La un pahar de timp

Când arunci o privire peste lista spectacolelor regizate de Alexandru Darie te-apucă amețeala. Când a avut timp omul acesta să creeze atât de mult frumos, să conducă un teatru și să mai și trăiască? Pe scândura scenei timpul curge altfel decât în viața reală și probabil că ceva din acest meșteșug alchimic li se transmite și oamenilor care fac teatru și care învață mai bine decât noi, profanii, sa altereze curgerea timpului și să transforme clipele trecătoare în aur.

Cred că Leonardo a fost cel care a spus că timpul este întotdeauna de ajuns pentru cine știe să-l folosească. Mi-am amintit acest gând urmărindu-l pe Alexandru Darie într-un scurt intermezzo însuflețit de Silva Dark:

După părerea mea, timpul este subiectiv. Asta nu înseamnă că nu există timp universal, dar timpul este eminamente subiectiv. Este un lucru cunoscut că un vis durează doar câteva secunde, în timp ce ţie ţi se pare că a trecut foarte mult. Eu cred, de altfel, în existenţa, la modul obiectiv, a mai multor timpi. Apoi, cred că oamenii, cu cât sunt mai obsedaţi de timp şi de programarea lui, cu atât îi simt mai acut lipsa.

Leave a Reply