The last ePayment

Vă rămăsesem dator cu povestea ultimei mele achiziţii cu cardul BRD ePayment, cea în care urma să utilizez şi punctele de fidelitate câştigate cu ocazia cumpărăturilor anterioare.

O primă surpriză neplăcută a fost să aflu că, deşi făcusem cumpărături doar pe site-urile menţionate în lista ePayment, am descoperit că unele, ca emag.ro, de exemplu, nu foloseau, de fapt, sistemul de plată ePayment. Recunosc că eu nu mai stătusem să verific prezenţa siglei pe aceste site-uri. În fine, cei de la GeCAD mi-au explicat că ei nu-i pot forţa pe cei cu care încheie contracte să folosească doar sistemul lor de plată, dar au fost de acord să elimine, în urma sesizării mele, emag.ro de pe lista lor.

A doua surpriză a fost să aflu că nu mai aveam destui bani pe card şi asta nu pentru că nu aş fi lăsat destui cât să-mi ajungă pentru ultima achiziţie, ci pentru că, la ultima plată online, magazinul trimisese nişte date greşite, astfel încât suma rezervată, deşi fusese debitată, continua să fie rezervată în continuare până la clarificarea comunicaţiilor cu magazinul online. Am rugat două funcţionare de la BRD Vocalis să-mi explice logica acestei proceduri, ele păreau s-o priceapă, eu n-o pricep nici acum, dar banii au fost deblocaţi oricum în 24 de ore.

În cele din urmă am făcut achiziţia, dar şi aici mi-a luat ceva vreme să mă prind că opţiunea de reducere apare în ultimul pas al achiziţiei prin ePayment şi nu la primul “total” din coşul de cumpărături. Am comandat o imprimantă de la pcgarage.ro şi am obţinut, cu punctele de fidelitate, un discount de 20%, ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, nu e de ici, de colo.

Concluzia mea e că suntem încă la început în toată povestea asta cu achiziţiile online, dar e îmbucurător că ne mişcăm şi noi mai cu talent în direcţia asta. Tot acest experiment m-a făcut să-mi reanalizez halul absolut nesigur în care îmi foloseam cardurile pe Internet şi să decid să-mi deschid un cont nou, cu un card nou, strict pentru cumpărături online.

ePayment e, nu mă-ndoiesc, o treabă de bună calitate din punct de vedere tehnic, dar mai are mult de îmbunătăţit în zona de comunicare şi de interfaţă cu utilizatorul.

Pe de altă parte, am înţeles cu aceeaşi pcazie că fiecare plată online presupune un proces extrem de complex în care toţi actorii trebuie să se armonizeze şi să lucreze bine împreună: banca, magazinul online, procesatorul de plăţi, operatorul cardului.

În orice caz, eu sunt pregătit să mai sufăr nenumărate bug-uri şi să dau şi mai multe telefoane pentru privilegiul de a nu mai trebui să merg la supermarket sau la magazin sau la mall. E un domeniu în dezvoltare şi pionieratul nu e uşor. Dar merită.

  1. E normal sa se foloseasca si sa se imbunatateasc acest sistem de plata. Se doreste asta, urmeaza sa avem toti cate un chip in noi cu care vom putea face TOATE platile, plus ca va avea si GPS incorporat, internet 3G si probabil ca va inregistra si tot ce faci! “Aaah ce frumos viitorul luminos…” 🙂

  2. Am folosit un card la care aveam si internet banking majoritatea timpului pentru plati in afara ( hoteluri, bilete de avion, produse ) . Nu am intampinat niciodata nici cea mai mica problema. In Romania am comandat de cateva ori bilete la concert si iar a fost ok . Insa cei cu magazinele, cu produse electrocasnice si electronice sunt de groaza. Mai ales in privinta stocurilor. Unde mai pui ca si la fata locului sunt dobitoci. Dar macar ma bazez pe cunostintele mele si puterea de convingere ( odata am cautat o masina de spalat , am sunat sa imi confirme in ce magazin se afla si cand am ajuns acolo a trebuit sa il conving si pe idiotul care lucra pe raion ca au acel produs, el sustinand ca nu au avut vreodata asa ceva dupa care avea mari probleme in a scoate o factura trecand numele firmei oricum numai corect nu desi avea in fata o copie de pe CUI . SUntem ani in urma, iar prin experimentul tau ai demonstrat ca este parte adevarat. Tie ti s-au rezolvat probleme mai repede pentru ca faceai parte dintr-o campanie a lor de promovare.. daca ar fi fost altcineva sunt sigur ca nu se comportau la fel .

Leave a Reply