Până ieri seară, credeam că văzusem toate ținutele posibile la un concert la Ateneu. Am o educație burgheză care mă împiedică să accept că se poate veni în jeanși decolorați, cămașă cu mâneci scurte, fustă-pantalon sau tricou într-o sală de concert. Dar îmi spun încontinuu că important este că oamenii vin să asculte muzică și că, până la urmă asta e cea mai mare mulțumire pentru artiști, deși sunt convins că și între ei sunt unii de modă veche care-și dau ochii peste cap când privesc spectacolul vestimentar din sală.
Ieri seară am mers să-l ascult pe Cédric Tiberghien într-un concert oferit de Institutul Francez. Un artist special, o seară memorabilă.
Făcusem progrese semnificative cu toleranța mea în privința vestimentației, foielii și întârzierii colegilor mei auditori, conștient că o atitudine rigidă în acest domeniu este oricum inutilă și are contraindicații gastrice.
Dar mentalitatea învechită de care sufăr mi-a revenit brusc și iremediabil când am zărit un domn care venise în bermude. Pe lângă această priveliște, doamna îmbrăcată într-un furou roz bombon și jeanși albi mulați, care a uitat să-și pună mobilul pe silent și l-a căutat îndelung în poșeta – firește – tot roz bombon, nu mai părea deloc stridentă în sala monumentală a Ateneului.
E ceva în neregulă cu mentalitatea unei Capitale unde nu poți intra încălțat în teniși la club, dar poți merge îmbrăcat în bermude la Ateneu.
that sounds like familia Bundy la Ateneu : ))
Oh, încă mai sunt cluburi în București unde nu poți să intri cu teniși albi? Asta mi se pare așa o pretențiozitate neroadă… Cred că este în ton cu mersul în club pentru a epata (deși sincer nu știu ce anume) în loc de a te distra.
Nu am avut o educație burgheză dar mi se pare la fel de deplasat să te duci la Ateneu în bermude.
“Sunteti absurda domnisoara” imi spune el, imbracat in bermude, tricou fara maneci si slapi. Absurda pentru ca tocmai ii spusesem ca el si sotia(imbracata asemanator) avand bilet staff(personal al unei companii aviatice) nu pot calatori imbracati asa cu compania mea aviatica, strica imaginea. Nu era regula mea, asa cerea manualul creat acolo la ea acasa intr-o capitala europeana. Nu puteam face exceptii, deja vedeam privirea ultragiata a comandantului de bord si a sefei de cabina la vederea acestei perechi!
Dragos, eu asta aud de atunci de fiecare data cand merg la teatru, opera, Ateneu, si vad fauna pe care tocmai ai descris-o! Normalul e absurd!
Tind sa fiu de acord cu tine. Poate as putea intelege aceste aparitii exotice daca ar fi facute ca statement impotriva manierelor de carton si ipocriziei unora imbracati in frac, complet ignoranti in ceea ce se intampla pe scena. In esenta, nu conteaza cum esti imbracat cand mergi la Ateneu sau oriunde altundeva. Si totusi conteaza. 🙂
In astfel de cazuri, ma enerveaza mai mult domnisoarele roz bombona, a caror prezenta acolo e conditionata strict de factorul “cine ma vede”.
Din pacate insa, o alegere vestimentara nepotrivita e la pachet de obicei cu o atitudine pe masura. Daca nu ar fi asa, zau daca m-ar deranja atat de tare bermudele. 🙂
Am un punct pana la care sunt de acord. Nu ma deranjeaza tinuta celor din jur pana cand nu ma deranjeaza atitudinea lor. Mi s-a intamplat sa ajung la Ateneu in blugi si bocanci pentru ca de cele mai multe ori vin direct de la servici si nu lucrez in centru. Mi-am promis mereu ca atunci cand voi avea timp si confort sa vin si eu la 4 ace ca multi din jurul meu. Dar asta nu ma impiedica sa opresc telefonul, sa ajung la timp si sa nu plec inainte de ultimul sir de aplauze. Cred ca dincolo de lungimea pantalonilor si culoarea pantofilor, este important bunul simt.
Tinuta ca tinuta, dar sa-i sune telefonul si sa nu-l gaseasca, asta m-ar deranja enorm. Ca oricum nu o sa stau sa ma uit la el/ea, dar nu am cum sa evit sa il/o aud.
