La polul opus faţă de “Warum warum” mi s-a părut spectacolul lui Dan Puric, “Vis”, pe care l-am văzut în aceeaşi seară. A fost util exerciţiul de a trece dintr-o extremă în alta: de la studioul mic şi intim al teatrului Radu Stanca la sala mare (şi umplută până la refuz) a Casei de Cultură a Sindicatelor, de la un spectacol nişat la unul popular, de la teatru de idei la pantomimă.
Dan Puric nu mai e de mult un simplu actor. El este un rock star. Iar spectatorii nu sunt pur şi simplu spectatori. Cei mai mulţi sunt fani. Aşa că relaţia artist-public poate deveni agasantă pentru un outsider ca mine. S-a aplaudat prelung (minute!) după fiecare scenetă, până la punctul la care, plictisit, am vrut să mă ridic şi să plec. Maestrul Puric a glumit cu publicul, s-a jucat cu el, s-a făcut că-l trimite acasă, apoi i-a mai cedat o scenă, două, trei, patru, cinci, şase… Nu e prima dată când îl văd jucându-se astfel, bălăcindu-şi amorul propriu în amorul publicului. Şi în alte dăţi şi acum, în faţa unei legături atât de romantice, recunosc că m-am simţit puţin în plus.
Ţinusem să văd spectacolul pentru că eram curios să văd dacă Royal Fashion, pe care l-am văzut săptămâna trecută, a fost o eroare, sau doar începutul sfârşitului. N-am văzut niciodată ceva mai plictisitor semnat de Dan Puric. Am plecat din sală trist şi, într-un fel, înciudat. Narcisismul acestui bufon de geniu pare să-l fi aruncat în cel mai convenţional manierism: Royal Fashion mi s-a părut pur şi simplu un colaj din toate producţiile sale de până acum, şi, în plus, un colaj de mâna a doua.
Vis mi s-a părut neconcludent. Are, totuşi, câteva (puţine) elemente originale, dar formula spectacolului este aceeaşi. Mai multe poante şi chiar scene întregi sunt reciclate din spectacole mai vechi. Singurul lucru nou în aceste două spectacole sunt implicaţiile filosofice. Pentru că n-aş vrea să credeţi că doar Peter Brook e-n stare de aşa ceva. Nu, are şi maestrul Puric câteva idei, puţine, dar fixe, pe care le repetă cu obstinaţie la televizor, la conferinţe, în cărţile domniei sale şi, mai nou, în spectacole: înainte era bine, acum e rău şi, desigur, nimic fără Dumnezeu. Dacă va continua astfel, spectacolele sale îşi vor pierde complet umorul şi vor deveni, probabil, nişte predici. Care se vor bucura, sunt convins, de acelaşi succes de public.
Privindu-l, admirându-i în continuare charisma şi măiestria în stăpânirea propriului corp, mi-am adus aminte de o anecdotă din “Warum warum”: în culisele unui teatru, pe o un afiş putea fi citit următorul îndemn: Vorbitul strict interzis. E un slogan care maestrului Puric i se potriveşte de minune.
Puricul din vis @FITS2010 http://bucurenci.ro/2010/05/puricul-din-...
RT @dragosbucurenci: Puricul din vis @FITS2010 http://bucurenci.ro/2010/05/puricul-din-...
@dragosbucurenci filme must see la TIFF?
@dragosbucurenci mai bine bei un espresso dublu si ai acelasi efect cu 0 glucide
& in plus e mult mai sanatos decat un energizant!
Anul trecut Dan Puric venea la Oradea, pe scena Casei de cultura de-acolo, intr-un spectacol (mai bine zis monolog) cu intrare libera. Curioasa, m-am impachetat si eu sa ma duc.
Dupa 5 minute intr-o sala arhiplina in care curgeau sudorile pe tine si n-aveai nici o sansa sa respiri normal, cu ochii la un om mititel care statea comod pe ditai fotoliul perorand de sus (mai mult la figurat decat la propriu) niste idei care mie mi se pareau usor aberante spre ridicole chiar, am iesit din sala la fraza “Cartea “Despre omul frumos” este o carte pe care orice tanar trebuie sa o aiba in biblioteca”.
Am fost si eu la un spectacol la TNB al lui Dan Puric si am avut aceeasi senzatie. M-am dus pentru ca toata lumea il lauda, toti ii spun geniu, sala era plina, sala mare a tnb. Nu am putut intelege spectacolul, am stat pana la sfarsit dar nu ma voi intoarce. Il mai vad in weekend pe la tv , tine predici intr-o emisiune pe tvr, nu il pot urmari insa.
@dragosbucurenci Mi-a placut materialul tau despre Puric. Am scris si eu ceva aici http://cuvinteonline.ro/cultura/3340-Vis...
L-am vazut si ascultat pe Dan Puric intr-o prelegere tinuta la facultate. Se numea ‘Despre iubire’. I-am admirat stilul oratoric, stapanirea de sine, convingerea puternica in ceea ce spunea. Nu pot sa spun ca am fost de acord cu ideile domniei sale, dar nici impotriva. In mare mi s-au parut utopii, nici macar idealuri. Sigur ca ar fi frumos ca tinerii sa pretuiasca iubirea si sa se sacrifice pentru tara, dar in conditiile actuale nu ar avea nici un rost.
Cat despre repetarea ideilor in diverse materiale mi se pare normala. Dansul crede in ceea ce spune si e firesc sa regasim aceleasi idei in spectacole, prelegeri, carti. Doar totul este ‘one man show’.
Cred ca ai descris perfect senzatia care ti-o da un spectacol Dan Puric – ceea ce face el acum face pentru fani, pentru cei care ii stiu toate poantele si toate replicile si totusi le savureaza de fiecare data cand le vad; pentru un outsider ca tine sau ca mine senzatia de excludere si de plictiseala este perfect naturala…
Iti multumesc pentru textul acesta, care mi-a mai redus din frustrarea pe care am simtit-o, exact cum descria cineva foarte bine mai sus, intr-o sala plina cu provinciali mai mult sau mai putin complexati, in Oradea. Am vrut sa plec si eu dupa cinci minute, dar am ramas pana la final, pentru a nu ma suspecta ca as combate un geniu in viata fara sa am argumente, fara sa-i vad/aud argumentele.
Ai spus exact ce as fi spus si eu si iti multumesc inca o data.
@Carmen
Nu ti se pare ca suna cam urat sa spui “o sala plina cu provinciali”?. Daca te duci intr-o sala de spectacol in Bucuresti, sunt aproape sigura ca mai mult de jumatate nu sunt de fapt “de import”, si nu ma indoiesc totusi ca sunt oameni de o calitate care ii face gelosi pe multi.
Eu una, desi nascuta in Suceava (adica “provincie”), nu ma simt de loc “provinciala”.
Mda si mie ca provincial mi s-a parut neinspirata expresia lui Carmen…