Voluntariat pentru SMURD

Caut 5 colegi împreună cu care să încep un program de pregătire cu scopul de a deveni voluntari în cadrul SMURD.

Vom învăţa protocoale şi manevre medicale din medicina de urgenţă, atât teoretic, cât şi practic. Dacă ţi-ai dorit vreodată să fii pregătit pentru a interveni atunci când în preajma ta apare o urgenţă medicală, asta e şansa ta.

Condiţia, pentru a participa la programul de pregătire, este ca, după finalizarea lui, să efectuezi, timp de un an calendaristic, o medie de 9 ore de gardă pe săptămână. Garda se efectuează atât în UPU (unitatea de primiri urgenţe), cât şi pe ambulanţă. Poţi face mai multe ore de gardă într-o lună şi mai puţine în alta (o gardă are, în mod normal, 12 ore). Important e, ca la sfârşit, numărul de ore de gardă să fie complet.

Programul de pregătire durează două luni, timp de 2 ore pe zi. Vom face cursuri în fiecare zi de la 10 la 12. La început la Spitalul Floreasca, apoi la o unitate de Pompieri.

Dacă vrei să participi, scrie-mi repede pe dragos [at] maimultverde [punct] ro câteva rânduri despre tine: cine eşti, ce faci, de ce vrei să te implici în acest proiect, ce program de lucru ai de obicei şi ce schimbări vei face pentru a te achita de obligaţiile asumate în cadrul acestui proiect.

Nu există termen-limită. În momentul în care echipa va fi completă, am să vă anunţ aici pe blog.

Later edit
Am oprit recrutarea. Grupa e completă.

  1. Pacat ca nu sunt in Bucuresti. Eu as face-o pentru satisfactiile morale pe care le ai. Am fost militar in termen la Grupul de Pompieri din Brasov si am activat pe singura masina de descarcerare care exista la vremea respectiva in acest judet. Satisfactiile morale erau imense. Merita orice sacrificiu.

    Bafta cu proiectul.

  2. so technically, you become a paramedic after “graduation”, right? i would have liked to join, but i have a full-time job and school to attend. good luck with finding the dream team 🙂

  3. Initial am vrut sa ma abtin de la comentarii, dar chiar nu pot:
    Spune-mi si mie, cam care e “publicul-tinta” pentru aceasta minunata initiativa ??? Cam ce fel de om tre’ sa fii ca sa fii liber zilnic intre orele 10 si 12 ???? Nici macar studentii nu se pot lauda cu acest lux !!!
    Lamureste-ma si pe mine, te rog, care e, pana la urma, ideea ?

  4. mi-ar placea foarte mult sa particip, dar pacat ca nu sunt din Bucuresti. Ar fi interesant sa se ia astfel de initiative si in alte orase din tara.

  5. e un program interesant, la care as fi aplicat cu nerabdare si mi.as pune sufletul in asta, dar exista o mare piedica- nu mai stau in bucuresti. se intampla ca aceste cursuri sa se tina si in alta parte din provincie.

  6. Initiativa ta pentru acest proiect mi se pare super! Din pacate, nu sunt omul potrivit, nu suport sa vad sange, rani chestii de genul asta..Totusi, ma intereseaza sa iau parte la programe de voluntariat – am sa intru pe “maimultverde” sa afu ce programe sunt de actualitate. Numai bine, Dragos!

  7. Cu atata voluntariat sper sa nu ajungem sa ne tratam in clinici la medici voluntari,ingineri de profesie si voluntari politisti doar in weekend.

  8. Buna seara! Sper sa exista acest voluntariat si la anul..mi as dori si eu sa particip.. si as putea..dar sunt a XII-a si nu o sa pot sa fac de garda dupa ce termin voluntariatul 🙁

  9. Are cineva idee cand se mai fac inscrieri pentru voluntariat SMURD? Imi doresc nespus de mult sa fiu voluntar smurd. Sunt Asistent Medical

  10. As vrea sa ma incriu si eu la voluntariat.imi puteti sa o pagina web unde sa gasesc mai multe informatii,sau un numar de telefon?ms anticipat

  11. dragos bucurenci

    @ duta razvan– cel mai bine ar fi să te adresezi celor de la SMURD. Decizia de a organiza noi sesiuni de voluntariat le aparţine în întregime. Îmi imaginez că, dacă vor primi multe cereri, cei de la SMURD Bucureşti vor lua în considerare redeschiderea programului pentru voluntarii nemedicali.

    Pe de altă parte, fiecare SMURD din ţară are autonomie, aşa că cel mai bun răspuns îl veţi obţine dacă vă veţi adresa unităţii SMURD din oraşul sau din judeţul vostru.

Leave a Reply