Răspunsul cel mai simpatic la întrebarea “Cu ce personaj de teatru credeți că semăn cel mai tare” a fost… a fost…
Să vă spun mai întâi cine s-a calificat în finală. Rică Venturiano era răspunsul corect, dar l-am și jucat pe Rică acum câțiva ani, așa că era oarecum servit. Nu se pune. Tipătescu, “spilcuit, oportunist, carierist” mi-a plăcut. Și d. Lefter din “Două loturi” pentru că, deși n-aș juca în viața mea la jocuri de noroc, mă recunosc în personajul care-și pierde frecvent firea în fața unei realități mai mereu “viceversa”.
Totuși, am hotărât să acord premiul oferit de Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu şi Jurnalul Naţional (câte un exemplar din Vasile Alecsandri – Teatru și I. L. Caragiale – Teatru și un DVD cu ‘O scrisoare pierdută‘, versiunea antologică în care joacă Radu Beligan şi Birlic) lui Adrian, care m-a comparat cu Oberon din Visul unei nopți de vară.
Habar n-am dacă aș fi vreodată în stare să-l joc, dar personajul îmi place cu siguranță. Nu doar pentru că o arde cu nonșalanță pe jumătate dezbrăcat printre tot felul de nimfeturi, dar empatizez cu nervii care-l cuprind atunci când lucrurile nu ies așa cum vrea el și care îl fac să dea toată pădurea peste cap. Îmi mai place apoi să cred că mă regăsesc în remușcările sale finale, care îl conving să desfacă, în cele din urmă, vraja. Nici pe el, nici pe mine, pandaliile nu ne țin prea mult. Și, nu în ultimul rând, ador expresia “gone with the fairies” 🙂
tartuffe