Teatru, magie, dans și nebunie

Actorul, regizorul, dansatorul și acrobatul James Thiérrée va juca la sfârsitul lui aprilie la București cea mai recentă creație a sa, Raoul, care a triumfat pe scene prestigioase ale lumii, ca Brooklyn Academy of Music din New York sau Barbican din Londra.

James Thierrée provine dintr-o familie cu tradiție în lumea circului, părinții săi fiind fondatorii Circului Bonjour. James a debutat în circ la 4 ani și s-a perfecționat la Piccolo Teatro din Milano, Harvard Theatre School, Conservatoire National Supérieur d’Art Dramatique de la Paris și Acting International.

În Raoul Thiérrée joacă rolul unui rege decăzut, misterios și singuratic, care trăiește într-un turn construit de el însuși  pentru a scăpa de demonii lumii, dar unde nu reușește să scape de demoni proprii. Singur în mijlocul unui decor fabulos, Thiérrée pune în mișcare toate mașinăriile teatrale, care dau naștere unei lumi fermecate.

Zic criticii:

Frumos și tulburător precum confesiunea unui om singur în inima vieții.– Le Monde

Singur pe scenă, James Thierrée ține sala cu sufletul la gură prin vechea magie a spectacolului complet.– Le Figaro

James Thiérrée, este încarnarea iluziei, inventatorul unui teatru oniric, fizic, animal. Burlesc și shakesperian, senzorial, în perpetuă imponderabilitate, James Thiérrée ne face să credem în visele lui.– Le Matin

Raoul este adus la București de Ambasada Franței în România și Institutul Francez din București. Biletele la spectacol se vând la 4 categorii de preț  33, 55, 88, 110 lei și sunt puse în vânzare în magazinele Orange, rețeaua Eventim și la casieria Teatrului Național București.  Spectacolul va avea trei reprezentatii  pe 29 – 30 aprilie și 1 mai, începând cu ora 20.

Leave a Reply to Gabriela Cancel Reply