Provocările unui regat milenar în faţa noului colonialism turistic.

Adevăratul învingător al războiului din Vietnam a fost Thailanda. În anii ’60, cele mai multe dintre atacurile aeriene lansate de Statele Unite asupra Vietnamului de Nord decolau de pe sol thailandez. În baza aceluiaşi “gentlemen agreement”, Statele Unite îşi puteau aduce soldaţii şi ofiţerii aflaţi în permisie în Bangkok şi în sudul tropical. Aşa se face că primii descoperitori turistici ai plajelor paradisiace de pe coastele şi din insulele Siamului au fost militarii americani.

În urma conflictului, care a costat ţările beligerante milioane de vieţi omeneşti şi miliarde de dolari, regatul thailandez şi-a câştigat un loc privilegiat pe harta turismului internaţional, cu 15 milioane de turişti care investesc anual peste 20 de miliarde de dolari în economia thailandeză.

Siam-ul se poate lăuda cu o istorie aparte în regiune – nu a fost niciodată colonizat, iar obişnuita instabilitate politică nu a dus, cel puţin în ultimele sute de ani, la hecatombe, ca în Cambodgia vecină, China, Coreea sau Vietnam. Dar ultima jumătate de secol a adus cu sine probabil cea mai periculoasă ameninţare: turismul de masă. Va rezista regatul milenar acestei distrugătoare colonizări sui generis? Greu de spus.

Pe de o parte, Thailanda a fost binecuvântată cu o natură atât de bogată şi de diversă încât poate satisface gusturile oricui, de la exploratorii autentici la petrecăreţii de plajă. Sute de insule, mii de kilometri de plajă şi milioane de hectare de păduri tropicale şi subtropicale fac din această destinaţie un corn al abundenţei turistice. Arhitectura exotică şi bucătăria captivantă sunt doar câteva dintre atu-urile unei culturi care ar fi în stare, ea singură, să susţină brandul turistic “Amazing Thailand”.

Thailandezii sunt un popor de oameni zâmbitori, pe care buddhismul îi învaţă să se mulţumească cu puţinul pe care-l au, fără să-i pizmuiască pe cei mai avuţi, căci viaţa aceasta nu este decât răsplata meritelor acumulate de fiecare în vieţile anterioare. Doctrina reîncarnării a dat astfel naştere unei înfloritoare economii bazate pe servicii, de la masaj, medicină alternativă, divinaţie şi până la servicii sexuale.

Masajul thailandez, este momentul s-o spun, nu are nimic erotic. Seamănă mai degrabă cu o şedinţă de pilates sau cu o anchetă mai blândă a Inchiziţiei spaniole. Pe lângă practicienele acestui brand naţional, abundă, în schimb, lumpen-proletarele din industria sexului, care preferă cei câţiva ani petrecuţi în pat cu duşmanul de clasă sărăciei lucii care le aşteaptă în lanul de orez.

Preţurile şi falsurile sunt şi ele un motiv de bucurie în Thailanda. Există oameni care nu pot rata chilipirul unui costum “Armani” de 150 de euro sau al unei genţi “Christian Dior” de 50 de euro. Pentru turiştii mai puţin snobi, există talciocurile de zi sau de noapte unde un tricou excelent croit din materiale de cea mai bună calitate nu sare de 2 euro. Aici, ca şi în curţile templelor sau în pieţele destinate localnicilor, viaţa thailandezilor pulsează cu o bună-dispoziţie contagioasă, neştiutoare de recesiune, de terorism sau de încălzirea globală.

Pe de altă parte, la o privire mai atentă, nu se poate să nu te frapeze paradoxul thailandez: o economie galopantă, cu una dintre cele mai spectaculoase creşteri după criza financiară din 2008-2009, nu reuşeşte încă să creeze condiţii mai bune de viaţă pentru cei mai mulţi dintre contribuabilii săi.

În cele trei săptămâni în care am bătut regatul în lung şi-n lat am avut frecvent déjà-vu-uri cu România anilor ’90. Am verificat apoi cifrele şi ceva nu se leagă: pe hârtie Thailanda o duce foarte bine. În realitate, corupţia endemică (pe lângă care cea din România pare o găinărie) face ca bogăţia să rămână concentrată în mâinile unei clase încă scandalos de subţiri. Fiecare nouă mişcare politică îşi începe ascensiunea cu un puternic discurs anti-corupţie, care ia ochii electoratului needucat, şi sfârşeşte repetând întocmai practicile antecesorilor.

Adevărata şansă a Thailandei în ultimii 70 de ani pare să fi fost domnia regelui Bhumibol, un monarh constituţional care nu s-a ferit să-şi folosească puterea simbolică în mai multe momente cruciale ale istoriei, reuşind să evite atât războiul civil, cât şi spolierea completă a ţării. Cel mai longeviv şef de stat în viaţă are, însă, 84 de ani, iar dezvăluirile Wikileaks despre moştenitorul tronului nu sunt dintre cele mai încurajatoare.

Contrastele nu se opresc aici. Turismul de masă ameninţă să-i colonizeze pe thailandezi, care pot deveni occidental de necinstiţi şi de profitori dacă te simt neatent sau foarte nou-venit. Cele câteva decenii de expunere la consumerism par să câştige teren în faţa celor două milenii şi jumătate de învăţătură buddhistă.

Din fericire, omul alb n-a adus cu sine numai cardurile bancare şi apucăturile de mall, ci şi un interes autentic pentru protejarea biodiversităţii, care nu pare să le dea insomnii thailandezilor. Văzând cum îşi exploatează până la epuizare propriile bogăţii naturale, nu se poate să nu te întrebi uneori dacă ei înţeleg cu adevărat ce apreciază “farangii” (străinii) în ţara lor.

Am plecat în Thailanda cu o groază de întrebări şi de curiozităţi şi m-am întors de acolo cu un noian de îndoieli. Singura convingere pe care mi-am format-o a fost că am să revin, pentru că vreau să învăţ secretul calmului thailandez: cum să zâmbeşti senin în faţa oricăror neînţelegeri şi dificultăţi. O asemenea calitate mi se pare o bogăţie de nepreţuit.

:: The One, martie 2011

Tags: amazing thailand, bangkok, bhumibol, biodiversitate, buddha, buddhism, calm, cambodia, chilipir, coreea, coruptie, farangi, masaj thailandez, siam, temple, thailanda, turism, turism de masa, vietnam, wikileaks