Cele mai bune comentarii

Am rămas dator de săptămâna trecută cu premierea celor mai bune comentarii. Îmi pare rău că închei aici acest experiment, dar mă bucur foarte tare că v-am descoperit în această nouă lumină. Am avut, practic, privilegiul de a trage cu ochiul în bibliotecile voastre şi mi-a plăcut tot ce-am văzut. E o mare uşurare să ştii că cititorii tăi sunt mai cultivaţi decât ai lor 🙂

În plus, am avut ocazia să semnalez ceea ce s-ar putea numi nişte exemple de bună practică în materie de ton şi stilistică a comentariilor (iar exemplele, dacă e să-l credem pe Nae Ionescu, au fost lăsate de Dumnezeu pe pământ pentru ca ideile să poată fi percepute senzorial şi de proşti).

Vă mulţumesc tuturor celor care aţi comentat în această lună şi le mulţumesc celor de la Okian.ro pentru că m-au ajutat să vă fac şi să-mi fac acest cadou.

Câştigătorii săptămânii trecute

Diana Sofronie:

Dupa cautari meticuloase am ales Persuasion Skills Black Book: Practical NLP Language Patterns for Getting the Response You Want, de Rintu Basu.

Explicatia? Castigarea acestui concurs a fost o surpriza foarte frumoasa intr-un moment cum nu se poate mai potrivit. Asa ca am cautat o carte speciala, practica si care sa ma ajute sa-mi imbunatatesc abilitatile. M-am indreptat spre NLP, pentru ca e un domeniu care m-a fascinant intotdeauna si pentru ca am toata increderea ca aceasta carte va marca o schimbare in relatiile cu ceilalti. Am ales pentru viitor.

Laurenţiu Soroiu:

Cartea pe care mi-as dori-o este Magnum Stories de Chris Boot. Motivul: Magnum Photos este probabil cea mai celebra organizatie de fotojurnalism din lume. Cred ca putem vorbi de o scoala a artei fotografice care a influentat tot ce inseamna fotografia din ziua de azi.

Cei mai mari fotojurnalisti pe care i-a avut omenirea (Henri Cartier Bresson, Robert Capa, David Seymour, George Rodger etc.) au contribuit cu talentul si inspiratia lor la imbogatirea viziunilor, mesajelor si mai ales a emotiilor pe care oamenii le simt atunci cand privesc o imagine suprinsa in cele mai profunde momente. Este genul de carte care trebuie citita si recitita de nenumarate ori pentru a prinde noi sensuri de fiecare data. Cred ca orice pasionat de fotografie isi doreste mai devreme sau mai tarziu sa o studieze, iar eu nu puteam rata sansa de aceasta data. Abia astept sa ma las purtat de imaginile tiparite si sa incerc sa pun in practica teoriile acelor profesionisti desavarsiti.

Claudia

Cartea pe care mi-am ales-o este Going Dutch: How England Plundered Holland’s Glory de Lisa Jardine. Am ales-o pentru ca am o mica pasiune tocilareasca pentru Early Modern Europe, iar cartea de fata se afla de o vreme pe lista celor pe care imi tot promit ca le cumpar.

Câştigătorii acestei săptămâni

Comentariile care mi-au plăcut cel mai mult în săptămâna care a trecut şi care primesc dreptul de a comanda gratuit un titlu de pe okian.ro (în limita a 300 RON) sunt:

  • Cel mai actual, cel mai la obiect şi cel mai bun comentariu din ultima lună Luci
  • Cel mai narativ comentariu – MR
  • Cel mai curajos comentariu – Oana
  1. Ieri am primit cartea de la Okian: Practices of Looking: An Introduction to Visual Culture, Marita Sturken si Lisa Cartwright (a doua optiune pentru ca prima, un manual de fotografie, nu se mai reedita). Se pare ca am fost cuminte anul asta, macar dintr-un punct de vedere, pentru ca este o carte grozava in care m-am scufundat de cum am deschis-o si care imi va fi de folos si pentru disertatie.
    Teoria privitului, magia imaginii, comunicare vizuala, exercitii cu vizita la muzeu, manual de deschis ochii pe strada. Avem atata nevoie sa reinvatam sa vedem.
    Multumesc!

Leave a Reply to Alexandra Cancel Reply