheze. Dar nu vreau să-i văd aplaudînd în turmă. O să ziceţi că aşa e jocul („în doi, în trei, în cîte cîţi vrei“), dacă te hotărăşti să intri în el. Poate. Dar există riscul, pentru jucători, să-şi piardă libertatea interioară.
:: Andrei Pleşu în “Dezbaterea prezidenţiabililor” (Dilema Veche)
Si fripturistii sa nu mai aplaude mancarea? 🙂
Si mie imi pare rau ca intelectualii in loc sa lucreze la constructiile ideologice ale partidelor, se zbat sa perieze niste personaje, deseori grotesti ale peisajului politic actual.
un prieten a mers la restaurantul la belle epoque. ala belgian. si explica cum fu. unul nu a inteles si a intrebat “cum adica la belle epoque?” si al prieten a avut o replica foarte tare. si-a lovit palmele si a zis asa bine “labele poc” 🙂 succes maine la plantat pomi
http://comandaportrete.wordpress.com/ 🙂