În urmă cu un an şi jumătate, [Dragoş] mai dansase o dată în public şi efectele fuseseră terifiante. Tensiunea îi crescuse, corpul i se zguduise de emoţii şi unul dintre muşchii feţei i se contractase într-un zvâcnet pe care nu-l putea vedea decât partenera de dans, Amalia Enache. Era la gala MaiMultVerde – ONG-ul pe care l-a creat în 2008. Amalia s-a speriat îngrozitor. Îl vedea cum execută coregrafia învăţată, deşi părea în pragul unei crize de epilepsie.

Din seara aceea a rămas cu o idee: „ceea ce generează această reacţie trebuie exorcizat”. Apoi – cu antrenamentul omului care a făcut terapie şi a studiat psihologie comportamentală – şi-a localizat factorul de panică: „În copilărie mi s-a spus tot timpul: «nu ai talent la lucrurile artistice»”. Asta l-a făcut să aibă curaj să accepte invitaţia pentru „Dansez pentru tine”. Ştia că dacă promite că întră în show, nu mai poate da înapoi, că trebuia să se confrunte cu spaima lui.

Cristina Bazavan, autoarea textului “Efectele Dansez pentru tine”, publicat în Tabu de iunie (şi accesibil acum şi online) povesteşte la ea pe blog ce a determinat-o să scrie despre participarea mea la cel mai vizionat reality show din România:

N-o să mai recunosc asta altă dată, dar am vrut să scriu despre această latură a personalităţii lui Dragoş Bucurenci – teama de a nu fi perfect – pentru că o cunosc bine. Şi eu mă lupt cu ea.

:: povestea mea, spusă de Cristina pentru Tabu
:: povestea Cristinei

Tags: Amalia Enache, copilarie, cristina bazavan, curaj, dans, dansez pentru tine, fobie, limite, perfect, perfectionism, perfectiune, pro tv, provocare