Stăpâna muţuflenderelor

O gazetă de largă respiraţie intelectuală scria acum vreo săptămână că, după Anul Nou, mi-am luat antrenor personal şi m-am apucat de slăbit. Ştirea are ceva dintr-o vechitură de banc:

La radio Erevan un ascultător ne întreabă: Este adevărat că Vasili Vasilievici a câştigat o maşină Volga? Răspundem: Da, este adevărat, dar nu Vasili Vasilievici, ci Igor Igorovici, şi nu o maşină, ci o bicicletă, şi nu a câştigat-o, ci i-a fost furată.

Am încercat să mă imaginez halind caltaboş, sarmale şi alte nenorociri tradiţionale cu ocazia Îmbuibatelor Sărbători până la punctul la care aş fi devenit un purtător ilicit de burtică şi m-aş fi aruncat aşa, buflei rotofei, la picioarele unui antrenor salvator. Imaginea aproape m-a înduioşat, aşa că i-am iertat jurnalistului cele câteva inadvertenţe. Ba, mai mult, am decis chiar să mă confesez.

Da, este adevărat că lucrez cu un antrenor personal, dar nu e nici primul şi probabil nu va fi nici ultimul. Şi nu lucrăm împreună din ianuarie, ci de prin noiembrie. Dar ce e cu adevărat scandalos este că nu e nici măcar antrenor, e o antrenoare. O cheamă Cori Grămescu şi, în afară de faptul că e o tipă tunată, după cum plastic a descris-o Costel, şoferul de la MaiMultVerde, are o groază de defecte: primul şi cel mai de căpătâi este că lucrează la o sală de fete, Lady Fit Gym, a cărei proprietară, de altfel, şi este. Aşa că dimineţile trebuie să suport, en passant, privirile castratoare sau compătimitoare ale mai multor amazoane care au mai lucrat cu Cori şi care, ştiind ce mă aşteaptă, nu-mi dau multe şanse.

Al doilea este că face pilates sau, mă rog, cu mine face power pilates, dar sunt convins că-i spune aşa doar ca să-mi panseze orgoliul. Pilates e un fel de gimnastică în care îţi foloseşti aproape numai greutatea corporală, iar mişcările sunt foarte bine controlate. Rezultatul este că poţi să izolezi foarte bine muşchii pe care vrei să-i lucrezi şi, în felul acesta, în loc să dezvolţi câteva grupe musculare mari şi late, capeţi o musculatură echilibrată, un aspect armonios şi o postură corectă. Bun, asta-i partea frumoasă.

Nasol e că, deşi privite, mişcările par floare la ureche, în realitate sunt teribil de dificile, iar durerea care le însoţeşte e pe măsură. Cori zice că toţi bărbaţii se smiorcăie la antrenament şi asta are darul să mă îmbărbăteze cu adevărat. Mai ales când ştiu că, de cealaltă parte a peretului, o duzină de femei suferă ca şi mine, dar o fac (probabil şi ca să mă impresioneze) în tăcere. “Nu te mai strâmba, că faci riduri!”, mă alintă Cori, pentru ca apoi să-mi comande, implacabilă, “Încă 10!” şi “Încă 10!”.

Al treilea sunt muţuflenderele. Ştii cum arată o pompă de umflat salteaua de plajă? Cam aşa sunt şi piftiile astea de cauciuc. Evident, “muţuflendere” le spune doar ea. Nu e nimic gingaş în ce le priveşte. Ai mai mult echilibru după două sticle de Jack băute pe stomacul gol la patru dimineaţa, decât încercând să te sprijini pe parşiveniile astea. Și, dacă tot nu te ţii bine, ia fă şi nişte abdomene sau nişte flotări, să vedem dacă-ţi mai iese scorul cu care te lăudai pe Twitter…

Al patrulea este că antrenoarea mea a făcut nu ştiu ce super-şcoală prin State sau prin Canada şi, când sunt pe punctul să-mi uit manierele şi s-o iau la bătaie, începe să-mi recite tot felul de denumiri de muşchi şi de oase ca să-mi explice de ce facem asta şi aia şi ailaltă. Ştie că am o slăbiciune pentru explicaţiile savante, aşa că pic de prost de fiecare dată.

Al cincilea: dacă nimic altceva nu funcţionează, îmi aruncă argumentul suprem: “Dacă era uşor, ar fi avut toată lumea six-pack. Crezi că oamenii au abdomenul bombat pentru că le place? Dacă n-ar fi greu, şi-ar tonifia toată lumea musculatura abdominală. Dar e al dracu’ de greu, aşa că cei mai mulţi preferă să rămâna aşa cum sunt. Te doare? Înseamnă că lucrezi cum trebuie.” Ştiu… Când vine vorba de sport, are aproape întotdeauna dreptate. Ăsta e cel mai nesuferit defect al ei.

Am mai avut doi antrenori, fiecare cu calităţile şi cu defectele lui. Totuşi, cea mai mare calitate a lui Cori e că mi-e întâi prietenă, şi abia apoi antrenor. De fapt, aşa am şi ajuns să lucrăm împreună: lucram de şase luni fără antrenor şi m-am dus pe la ea să-mi corecteze nişte exerciţii şi să-mi arate nişte mişcări noi. Mi-a plăcut atât de mult ce mi-a arătat şi toată filosofia din spatele pilates încât am revenit o dată şi încă o dată. Cu timpul, ea şi-a dat arama pe faţă, iar eu mi-am descoperit un anumit masochism care mă face să merg mai departe.

O să mai spun un singur lucru în apărarea ei: n-aş fi acceptat provocarea de la Dansez pentru tine, dacă n-aş fi ştiut că am pe cine să mă bazez că mă va pune iar pe picioare în timpul şi după ce voi părăsi ringul de dans. Şi dacă n-aş fi dezvoltat, mulţumită ei, o anumită rezistenţă la durere…

  1. hahahah! saraca Cori, e asa de pomenita asa de des in ultima vreme, am scris si eu despre ea, dar nu-i arat, ca mi-e teama ca imi da alte 10 abdomene in plus. Cori e f taree!

  2. Pilates n-am incercat, dar ma duc de cate ori pot la tae-bo, o alta dracie combinata cu efecte miraculoase si munca pe masura. Nu-i nimic rau in asta si nici in a avea antrenor personal, desi la cat e de mic numarul celor care mai fac vreun gen de sport in tara asta pare cel putin ciudat. Dar, e adevarat, ca dupa 8 ore de birou ori burta creste si spatele se indoaie, ori transpiri un pic si iti vezi drept de viata. E o alegere.

  3. permite-mi sa te corectez: ala chiar e power pilates, nu te supraestima! :-p
    si inca ceva: tu nu iti petreci timpul cu ea ca sa aiba grija sa iti atraga atentia de fiecare data cand mananci cate o balarie. deci te bucuri doar de “inca 10”. altfel, e o prietena excelenta. 🙂

Leave a Reply