Povestea plecării

Story: Dragoş, ai fost destul de zgârcit cu declaraţiile despre plecarea în America. Când urmează să-ţi iei “zborul”?

Am să plec la începutul lui septembrie. E un proiect la care lucrez de doi ani, iar decizia de admitere am primit-o în decembrie anul trecut. Prietenii și colaboratorii foarte apropiați știau, dar nu am vrut să fac publică vestea mai înainte de a mă asigură că las totul în bună regulă.

Story: Ce vei face acolo şi cât timp vei sta?

Am să urmez un MBA la Graduate Business School a Universității Stanford. Programul durează doi ani și include o perioadă de practică pe care trebuie să o efectuez într-o țară care să nu fie nici America, nici România.

Story: Cum ai intrat la Stanford, ştiu că e concurenţă foarte mare?

Așa e, MBA-ul de la Stanford are cea mai mare concurență dintre toate programele de MBA din lume. Am un prieten, tot român, care a terminat un MBA la Harvard, și el m-a sfătuit să încep pregătirea din timp dacă vreau să am o șansă. Pe lângă dosar, eseuri și recomandări, am dat un examen, cel mai dificil din viața mea, pentru care m-am pregătit aproape un an. Sunt 4 ore de algebră, geometrie, probabilități, logică și limbă engleză foarte avansată. Chiar și dacă nu aș fi fost, în cele din urmă, admis, pentru mine a fost o victorie personală foarte importantă faptul că am luat un scor foarte mare la acest examen.

Story: Unde vei locui, ai prieteni acolo, vei sta la ei sau ai inchiriat deja un apartament?

În primul an voi locui, așa cum fac cei mai mulți studenți la MBA, în campus. În al doilea an, probabil mă voi muta împreună cu alți colegi într-o casă în Palo Alto.

Story: Ce îți place cel mai mult în State?

O să râzi, dar am fost prima dată în State în toamna anului trecut. Susținusem deja interviul pentru Stanford la Londra, dar am vrut să mă familiarizez cu campusul și cu orașul, care este în inima Sillicon Valley. Ceea ce am văzut m-a convins definitiv, dacă mai aveam vreo urmă de dubiu, că acesta este locul unde vreau să-mi încep al patrulea deceniu din viață.

Story: Asta înseamnă că te bate gândul să te muţi definitiv peste Ocean?

Am petrecut doar o săptămână în America, la Palo Alto și la New York, și mi-e foarte greu să spun dacă mă voi simți bine acolo. Este ce îmi propun să aflu în următorii doi ani. Apoi urmează să mă hotărăsc dacă vreau să mai petrec acolo niște timp sau să revin în Europa.

Story: Ce se va întâmpla în acest timp cu toate proiectele pe care le ai în ţară?

MaiMultVerde n-a fost niciodată un one-man show. Am format o echipă de 12 oameni, extrem de bine pregătiți, care funcționează aproape autonom de mai bine de un an. Așa cum ți-am spus, îmi pregătesc această plecare de ceva vreme, așa că am pus la punct un plan de succesiune de care sunt foarte mulțumit. N-am nicio îndoială că se vor descurca excelent și fără mine. În plus, eu am să le fiu întotdeauna alături, chiar și de la distanță, pentru că împreună cu oamenii aceștia mi-am transformat cele mai frumoase vise în realitate.

Celelalte proiecte, cursul pe care-l țin la școala de afaceri Exec-EDU, emisiunile TV, consultanța pro bono pe care o fac pentru diverse organizații caritabile, vor lua o pauză, pentru că acest program de studiu este foarte solicitant și va trebui să mă concentrez doar asupra lui.

Story: Din ce știi, cum sunt oamenii în America, sunt mai ecologişti decât românii, preţuiesc mai mult natura, se implică mai des în campanii pentru protecţia mediului?

America e o țară prea mare pentru a risca să fac generalizări. Din ce am văzut, oamenii par mai educați și mai responsabili în legătură cu problemele mediului decât la noi, dar, la nivel guvernamental, mai sunt multe de făcut. America, care este cel mai mare producător de emisii de carbon după China, nu a ratificat Acordul de la Kyoto și nici nu a reușit să obțină adoptarea unui succesor al acestuia, în ciuda eforturilor făcute de Administrația Obama în această direcție. Campusul de la Stanford, în schimb, pare un paradis al ecologiei: totul este verde și e plin de biciclete.

Story: Spune-mi cinci lucruri pentru care îţi pare rău că în acea perioadă nu vei fi în România.

Nepoții mei, Vlăduț și Toma, MaiMultVerde, Festivalul Enescu, TIFF-ul, Festivalul de Teatru de la Sibiu.

  1. America asa cum este ea in Palo Alto o sa iti placa fiindca sunt multe minti uimitoare in acea zona, nenumarate corporatii si joint ventures in diverse domenii.

    America rurala, si cea urbana te sfatuiesc sa le cunosti pt a le avea ca punct de comparatie.

