Alcoolismul s-a născut la sat

(aventuri din Carpați, partea a șasea)

“Problema cu satele românești”, îmi spune prietenul meu persan pe treptele crâșmei din Brădești, “e că, după 8 seara, sunt toți beți”. Apoi, fără ca măcar să se mai uite la ceas (era 9 fără un sfert), mă întreabă: “Mai bei o bere?”

În cazul brădeștenilor, evaluarea lui Omid nu e foarte departe de realitate. În cele trei zile petrecute acolo, am putut observa că bărbații satului (care nu are, cu femei și copii, mai mult de 20-30 de suflete) încep ziua la cârciumă și o termină tot acolo. Mergeam dimineața să ne spălam la cișmeaua din fața stabilimentului și dădeam de ei acolo, cam tăcuți și morocănoși, ca omul care n-a băut încă destul. Seara ne opream și noi să bem o bere (în ultima seară au fost două) și îi găseam tot la cârciumă, chercheliți bine și cu chef de vorbă.

Dacă n-ar fi această plagă socială care este alcoolismul pandemic, satul românesc de munte ar fi doar pitoresc. Așa, el este și foarte trist, pentru că aceste ținuturi cu adevărat paradisiace sunt locuite de niște bărbați grav bolnav al căror viitor este, în cel mai bun caz, cețos, la fel ca dimineața zilei în care am plecat din Brădești, cu sufletul îndoit, neștiind dacă se cuvine să mă bucur că astfel de enclave arhaice mai există încă sau dacă să mă întristez pentru soarta oamenilor care le locuiesc.

Din păcate, proiecte cum este Centrul Aliat au o adresabilitate mai mult urbană, pentru că ar fi nevoie de astfel de proiecte peste tot în țară și mai ales la sat.

:: Norii negri (prima parte) | Teme-te de ardeleni chiar și când îți dau sfaturi (a doua parte) | Cum am intrat la apă pe Cheile Râmețului (a treia parte) | Brâna Caprelor (a patra parte) | Vânătările Ponorului și Huda lui Papară (a cincea parte) | Istoria suferinței (a șaptea parte) | Oameni de toată isprava (a opta parte) | Ce i-a uimiti pe brădeșteni (ultima parte)

:: mountain blogging powered by Mitsubishi ASX

Tags: , , , , , , , , , , , ,

8 Responses to “Alcoolismul s-a născut la sat”

  1. mihaela 16 Aug 2011 at 12:17 pm #

    S-a nascut la sat si promovat la oras. Vezi campania Berg….. ‘Ziua barbatului’.

  2. Viorel 16 Aug 2011 at 2:57 pm #

    Cum ar fi ca ajutoarele sociale sa se dea in bonuri pe care sa poti cumpara doar mancare, nu si bautura, hm?

    Mais non en Roumanie, peut-etre….

  3. Tuchi 17 Aug 2011 at 10:14 pm #

    @Viorel, da, asa erau pe vremuri bonurile de supralimentare date sportivilor de club. Nu puteai lua cu ele bautura sau tigari. Acum, evident le-ar vinde la o fractiune de pret, poate chiar casieritelor.

  4. Gabriela 19 Aug 2011 at 8:17 am #

    Nu cumva este vorba de comuna Bradesti, care este limitrofa orasului Targu Mures?

  5. dragos bucurenci 19 Aug 2011 at 2:54 pm #

    e Brădeștiul din zona Aiudului, nu a Târgu-Mureșului

Trackbacks/Pingbacks

  1. Istoria suferinței | bucurenci.ro - 20 Aug 2011

    [...] :: prima parte | a doua parte | a treia parte | a patra parte | a cincea parte | a șasea parte [...]

  2. Ce i-a uimit pe brădeșteni | bucurenci.ro - 26 Aug 2011

    [...] ascultat (era târziu, eram obosit, nu mai știu ce-a fost în capul meu). Următoarele două zile, sătenii din Brădești s-au perindat pe la cortul nostru ca să se minuneze că am băgat mașina acolo și să ne asigure [...]

  3. Vânătările Ponorului și Huda lui Papară | bucurenci.ro - 26 Aug 2011

    [...] | Cum am intrat la apă pe Cheile Râmețului (a treia parte) | Brâna Caprelor (a patra parte) | Alcoolismul s-a născut la sat (a șasea parte) | Istoria suferinței (a șaptea parte) | Oameni de toată isprava (a opta parte) | Ce i-a uimiti [...]

Comentează

Trimite-mi un e-mail când apar noi comentarii la această însemnare.

Dacă vrei să apară o imagine lângă numele tău, e foarte simplu: fă-ţi un Gravatar.