- Ai o batistă, mă-ntreba mama în fiecare dimineaţă la poarta casei, înainte să ies în stradă. N-aveam. Şi pentru că n-o aveam la mine, mă întorceam iar în cameră şi-mi luam una. Dimineaţa n-aveam niciodată batista la mine, fiindcă în fiecare dimineaţă aşteptam această întrebare a ei. Batista era semnul că dimineaţa mama mă ocroteşte. În ceasurile şi treburile cotidiene de mai tîrziu, eram pe cont propriu. Întrebarea ai o batistă era o tandreţe indirectă. Una directă ar fi fost jenantă, aşa ceva nu exista printre ţărani. Iubirea se deghiza în întrebare. Doar aşa putea fi rostită sec, pe ton poruncitor, ca şi cum s-ar fi referit la o manevră curentă din procesul muncii. Faptul că-mi vorbea cu asprime chiar sublinia tandreţea. În fiecare dimineaţă eram la poartă, o dată fără batistă şi-o a doua oară cu batistă. Abia apoi ieşeam în stradă, ca şi cum, odată cu batista, o aveam cu mine şi pe mama.
Mi-a dăruit o bună prietenă această poezie în proză pe care Herta Müller a citit-o la primirea premiului Nobel şi care mi-a adus aminte de tandreţea indirectă a mai multor întrebări din copilăria mea. Citiţi întreaga poezie aici. Mie mi-a luminat ziua.
Ai o batista? http://bucurenci.ro/2010/02/ai-o-batista...
Ai o batista? http://bucurenci.ro/2010/02/ai-o-batista...
Mama si numai ea….:)
Mereu tandretea…
RT @dragosbucurenci: Ai o batista? http://bucurenci.ro/2010/02/ai-o-batista...
RT @dragosbucurenci: Ai o batista? http://bucurenci.ro/2010/02/ai-o-batista...
Foarte profund.
Pacat ca in ultimul paragraf a gresit profund si impardonabil: nu NUMAI dictatura ne ia demnitatea. Si libertatea ne-o ia.
Dar greseala este umana, doamna Muler este si ea om si astfel e de inteles…