Cum să scriem elaborat despre nimic

În Dilema Veche de săptămâna trecută d-l Andrei Pleșu publică niște rânduri adresate de un fan al domniei sale. Reiau aici partea cea mai ațoasă:

“(…) diferența o face aici felul în care obiectul acestor afecte e potențat, respectiv obnubilat de percepția, discursul și faptele admiratorului său. Iubită, femeia e mântuită de accesoriu, de penumbre incomode, de tușele banalității sterile. Idolatrizată, ea devine stridentă, rebarbativ păstoasă, vampirică. “

Nu m-aș fi oprit asupra acestui pasaj dacă editorialistul, de altfel unul dintre cei mai puțin prețioși vorbitori și scriitori de limbă română, nu ar fi ținut să ne convingă că avem de-a face cu o mostră de scriitură de calitate:

“D-l Stângă gândește și scrie excelent.”

afirmă d-l Pleșu.

Am recitit de câteva ori paragraful cu pricina și n-am găsit altceva decât un vocabular bling-bling, o înșiruire de ghiuluri lingvistice, aruncate la ‘șto ca pătrunjelul în ciorbă. Sau, cum ar fi scris d-l Stîngă, o exhibare narcisică a unui lexic baroc care nu reușește să camufleze nici ego-ul, nici ponciful. Mă rog, chestie de gust.

Pasajul mi-a adus însă aminte de un text scris în 1968 de istoricul de artă Stringfellow Barr și, de fapt, aici voiam să ajung. Textul d-lui Stângă ilustrează un prost obicei cultivat de prea multă vreme în rândul oamenilor educați. Zice Barr:

We are suffocating from a fausse élégance that scorns the honest, clear, four-letter word. And quite aside from the obscene ones, hundreds of splendid four-letter words are waiting to work for us. Is it possible that we discussants are oppressed by a subconscious suspicion that we are really saying precisely nothing and that this nothing will stand up as conversation only if we say it elaborately?

  1. cam ai dreptate. ce-o fi cu domnul Plesu. “Plesul” era sa scriu, poate ca sa-i arat sincer ca-l mantuiesc pre dansul de accesoriu.

  2. Am citit superficial tot articolul si oricum cred ca-mi scapa intregul context pentru ca astazi am capsa pusa. Sa-l recitesc. Ok, recitit!

    Diferenta dintre iubire si idolatrie o fac perceptia, discursul si faptele subiectului (care iubeste sau, dupa caz, idolatrizeaza)? Ok ok, pana aici, bine. Dar Doamne-sfinte-care-esti-in-ceruri-sau-nu, ce vrea sa zica cu obiectul (femeia) e potentat sau obnubilat? Iubirea SAU idolatria isi potenteaza obiectul? Iubirea sau idolatria isi obnubileaza obiectul? Respectiv, care face ce? Si cum e obiectul – potentat sau obnubilat – de ajunge rebarbativ pastos? Ca de fapt aici as vrea sa ajung.

    Sper ca obiectul are si sansa unui ‘intre’, ca altfel, saraca… mantuita de tusele banalitatii sterile (NU FECUNDE!) sau urata si moale (nu frumoasa si tare ca… spre exemplu… un falus roz?), nu vad cum i se mai poate fauri un destin, fie el si de obiect.

    Mie-mi place Plesu, pe cuvant… dar nu vad nici gandirea viguroasa nici scrisul, cum i-a zis… excelent? al D-lui Stanga. E pedant. Dar gol. Nu ca un ‘obiect’ dezbracat, inLauntru gol. Sau poate doar inLauntru e plin si e gol doar scrisul. Gata, m-am confuzat.

  3. Stilul asta este de fapt foarte raspandit printre scriitorii si criticii romani. Este de-a dreptul penibil. De exemplu, niciun adjectiv nu trebuie sa se gaseasca in singuratate, fara adverb: “rebarbativ pastoasa”! Ha haa! Si de preferat e sa combini un neologism cu un cuvant neaos, ca sa-ti arati extinderea lexicala si sa creezi un contrast, fara de care totul ar fi prea fad, nu-i asa?

    Haaaaaa! Rebarbativ pastos!

  4. Hah, imi aduc aminte de articolul cu pricina, mi-am spus “Ce ironie simpatica!” atunci cand am citit ca domnul Stanga ar gandi viguros si-ar scrie excelent. Dar mi se pare ingrijorator gandul ca Plesu ar fi putut fi spune una ca asta la modul serios.

    Pare, oricum, sa fi devenit un soi de gluma culturala, am auzit deja de cateva ori spunandu-se despre autorii unor texte hilare (infioratoare?) c-ar gandi viguros si-ar scrie excelent, iar articolul a aparut abia de o saptamana. Deci ceva bun tot a iesit din intreaga poveste. 🙂

  5. @i.f. nu cred, nu pot sa cred ca dl. plesu a spus-o serios! ironia domniei sale este uneori atat de fina incat e greu de perceput! oricum, “stanga” pare a fi un nume ridicol predestinat (sic!)!

  6. Cum poate fi o femeie pastoasa? :)) Exista si femei spumante? Sau poate abrazive? Acest “haiku” elastic si carnavalesc al domnului scriitor m-a complexat teribil.

Leave a Reply to Constantin Cancel Reply