Gloria victis

Am trăit multe victorii până acum şi n-au fost puţine cele pe care le-am savurat în linişte, cu mine însumi, alături de un pahar de vin. Am descoperit cu amărăciune că bucuria nu o simţi cu adevărat decât atunci când eşti înconjurat de oameni dragi şi am învăţat să mă bucur împreună cu prietenii, cu colegii, cu cei care mi-au fost alături. Am coborât ştacheta şi am început să prefer gălăgia de la cabană în locul ascensiunilor solitare şi al vârfurilor cucerite de unul singur.

În seara şi noaptea aceasta am primit atât de multe mesaje de susţinere pe telefon, pe blog, pe Facebook şi pe Twitter, am avut alături prieteni minunaţi care m-au emoţionat cu entuziasmul lor, încât am înţeles că am primit această înfrângere ca să mai învăţ ceva: oamenii sunt mai importanţi decât victoriile. M-am simţit atât de bine să fiu înconjurat cu aşa de multă căldură sufletească încât tot ce-mi doresc acum este să mai simt asta o dată şi încă o dată şi încă…

Am încredere că ediţia următoare nu va nici ultima, nici penultima. Am încredere în tot ce am primit. Mulţumesc.

Tags: , , , ,

40 Responses to “Gloria victis”

  1. dragosbucurenci 20 Mar 2010 at 3:19 am #

    Am invatat in noaptea asta ca oamenii sunt mai importanti decat victoriile. http://bucurenci.ro/2010/03/gloria-victi...

  2. EdiChavez 20 Mar 2010 at 3:24 am #

    @dragosbucurenci wooow you are so beautifullll

  3. Daniela Danemarca 20 Mar 2010 at 4:30 am #

    Vreau sa iti spun ca in seara asta m-am uitat la emisiune doar sa te vad pe tine, si pe Elena , bineinteles…m-am bucurat enorm cand am auzit ca vei participa..si am incredere ca a fost numai inceputul. Te voi sustine in continuare…si nu va dati batuti, un duel nu e un capat de tara, nu sunteti nici primii nici ultimii care trec prin asa ceva.O sa va motiveze in plus, sa munciti mai mult si sa culegeti roadele in emisiunile urmatoare. Abia astept sa va vad din nou, salutari Elenei..sunteti tare frumosi impreuna pe ringul de dans!!

  4. alxunder 20 Mar 2010 at 3:32 am #

    @dragosbucurenci felicitari! sper sa continuati si de sapt viitoare!!

  5. ReporterVirtual 20 Mar 2010 at 3:37 am #

    @dragosbucurenci Eu nu ma uit la emisiune, dar daca stiam m-as fi uitat. Imi place tipa :) ) . Da, dansezi bine. Succes in continuare :) .

  6. als 20 Mar 2010 at 8:12 am #

    oh c’mon, nu-mi spune k ai fost la ‘dansez pt tine’!!!
    lol
    ps sorry k nu pot sa compatimesc, dar kiar nu-mi inkipuiam k asta e(ra) un scop pt tine… i’m baffled

  7. alina 20 Mar 2010 at 9:25 am #

    si ce ti-o iei asa in barba de unul singur? pune popoul la munci ptr. duel… esti atat de obsedat sa faci totul perfect ca-ti pierzi simtul umorului si spontaneitatea… transfera-ti spontaneitatea mentala si verbala in coregrafie… trebuie sa te afunzi in dans asa cum scrii; si dansul e tot o forma de exprimare: in loc de litere ai o coregrafie: n-o lasa sa te incatuseze!

  8. Inoke 20 Mar 2010 at 8:29 am #

    @dragosbucurenci Stomp-ul a fost excelent, mimica asemenea. Felicitări!

  9. nadina 20 Mar 2010 at 10:08 am #

    scrii mai frumos decat dansezi.

    nu ma uit la emisiune, dar te-am vazut aici.
    esti mai simpatic in al doilea dans.
    cred ca lectia asta “oamenii sunt mai importanti decat victoriile” ne este tuturor foarte utila. Bravo pentru asta!

  10. albert cohen 20 Mar 2010 at 10:10 am #

    “Nu putem castiga? – Nu putem decat castiga.Pierdem sigur? – N-avem ce pierde.Nu putem iesi din joc.-Merita sa intram in joc. ( Termodinamica spiritului – C. Noica

  11. lorena lupu 20 Mar 2010 at 11:28 am #

    Să ştii că m-am uitat ieri la “Dansez pentru tine” special să te văd. A meritat. Două imagini m-au urmărit până târziu în noapte: tu săltând zglobiu pe quickstep şi Botezatu bătând vajnic din două tăvi. :D It was genuine bliss. Poţi miza pe votul meu.

