Prietenii mai apropiaţi ştiu că am avut mereu o slăbiciune pentru Don Juan de Marco. N-am stat niciodată să-i iau apărarea în faţa vreunui cinefil, pentru că ce-mi place în primul rând la pelicula asta e povestea, şi abia pe urmă filmul propriu-zis, aşa că e posibil să fiu foarte influenţat în judecata cinematografică de seducătoarea poveste imaginată de Jeremy Leven.

Mai mult chiar, există un pasaj în acest film pe care-l ştiu pe de rost şi pe care-l recit uneori, dacă beau cu un pahar de vin mai mult decât s-ar cuveni, încercând să imit, fără succes şi cu efecte comice spontane, accentul lui Johnny Depp:

De altfel, am trecut încă de la bun început Don Juan de Marco în rândul “plăcerilor vinovate” şi nu m-am aşteptat niciodată să întâlnesc foarte mulţi interlocutori care să-mi împărtăşească această slăbiciune.

Acestea fiind spuse, vă puteţi imagina cu câtă plăcere am lecturat următorul pasaj din jurnalul (Note, stări, zile) pe care Andrei Pleşu l-a publicat la editura Humanitas. Însemnarea e făcută pe 14 februarie 2000:

Un film frumos (nu sunt decât două-trei pe an!): Don Juan de Marco, de Jeremy Leven (cu Johnny Depp, Marlon Brando şi Faye Dunaway). Nu există – spune unul din personaje – decât patru întrebări importante: ce este sacrul, ce este spiritul, pentru ce merită să mori şi pentru ce merită să trăieşti. Toate au acelaşi răspuns: iubirea. Orice ar spune deştepţii, cinicii, intelectualii fini şi lucizi, bărbaţii adevăraţi şi filozofii analitici, cele patru întrebări şi răspunsul lor au simplitatea, imprecizia şi palpitul juvenil al adevărului.

Tags: andrei plesu, byron, don juan, don juan de marco, dragoste, film, humanitas, iubire, jeremy leven, johnny depp, jurnal, placeri vinovate, sacru, spirit