În apărarea modei

Am citit, îndemnat de o dezbatere pornită la ea pe blog de Roxana Voloşeniuc, articolul Tanyei Gold din The Guardian, “De ce urăsc moda”.

Jurnalista britanică susţine, în esenţă, că mersul pe tocuri e dureros şi, la limită, pune chiar în pericol viaţa, că hainele create de designeri nu te fac mai frumoasă şi că cele mai de succes modele duc, de fapt, o viaţă foarte tristă. Vă recomand să nu vă mulţumiţi cu acest rezumat şi să căutaţi articolul pe site-ul guardian.co.uk. Tanya Gold spune câteva lucruri de bun simţ cu care nu pot să nu fiu de acord.

Argumentul legat de mersul pe tocuri, deşi pare cel mai îndrăzneţ, e şi cel mai mai convingător, pentru că porneşte de la cazul dramatic al unei adolescente de 16 ani care şi-a pierdut anul trecut viaţa după ce s-a împiedicat din cauza pantofilor cu toc prea înalt şi a căzut pe şine în faţa unui tren în mişcare într-o gară din sudul Angliei. Mi se pare şi mie o punere în abis exemplară a celor mai nefericite rezolvări care se dau unui conflict vechi de când moda: cel dintre utilitatea şi frumuseţea obiectului vestimentar. Numai că eu cred că tocmai acest conflict este sursa şi garantul creativităţii în această industrie şi că, aşa cum există rezolvări dintre cele mai proaste, există şi rezolvări fericite. Iar a şti să faci alegerea cea bună între ele ţine de gustul şi de mintea fiecăruia.

Sunt de acord că există o dependenţă de modă, aşa cum există dependenţă de droguri, de alcool, de muncă, de fumat, de sport, de sex, de religie sau de jocurile de noroc. Dar simplul fapt că o activitate este adictivă nu te îndreptăţeşte să arunci anatema şi s-o pronunţi nocivă. E o derivă facilă a tuturor foştilor dependenţi şi calmează întrucâtva sevrajul. Cei care fac downshifting vorbesc despre viaţa de coşmar din corporaţii. Foştii alcoolici pun în cârca unei halbe de bere toate defectele unei naţiuni. Eu însumi semnam, acum un an şi ceva, în paginile acestei reviste, o diatribă împotriva fumătorilor, cărora nu eram dispus să le acord nici cea mai mică prezumţie de inteligenţă.

Asta mă tem că se ascunde şi în spatele articolului Tanyei Gold. Nu “vulpea care n-ajunge la struguri” pentru că e prea grasă sau pentru că n-are destul sex appeal (aşa cum, de altfel, jurnalista se vede deja portretizată în eventualele replici). Ci o iubire înşelată. Mai precis, o iubire care n-a fost niciodată întoarsă, dar de care ea s-a agăţat cu disperare, după cum mărturiseşte, încă de la vârsta de 13 ani. Îi înţeleg şi îi accept furia. Dar simt nevoia să precizez că moda n-are nicio legătură cu asta.

Nu vreau să intru în dezbaterea privind impactul modei şi al modelelor promovate de revistele ca cea de faţă în rândul adolescentelor şi al adolescenţilor. Mă refer acum la bărbaţii şi femeile în toate firea, inteligenţi şi educaţi, care acceptă să intre în jocul frumos, dar periculos, al modei. Este un joc extrem de complicat, pentru că regulile se fac şi se desfac cu prea mare repeziciune şi în atât de multe locuri, încât e greu să le urmăreşti pe toate. Dar cel care stabileşte miza eşti întotdeauna doar tu.