  12. alina 20 Mar 2010 at 12:01 pm #

    http://www.youtube.com/watch?v=T0jV67WVyfM

    cam ase…

  13. Ioana 20 Mar 2010 at 12:09 pm #

    cred ca multa lume care te admira si care nu facea parte din publicul emisiunii pana aseara, s-au uitat numai ca sa te vada pe tine :)
    mi-a placut mult de voi, chiar sunteti o pereche frumoasa si ati nimerit unul din cei mai talentati si ingeniosi coregrafi. eu o sa va votez :)

    mult succes si spor la repetat pasi!

  14. Irina 20 Mar 2010 at 12:51 pm #

    O pereche grozava. Si intradevar trebuie sa lasi emotiile la o parte si sa transpui sentimentele tale in pasi de dans.
    Asa cum dansul este o arta si o emotie, si arta de a scrie este tot o emotie. Tu poti sa le combini.
    Aveti incredere in voi ca reusita este de partea voastra.
    Mult succes si votul meu e pentru voi!

  15. Canov Laura 20 Mar 2010 at 1:08 pm #

    Dragos, vroiam sa iti spun, ca nu numai oamenii cunoscuti tie iti sunt aproape…dar si prietenii cunoscutilor tai.Mi-a fost mare uimirea cand te-am vz aseara si asta m-a motivat sa privesc pana la sfarsit. Cred ca te-am vazut vreo 2-3 ori, la YouthSummit, la balul Erudio…si pe langa Razvan probabil :P nu ne cunoastem personal, dar luptam pt aceesi cauza si am invatat multe de la persoane comune. sunt sigura ca nu numai eu te sustin, probabil ca mai sunt si alti LMT-isti care au auzit de tine si iti vor fi aproape! Asa ca da, tot ce poti si sa nu ai emotii deloc, nici nu iti dai seama, dar esti…unul dintre cei mai iubiti dintre pamanteni.

  16. Feo 20 Mar 2010 at 1:46 pm #

    Dragos, nu poate decat sa ma incante acest nou exercitiu de dezvoltare. Cu cat sunt variate si te scot din starea de confort, cu atat te vei simti mai implinit. Iar sustinerea din partea celor dragi este darul cel mai de pret:) felicitari, oricare ar fi rezultatul. Elena este superba dar cred ca te-ar fi avantajat o partenera mai inalta, e greu sa-ti pastrezi tinuta in raport cu proportiile ei. Succes in continuare!

  17. S 20 Mar 2010 at 3:08 pm #

    Acesta a fost doar inceputul si ma bucur enorm pentru voi. Perseverand, sansa iti va surade!
    Succes!

  18. TaniaTitza 20 Mar 2010 at 2:20 pm #

    @dragosbucurenci mult succes pe calea spre implinirea visului pt care lupti la “Dansez pt tine” – aveti mult potential

  19. Thannya 20 Mar 2010 at 3:25 pm #

    imi place de voi, sunteti frumosi impreuna si aveti mult potential.Energia, spiritul tau pozitiv pe care il emani si increderea voastra de sine impreuna cu perseverenta va vor aduce rezultate superbe.Si in plus, indiferent de ce va fi, totul va fi bine.Fiecare experienta merita traita atata timp cat stii sa inveti lectia primita!

    Mult succes in continuare!

  20. CrazyWinBogdan 20 Mar 2010 at 2:25 pm #

    @dragosbucurenci Bafta omule ! Victoria sa fie cu voi !

  21. Ana 20 Mar 2010 at 6:02 pm #

    Cocostarcul dansator-out

  22. April 20 Mar 2010 at 6:12 pm #

    Hai mai, ca ai dansat bine, nu-ti face probleme, o sa treci la duel. Bafta!

  23. Dragalina 20 Mar 2010 at 6:34 pm #

    Felicitari omule !!! sunt sigura ca o sa treceti de aceast obstacol !!! pupici si succes !

  24. didi 20 Mar 2010 at 7:12 pm #

    Bafta….esti mai bun decat Bote(parerea mea).Mi s-a parut ca pe el l-au laudat prea mult desi nu merita,dar …..deh….parerea lor.E batator la ochi ca-l menajeaza toti din juriu si nu pricep de ce?Vei trece cu brio duelul tocmai datorita faptului ca prietenii iti vor fii aproape.

  25. Alexandra 20 Mar 2010 at 7:57 pm #

    Ati fost minunati! Sunteti minunati si imi pare rau pentru duel, dar noi suntem langa voi, macar cu sufletul.

