Pretențios și fragil ca o dantelă, așa vreau să mi-l aduc aminte. Leo și-a decupat viața din locuri, stări, secvențe, parfumuri, filme, cărți, muzică și prieteni. A avut curajul să aleagă mereu așa cum i-a dictat propriul gust, iar din asta i-a ieșit un colaj spectaculos: o viață ca un film de artă, în care frumosul și imperfectul au jucat împreună într-o peliculă memorabilă.
A avut umori, țâfne, încăpățânări ca toți oamenii, dar și le-a consumat cu un verb mereu deștept și cu o ironie șfichiuitoare (într-un ceas polemic, m-a comparat cu salata rucola – nu știu să fi citit vreodată o invectivă mai simpatică).
A trăit fără rezervă și fără plasă de siguranță și mai mereu cu câțiva ani înaintea timpului său. Jurnalismul personal pe care-l practica prin anii ’90 la Dilema poate să pară astăzi la ordinea zilei, dar în anii aceia era o avangardă temerară. Puțină lume l-a crezut când și-a luat adio de la profesia de critic de film și de la România, dar a ținut să ne arate, cu zâmbetul pe buze, că știa și de această dată ce face. A spus “nu” convenționalului chiar și la vârsta la care mulți s-ar fi bucurat să culeagă roadele anilor nonconformiști trăiți până atunci.
Era o apariție iconică în scris ca și în realitate. Avea un stil inconfundabil fără să pară niciodată strident, “căutat” sau “trendy”. Prima apariție în dicționarul românesc de neologisme a adjectivului “cool” ar fi trebuit însoțită de fotografia pe care i-a făcut-o editorul de street fashion al Time Out-ului newyorkez.
Mulțimea de prieteni și de admiratori care l-au îndrăgit spune totul despre cine a fost Leo. Avea o personalitate caleidoscopică și o cultură răvășitoare. Mă simt privilegiat pentru că l-am cunoscut și pentru felul în care mi-a colorat viața.
«Am rămas un agnostic, mi se pare poziția cea mai rezonabilă și de bun-simț, cred că ateii – “convinși” că “nu există Dumnezeu” – dau dovadă de aceeași aroganță, auto-amăgire și naivitate ca și cei care cred că există.»
Alex. Leo Șerban
Cei care vor să-și ia rămas bun de la Alex. Leo Șerban o pot face luni, între 16 și 22, la Uniunea Scriitorilor – Casa Monteoru (Calea Victoriei cu B-dul Dacia) sau marți, între 14.00 și 14.30, la Crematoriul Vitan-Bârzești, unde va fi incinerat.
da, nu suporta rucola, avea o parere ferma despre asta 🙂
Iti vom simti lipsa, Leo, ne-ai lasat un mare gol in suflet.
Da, nu-i placea deloc de tine, deloc. Dar ai scris frumos…
Prin chiar afirmatia pe care o face, el insusi da dovada de aroganta, auto-amagire si naivitate!
Pacat…
avea si un umor la fel de fin.. spre exemplu te-a comparat cu o salata rucola pt ca el nu suporta deloc acest ingredient. era foarte mandru de tricolul primit de ziua lui pe care scria “no rucola please”. ironia asta ti-a scapat observ
@knt, ție văd că ți-au scăpat înțelesurile cuvintelor “polemică” și “invectivă”. dacă-ți imaginezi că am luat-o ca pe-un compliment, i rest my case. de altfel, în chiar textul cu pricina leo vorbea și despre antipatia lui ptr nefericita salată.
RIP Leo.
Nu l-am cunoscut personal pe als, unica intersectare a drumurilor noastre existentiale a fost pe acest blog, cu cativa ani in urma. Nu obisnuiesc sa frecventez forumurile si de aceea am aparut ca anonim. Tema era personal branding si comentariul meu era usor dezaprobator fata de concept. Marturisesc ca als mi-a sustinut opinia, iar o asemenea validare a contat enorm pentru mine atunci. (Exista si o mica referire la Fritz Lang in argumentatia mea). Am fost putin dezamagita ca aceste comentarii interesante au fost sterse intre timp…ce pacat!
Ne va fi dor de spiritul lui aristocrat…lasa in urma lui un gol imens.
?????…nu pot sa cred…chiar nu stiam. dumnezeu sa-l odihneasca in pace..