Dacă priveşti moda ca pe o oportunitate de a-ţi pune în valoare frumuseţea, personalitatea, educaţia, bunul gust, cred că vei avea întotdeauna ceva de câştigat din asta şi doar bani şi timp de pierdut. Dacă, în schimb, crezi că felul în care te îmbraci te poate valida ca persoană, dacă îţi închipui că goana după tendinţe îţi poate reda demnitatea de om, dacă, în fine, speri să-ţi poţi ascunde mai bine rănile de privirile celorlalţi în spatele unei ţinute dernier cri, rişti să pierzi totul şi e exclus să poţi câştiga, cu adevărat, ceva. Orice dezamăgire presupune o amăgire prealabilă, iar moda, asta trebuie să recunosc, se pricepe să amăgească. Unii ar spune că, de fapt, nici nu are alt raison d’être. Totul e să înţelegi asta de la bun început.

Am citit zilele acestea cartea Adinei Nanu şi a lui Ovidiu Buta, “Bărbatul şi moda”, şi mi-am readus aminte că vorbim, totuşi, de o artă, de una dintre cele mai rafinate şi, în acelaşi timp, populare forme de artă care există. O artă seducătoare care ne invită pe fiecare dintre noi să ne încercăm norocul pe şevaletul propriei persoane, o artă care ne poate răsplăti şi sminti deopotrivă.

Mi-ar plăcea să existe şi în modă campanii inteligente care să îndemne la un consum responsabil. Pentru că lipsa de măsură şi de minte a acestui consum este, într-adevăr, una dintre cele mai urâte trăsături ale timpului nostru. Dar nu vreau să-mi imaginez cum ar arăta lumea de astăzi în lipsa modei. Pentru că, de fapt, nici nu trebuie să-mi imaginez. Aici, în România, e suficient să dau timpul cu douăzeci de ani în urmă şi să închid ochii, îngrozit de ce văd.

:: Elle, martie 2010

  1. nu mă pot abţine şi zic (vis-a-vis de commentul de mai sus): why, oh, why can’t the Romanians teach their children how to spea(c)k?!

    şi on-topic (m-aş simţi prost altfel): mi se pare că e o linie foarte fină între kitsch şi creativ. adică…gusturile nu se discută şi deci ceva care mie mi se pare inedit în sensul bun altora le poate părea prost-gust total. deci ce e excesul în modă?…

  2. Moda se manifesta dincolo de haine si accesorii. Si exces se poate face in orice domeniu. Nu e insa recomandat.

    In ceea ce priveste hainele, cred ca excesul de moda duce la o uniforma fistichie, costisitoare si deloc interesanta. A-ti impune gustul, dimensiunile si principiile in alegerea hainelor pe care le porti e dovada de incredere in sine si inteligenta.

    Si acum 20 de ani, in maretul avant al socialismului romanesc, moda era la moda. Femeile se descurcau cum puteau, isi lucrau singure multe dintre haine si se fereau sa iasa in evidenta negativ in ochii partidului. Dar nu renuntasera la cochetarie si poate aveau chiar mai multa imaginatie decat cele de azi, care au mall-uri pline la orice colt de strada.

  3. apropo de fatuca aia care a cazut dp tocuri in fata trenului: well, ghinion; dar matusa mea a purtat pantofi cu toc toata viata & a murit (la 87 de ani) with her high heels on… & nu era niciun tren prin preajma ;P

  4. Cred si eu ca e gresita moda prin care incercam sa ne validam ca persoane, moda care ne chinuie si nici macar nu ne reprezinta. Moda in care “haina face pe om”. Cred ca moda ar trebui sa fie personalizata, ar trebui sa reprezinte o potentare a personalitatii fiecaruia, prin bun gust.