    Adaptarea la America este ea insasi o intreaga aventura dar una peste alta eu cred ca vei aprecia nivelul oportunitatilor, laisez fair-ul si de ce nu siguranta de a circula pe strada. Ar fi chiar interesant sa scrii despre cum vezi tu aceste realitati si cum te schimba(sau nu) pe tine viata intr-un loc organizat, functional si care nu iti va lua tot timpul.(caci nu vei mai trai in Romania LOL)

    Bun venitin Cali si mult succes! 🙂

    PS zona SoCal cu Los Angeles si San Diego are farmecul ei aparte 😉 poti folosi emailul in cazul in care planuiesti sa vizitezi orasele mentionate.

  2. Mai avem 2 saptamani si plecam din NY. Ne pare sincer rau. au fost 6 luni minunate, asa cum au fost si altele anul trecut. Mi-e draga tara asta (ne-am plimbat si prin sud, sa nu zicem ca am stat doar in ‘marele mar’) si, daca ai mintea deschisa, te vei acomoda. Sunt oameni relaxati si in general bine crescuti. Iar in ceea ce priveste atractiile turistice .. nu trebuie sa-ti mai spun, ca stii deja .. iti trebuie ani buni sa calci America asa cum se cuvine.

    Felicitari pentru tot ce ai realizat si bafta in lumea noua 🙂

  3. Felicitari! Stanford e un loc cu adevarat incredibil. Stiu ca vei avea foarte mult de muncit pentru cursuri dar sper ca nu iti vei neglija blogul. Tine-ne la curent! Mult succes!

  4. Mihaela Vicolov

    Buna seara!

    Felicitari!O alegere extrem de buna!Multi si-ar dori sa aiba posibilitatea sa studieze/specializeze acolo!:)
    Sunt sigura ca vei avea parte de experiente foarte interesante care te vor ajuta sa te perfectionezi si sa te cunosti mai mult.
    Drum bun si mult succes!

    Mihaela V.

  5. Stiam ca esti un om deosebit, iar oamenii deosebiti sunt rasplatiti. Ma bucur ca am avut norocul sa-ti gasesc blogul si sa iti citesc gandurile si ma bucur mult ca ai reusit ceea ce ti-ai propus. Mult succes in SUA si grija mare de tine 🙂

  6. Hai ca am cautat de curiozitate pe net exemplu de test de algebra gmat

    5. Solve the following equation for A : 2A/3 = 8 + 4A

    A. -2.4
    B. 2.4
    C. 1.3
    D. -1.3
    E. 0

    Astea se faceau printr-a 5-a parca…:))

    So…e ca si cum Nea Cutarica s-ar lauda ca a dat test greu de scriere ca sa fie admis la examenul de soferie.

    In rest, sanatate si pe viitor nu mai imbraca continutul subtirel in vorbe mari. Ca mi te si imaginam rezolvind timp de 4 ore probleme de algebra cu spatii n-dimansionale…si-am zis: “hai nene, sa vad si eu ce test o fi dat”

  7. @Paul și, desigur, universități ca Harvard și Stanford selectează candidații folosind examene pe care un elev român de gimnaziu le-ar trece fluierând. Te și miri de ce nu e plin de români la universitățile astea. Lăsați așa…

  8. Neobosit, nu te multumesti cu a ramane rege peste sat. I like! Bravos pentru substanta.

    Sillicon Valley e perfect pt spiritul tau antreprenorial. Or sa fie doi ani de poveste! La multe succesuri;)

  9. @Paul, inainte sa alegi primul exercitiu pe care-l gasesti pe google, ar trebui sa faci un sample test de gmat si sa vezi gradul de dificultate. dupa ce termini cele 4 ore si reusesti sa iei un scor bun, poti sa postezi din nou despre algebra din generala – sa vedem daca-ti pastrezi parerea. Nu obisnuiesc sa postez comentarii dar stiu cat de mult am muncit pentru examenul ala si pentru mba aici in america…

  10. Buna. Am citit articolul si mi-am facut curaj sa completez discutia despre dificultatea GMAT. Personal nu am avut de-a face cu el, dar cu al lui apropiat frate, GRE-ul (ambele fac parte din categoria testelor standardizate ETS, solicitate de diverse programe de master/MBA din SUA; se aseamana destul de mult si ca structura sau grad de dificultate). Intr-adevar, pentru o persoana din Romania, in special care a urmat un liceu cu profil real, sectiunea de matematica pare o gluma dupa cateva teste rezolvate in prealabil. Sectiunea de limba engleza insa e o cu totul alta poveste – nivelul cerut este incredibil, iar, dincolo de a reusi sa stapanesti cele mai neauzite cuvinte, este absolut necesar sa deprinzi anumite tehnici de a gasi raspunsul corect intr-un timp mai mult decat limitat. Poate parea usor privit superficial, dar modul de gandi necesar pentru un punctaj mare este atat de diferit de ceea ce ne invata pe noi in scolile romanesti. Cred ca aici intervine marea provocare. 🙂 Se adauga stresul unui test la foc continuu de cateva ore. Si ca o cireasa pe varful unui tort, examenul se sustine pe calculator, lipsit, deci, de confortul informatiei pe hartie (din nou, e ceva ce se simte in momentul examenului si poate fi usor subestimat in lipsa acestei experiente).
    Felicitari, deci. Intai pentru curaj (asta e partea dificila, sa iei decizia de a incerca si de a depune acel efort). Restul vine de la sine. Daca decizia e cu adevarat puternica.

Leave a Reply to Alina Cancel Reply