(aventuri din Carpați, partea a doua)

“No’ viniți în cur la Bora și vă-splic io undie-i Brădieștiu…”

mă ia foarte repede ardeleanul mic la stat, dar mare la sfat, când aude unde vreau să ajung. Întrebasem un polițist pe unde se iese din Aiud pentru Rîmeți, omul s-a băgat în vorbă și m-a luat tare. Încrezător în mitului ardeleanului binevoitor, i-am dat ascultare.

Am întors Mitsubishi-ul “în cur la Bora”, unde ghidul nostru de căpătat mi-a arătat cu foarte mare risipă de gesturi și vocabular cum să ies din Aiud exact pe unde-mi spusese în trei cuvinte și polițistul.

“Stați să scot o hartă să-mi arătați pe ea drumul”, îndrăznesc eu.

“No’ nu-ți trebe hartă, n-auzi că drumu te duce driept în Rîmeț?”

“Și Brădeștiul?”

“Tăt înainte. Și dac-ajungeți acolo, întribați dă unu, Vasile, care l-o fătat mă-sa acolo, vă spune el pe un’ să mereți, știe munții ăștia ca-n palmă.”

I-am mulțumit omului și am pornit la drum. Peste vreo 30 de kilometri am ajuns în Rîmetea, care, ați ghicit, n-are nicio legătură cu Rîmeț. I-am urat ceva de dulce și am făcut cale întoarsă până aproape de Aiud, unde un indicator pricăjit arăta stânga spre Rîmeț. Evident, nu mă uitasem după indicatoare, mersesem “tăt înainte”.

Când am ajuns în Brădești se apropia întunericul, așa că am apelat iar la localnici. Un Dumnezeu pus pe șotii ni l-a scos în cale pe Adi, un mocan de 17 ani, călare pe o biclă de munte cu suspensii pe față și pe spate. L-am întrebat unde găsim un loc cu vedere spre munți și apă curgătoare aproape și Adi a fost atât de binevoitor încât și-a lăsat bicicleta, a urcat cu noi în mașină și ne-a dus la el pe fâneață, aproape de plantația de cartofi, păzită cu gard electrificat.

Perspectiva era deja bună, dar Omid a ținut s-o îmbunătățească, așa că m-a pus să cobor o pantă abruptă pe o șa cu fân necosit. Aici vederea era, într-adevăr, de carte poștală, dar în iarba înaltă sălășluia un insectar fabulos. Era prea târziu ca să mai schimbăm locul, așa că am tras aer adânc în piept și m-am pregătit pentru conviețuirea cu păianjenii pântecoși, perfidele urechelnițe și celelalte bestii.

Surpriza a venit a doua zi, când am plecat să ne spălăm la “apa curgătoare” din vale, în direcția în care Adi ne asigurase că urma să dăm pestea ea. N-am găsit-o, așa că am ajuns la cișmeaua de lângă crâșma din sat, unde ne-am făcut abluțiunile în cele trei dimineți cât a durat șederea noastră în Brădești. Când i-am întrebat despre apa pe care n-o găsisem, bătrânii satului au zâmbit înțelegător. Era la vreo 5 kilometri distanță de fâneața noastră.

În cele din urmă, am pornit spre cheile Rîmețului. Nea Boc, un bătrân ai cărui dulăi ne-au aținut fioros calea, a ieșit să-și potoleasca cerberii și ne-a poftit s-o tăiem pe râpa din grădina proprie, pe scurtătură. După ultimele experiențe cu bunăvoința proverbială a ardelenilor, eram oarecum circumspecți să-i urmăm sfatul, dar am riscat pentru o ultimă oară. Bătrânul a fost singurul localnic care ne-a sfătuit de bine, salvând onoarea mocanilor și mitul ardeleanului binevoitor.

Pe Vasile, “care l-o fătat mă-sa acolo”, am fost, totuși, prudenți și nu l-am mai căutat.

:: Norii negri (prima parte) | Cum am intrat la apă pe Cheile Râmețului (a treia parte) | Brâna Caprelor (a patra parte) | Vânătările Ponorului și Huda lui Papară (a cincea parte) | Alcoolismul s-a născut la sat (a șasea parte) | Istoria suferinței (a șaptea parte) | Oameni de toată isprava (a opta parte) | Ce i-a uimiti pe brădeșteni (ultima parte)

Tags: aiud, apuseni, ardeleni, bradesti, camping, carpati, cort, dealuri, drumetie, faneata, gradina carpatica, mitsubishi asx, mocani, munti, paianjeni, rimet, rimetea, trascau