  5. Hm, am citit articolul, are femeia oarecum dreptate, dar expune lucrurile intr-o maniera non-diplomatica. Spre exemplu, aspectul cu modelele anorexice, si copertile de reviste, care te fac sa-ti doresti sa fii si tu slaba, scheletica. Ma uitam zilele trecute la filmul(nu serialul) “sex and the city”. Vazandu-le pe femeile alea atat de elegante, stralucitoare, de succes etc. iti trezeste inevitabil dorinta de a fi la fel, de a arata la fel de sheletica si suava, e firesc. Asta cred eu ca e marea belea a modei, ca promoveaza ca ideal o femeie inalta si slaba (e imposibil sa fim toate asa!). Nu zic asta pentru ca sunt grasa, nu, sunt normala, am un BMI de 23,7. Creatori de moda, in mare parte creeaza haine pentru femei inalte si scoabe, chiar si locul pentru sani e mini in haine, sunt croite pentru o singura fizionomie; spre exemplu sunt bluzele legate sub sani(adica sa reliefese linia de sub sani? nu e mai corect sa reliefeze talia?) alea scot burta si chiar daca nu ai, si sunt atat de frecvente, asta e tiparul, o camasa normala cambrata pe talie nu mai gasesti de cumparat! E moartea! Sau pantalonii aia cu curul lasat: o-ri-bil! parca te-ai c**** in pantaloni.

    Ce vreau sa zic este ca da, fiecare sa se imbrace cu ce i se potriveste ca sa isi puna in valoare fizionomia si caracterul, problema este ca NU SE PRODUC ASTFEL DE HAINE, sau prea putin. Si mai este si aspetul de marketing, foarte crud, vazi ceva care arata superb pe manechin, si vrei sa arate la fel de superb pe tine, il cumperi, si, cum zicea si doamna in aricolul cu pricina, ramai la fine cu o bucata de ceva care sta aiurea pe tine.
    NU sunt contra modei deloc, dar o vreau mai diversifiata, si pentru oameni normali, nu numai pentru o categorie restransa de femei (e ca si cum ai spune: asa e idealul, voi celelalte sunteti degeaba, cantitate nesemnificativa, nu creem haine pentru voi ca nu sunteti validate ca femei, ci…ceva), iar restul sa se chinuie in cautari eterne si in agonie ca nu sunt la fel de frumoase, sau ca rochia x nu se aseaza ca pe model, si se vede mai urata. In primul rand rochia x ar trebui sa fie creata pt fizionomia ei.
    Cat despre tocuri… sunt durerose! Ca sa porti tocuri trebuie sa mergi cat mai putin pe jos, trebuie sa ai masina, si sa mergi pe suprafete plane, fara gauri, denivelari praf, pietricele ca la noi in tara. Iar daca vrei sa mergi pe tocuri 3 km (ceea ce nu e mult) faci rani la degete, talpa, calcai etc. Asta daca nus-au deformat deja picioarele sa se adapteze. In fine, sunt multe aspecte…

  6. Haina nu-l face pe om, dar il caracterizeaza. Poti spune multe despre cineva dupa felul in care “se poarta”. Aici, zic eu, chiar nu poti minti, pentru ca, daca pui pe tine o haina care nu-i pentru tine, nu vei sti s-o porti.

  7. Din pacate da… ce vedem in Romania ne cam lasa rece… dar nu pe toti, trebuie sa ai o educatie, putin simt estetic, sa te respecti pe tine si automat ii respecti si pe cei din jur si doar in conditiile date ai disponibilitatea de a te uita in oglinda cand iesi din casa…
    Sa stiti ca si in alte tari se intalnesc ca si pe la noi oameni certati cu stilul, dar ca la noi la nimeni. Ca bine zicea Dragos e nevoie de niste “campanii inteligente” si in moda.
    Si poate asa o sa mai inteleaga lumea ca:
    moda nu e dictata de nimeni, moda e ceea ce alegi ca iti sta bine;
    pantoful cu toc face piciorul fin si elegant, dar nu iti cere nimeni sa mergi cate 3 km pe jos pe zi in pantofi cu toc, sau sa ii folosesti la un loc de munca fulltime;
    daca ceva e in tendinte nu inseamna ca trebuie sa purtam o uniforma cu totii…
    Si multe astfel de aspecte..
    Foarte interesante articolele tale Dragos, am sa le urmaresc 😉

Leave a Reply to Diana Cancel Reply