Mulțumesc pentru concert!
@MR, între blugi+bocanci și o ținută la patru ace există nenumărate ținute de compromis în care poți arăta decent la Ateneu, fără să epatezi stilul relaxat al colegilor de la serviciu.
De exemplu, o pereche de blugi de culoare închisă și uniformă, dacă sunt purtați cu cămașă, sacou și pantofi constituie o ținută acceptabilă într-o sală de concert (dacă nu urci pe scenă). La birou poți să renunți la sacou, să deschizi cămașa la doi nasturi, să-i sufleci mânecile și obții o ținută cât se poate de relaxată.
Multora le lipseste o educatie vis-a-vis de purtarea anumitor tinute,in diferite locatii..
Cu tot respectul, dar eu nu cred ca a existat un personaj care a intrat in Ateneu in bermude…Repet – in bermude.
@HL, era o metaforă, evident că nu era chiar în bermude. purta pantaloni scurți de culoare crem, în genul exploratorilor din junglă.
Uneori maimuta din noi isi face de cap. Sa iesi la astfel de evenimente a devenit pentru tot mai multi … o chestie de “imagine” … decat de suflet, dar cand nu te poti remarca prin cultura, poti epata prin tinuta.
Cred ca pana la urma postul e legat de faptul ca nu-ti placea tie. Si la Viena, la opera de stat, s-a scos dress code-ul, lumea vine si in blugi etc. Sigur, opera ramane genul de loc care te face sa te simti intr-un fel anume vizavi de cum te prezinti imbracat, insa pe unii nu-i face sa se simta nicicum.
Si-apoi, revin, daca locul respectiv a renuntat la dress code inseamna ca fiecare e liber sa vina cum pofteste.
daca nu-ti suna telefonul la film, la teatru, la un specatacol, in biserica … inseamna ca nu esti educat in spiritul nesimtitirii …
Dragos, eu am fost in iarna la Sankt Petersburg, la “Lacul lebedelor”, in sala de teatru atent selectata a Hermitage-ului. 250 locuri doar, spectacolul absolut miraculos, imi era frica si sa respir. La un moment dat, o muzica stridenta si apasatoare strica echilibrul si reuseste sa depaseasca pana si capacitatea orchestrei.
249 de capete se intorc catre o doamna imbracata bine, care scoate tacticos un telefon, se uita atent sa vada cine o suna, raspunde si spune
intr-o ebraica curata ca : “Nu poate vorbi”.
Ca vorbim de furou roz , bermude sau ca vorbim de oameni ce se imbraca bine dar sunt toparlani, eu cred ca tine foarte mult de respectul de sine. Asta in primul rand. Mai apoi vine respectul pentru cultura…. Si mai e vorba aceea care spune ca de unde nu e nici Dumnezeu nu cere….
@Andreea Vasile, la opera din Viena nu exista cod vestimentar la spectacolele organizate special pentru turisti. In rest exista.
Decat sa mergi la Ateneu imbracat necorespunzator, mai bine nu mergi deloc. Nu e locul cel mai potrivit in care sa fii excentric. Daca ai chef sa porti pantaloni scurti, poti sa vezi concertul pe youtube, la tine acasa.
Oricum, capitala noastra e data peste cap.
Doris, am fost acolo acum 2 saptamani. Nu mai e dresscode 🙂 Si nu exista concerte speciale pentru turisti. Nu e ca si cand te intreaba cineva daca esti sau nu turist cand iti iei bilet. Dar exista tururi ale cladirii daca nu vrei sa participi la spectacole, indeed 🙂 Nu am vazut pe nimeni in bermude, e drept, dar am vazut oameni in blugi. Si am vazut si aparitii excentrice, de obicei erau palarii (vezi nunta regala din UK, that kind of hats 🙂
Mi-e dor de tinute elegante la teatru, la gale, la promenada, si mai putin pe ecran la ora 16, in niste emisiuni care nici macar nu cer eticheta, ca sunt de mahala.
Sunt locuri predestinate pentru acest gen, elegant. In rest putem sa ne imbracam in celelalte locuri cum dorim. Desi aparitia la alimentara in bermude si in slapi inca ma deranjeaza vizual.
Bermude + slapi = tinuta de plaja. In rest poate un papuc de strada, o pereche se sandale cu o camasa, sunt tot la fel de bune, si comode si dau alt aspect omului.