Fără mistrie, numai apă şi hârtie

Este vorba de „Căsuța din povești” care a fost construită de Muzeul Țăranului Român și de Atelierul de Carte împreună cu Asociația MaiMultVerde. Ea vă așteaptă s-o vizitați timp de două săptămâni la Muzeul Țăranului Român pe șoseaua Kiseleff la numărul 3.

În sprijinul construcției-experiment au venit și Ambasada Franţei în România, Raiffeisen Bank şi Farmexim S.A. Voluntarii, 53 la număr, au colectat si refolosit deșeurile de hârtie pentru a realiza o căsuță integral din pastă de hârtie, cu dimensiunile: 1,30 m lăţime, 1,80 lungime și 155 cm înălţime.

La evenimentul de inaugurare au participat Dr. Virgil Ştefan Niţulescu, Director general interimar – Muzeul Ţăranului Român, Jean-Baptiste Cuzin, Ataşat de cooperare tehnică, Adjunct al Consilierului de cooperare şi acţiune culturală – Ambasada Franţei în România, muzeografi, cercetători, scriitori, precum şi o parte dintre voluntarii care s-au înscris în proiect.

A fost nevoie de 5 luni, 3 kilograme de adeziv de cotor, 300 de cuie de lemn, rășină naturală de brazi și molizi, 900 de kilograme de hârtie reciclată și foarte multă pricepere și pasiune pentru a realiza o căsuță în greutate de 500 de kilograme. Restul cantității de hârtie colectată rămâne să fie folosită în proiectele care vor continua acest experiment: Casa Cărţilor şi construcţia unei case din hârtie de dimensiuni reale.

  1. MTR e unul din preferatele mele, prima oara am fost acolo in anul I de facultate. Si acum are foarte multe proiecte interesante, am vazut ca de curand se poate vizita si virtual, ceea ce e grozav!

  2. Ar fi meritat ca acest experiment initiat de catre voi sa fi fost filmat si furnizat ulterior, ca material didactic, elevilor din clasele mici. Ma gandesc ca le-ar fi fost de folos la orele de educatie tehnologica.

Leave a Reply