  26. greenfield 20 Mar 2010 at 8:27 pm #

    Felicitari!!!
    Aseara m-am uitat la emisiune, dar mi-a cazut UPC-ul de n ori, motiv pentru care al doilea numar abia acum/aici l-am vazut.

    Este foarte bun! Are toate ingredientele necesare :)
    Bafta in continuare! Si mult noroc!

  27. Rodica 20 Mar 2010 at 8:32 pm #

    Dupa prima editie eu nu am mai urmarit emisiunea. Azi chiar am avut curiozitatea sa deschid si sa vad. Ti-am vazut doar dansul 2, dar un SMS pt tine va fi de la mine. Sper sa fie pe bune

  28. riana 20 Mar 2010 at 8:55 pm #

    Sincer m-am uitat la emisiune doar sa vad cum dansezi tu si Bote. Mi-ai placut mai mult, poate sunt subiectiva, dar mi s-a parut ca emotiile au fost cele care te-au chinuit mai mult.
    Bafta si sper sa castigati. Te pup

  29. petian ioana 20 Mar 2010 at 9:37 pm #

    I saw you dancing
    Things will never be the same again for sore….:))
    Nu am am stat la tv pana la ora 1 noaptea din studentie.
    Bafta in continuare. Si chiar daca nu o sa ajungeti mai departe pot sa spun ca sunteti 2 oameni curajosi.
    Mult noroc.

  30. Catalina 21 Mar 2010 at 1:15 am #

    Am tot citit ca tangoul este punctul tau forte. Fa in asa fel incat sa nu ratezi proba asta. Bafta !

  31. Eu si doar eu 21 Mar 2010 at 7:00 am #

    Mai stii cum e .. pheonix din cenusa a renascut .. deci si tu poti .. :)

  32. dragos bucurenci 21 Mar 2010 at 9:26 am #

    @Cătălina, am spus în mai multe rânduri că-mi doresc de mai mulţi ani să învăţ să dansez tango argentinian, dar n-am spus nicăieri că tango-ul este punctul meu forte. am învăţat acum doi ani o coregrafie de tango, pe care am şi uitat-o între timp, asta nu înseamnă că ştiu să dansez tango.

  33. irina 21 Mar 2010 at 9:26 am #

    fetelor, iaa, hai, inapoi la chirila. bucurenci nu e depresiv – vrea doar voturi :) ))

  34. elena 21 Mar 2010 at 11:11 am #

    Te felicit! Sunt sigura ca data viitoare veti fi mai convingatori! Si… invingatori! :)

  35. alina 21 Mar 2010 at 12:12 pm #

    si totusi ai dansat! bafta in continuare!!!

  36. irina fumarel 21 Mar 2010 at 2:25 pm #

    nu ma uitai la emisiune, da vazui filmuletele de mai sus.

    mah, iti zisai si eu acu o luna, la poza aia cu tangoul, ca e prea mare distanta dintre tine si partenera!!

    acu’ te duci la antrenament, iei fata in brate si o saruti cu foc. daca faci asta, iti dau un vot ;)

  37. martisor 21 Mar 2010 at 11:30 pm #

    Dragoş, oamenii din jur sunt cel mai minunat lucru care ni se putea întâmpla :)

  38. octombria 23 Mar 2010 at 4:59 pm #

    Felicitari pentru curajul de a participa la ‘Dansez’! Faci nota discordanta, bine ca nu ai aparut in editia precedenta cot la cot cu manelistii…In opinia mea esti prea rasat pentru asemenea gen de spectacol, dar daca tot ai intrat in joc, ia-o ca pe un joc, nu pune prea mult suflet, caci uite, juriul iti poate juca feste, e format din oameni, nu?! Bote a fost sustinut pe fata, hai ca s-a vazut cu ochiul liber si de la departare, a fost frustrant…jignitor chiar! Va tin pumnii! Bafta!

  39. Andra 27 Mar 2010 at 6:06 pm #

    Cel mai tare stomp!!:)

Trackbacks/Pingbacks

  1. Schimbarea înţelesurilor | Raza mea de soare - 20 Mar 2010

    [...] din dorinţa de a menţine relaţia, la cât de mult te-ai sacrificat şi aştepţi măcar să ai mulţumirea şi respectul celui de langa tine. El (ea) se obişnuieşte, însă. Se obişnuieşte cu totul de-a gata şi [...]

Comentează

Trimite-mi un e-mail când apar noi comentarii la această însemnare.

Dacă vrei să apară o imagine lângă numele tău, e foarte simplu: fă-ţi un Gravatar.