Regele nostru

Nu mi-am dat seama de asta înaintea plecării din țară, dar viața Regelui Mihai este una dintre poveștile pe care le spun cu cea mai mare plăcere și mândrie atunci când vorbesc despre România.

Nu e puțin lucru să ai la 19 ani curajul de a-i ține piept unui dictator militar și de a-i oferi poporului tău ocazia să iasă cu fruntea sus dintr-un război în care a ales greșit de partea cui să se bată.

Rareori am fost așa de emoționat ca atunci când m-am aflat în prezența Majestății Sale. N-o să uit niciodată vibrația care a cuprins sala Ateneului atunci când Regele a urcat, împreună cu Regina Ana, în loja regală la aniversarea Jubileului nunții Majestăților Lor. Doar marii artiști, care dăruiesc publicului o parte din sufletul lor, se mai bucură sub cupola Ateneului de aceeași căldură și autenticitate din partea publicului. E atâta sinceritate în privirea Regelui și atâta demnitate în cuvântul Său, încât trebuie să fii de piatră ca să nu-i întorci aceste daruri sufletești.

De fiecare dată când am pășit pragul Palatului Elisabeta, am simțit că m-am întors în timp, într-o Românie mai simplă și mai senină. Am sperat de fiecare dată că voi avea ocazia să-i adresez câteva cuvinte, deși nu aveam cu adevărat mare lucru să-i spun. Anul trecut, când i-a acordat nepotului său titlul de Principe de România, am avut privilegiul să schimb câteva vorbe cu Majestatea Sa. Îmi imaginasem de atâtea ori această mult dorită întâlnire, încât atunci când, în fine, s-a produs, m-am pierdut cu totul și am debitat, cel mai probabil, niște banalități. M-am întrebat adeseori ce m-a îndemnat să caut acest prilej și ce m-a făcut să-l păstrez între cele mai de preț amintiri despre țara mea.

Am resimțit aceeași pierdere temporară a inteligenței atunci când am contemplat capodopere ale pictorilor sau ale sculptorilor mei preferați. Sunt lucrări cărora mi se pare că niciun comentariu nu le poate face cu adevărat dreptate. Mă mulțumesc să le privesc cu ochi lacomi, mut, literalmente, de uimire că o mână omenească a putut face asemenea minuni.

Spre deosebire de dictatorii care-și ridică statui în timpul vieții, viața Regele Mihai este ea însăși un monument, iar personalitatea Majestății Sale este o statuie care nu mai are nevoie de niciun soclu. Dacă ne-am deschide mai lesne sufletul spre a-i admira pe cei mai merituoși decât noi, măiestria acestei statui ar putea în sfârșit să ne inspire. Avem atâtea de învățat din ceea ce istoria l-a învățat pe Regele nostru și e așa de mare păcat că ne dăm încă prea târziu seama de asta.

Majestatea Sa împlinește astăzi 90 de ani. Cel mai frumos dar pe care l-a făcut poporului său este că ne-a rămas alături așa de multă vreme, în ciuda nedreptăților istoriei și în ciuda stupidității repetitive a celor pe care i-am ales să ne reprezinte.

Trăiască Regele!

  1. Este undeva pe televiziuni o întrebare: a făcut bine Preşedintele Traian Băsescu evitând să meargă în Parlamentul României cu prilejul discursului ţinut astăzi de Regele Mihai?
    Nu mă cred vreun împărţitor de dreptate şi nu cad în patima celor care îşi închipuie că enunţă de fiecare dată adevăruri absolute. De aceea cred că, de cele mai multe ori, orice enunţ este aidoma unei ecuaţii. Poate fi privit, adică, dinspre ambii termeni, dinspre ambii membri ai ecuaţiei. A făcut bine Preşedintele Traian Băsescu evitând să meargă în Parlamentul României cu prilejul discursului ţinut astăzi de Regele Mihai?
    Privit dinspre partea Preşedintelui Traian Băsescu, eu cred că acesta a făcut bine. De ce să fi mers Domnia-Sa în Parlament astăzi? Regele Mihai nu îi este nicidecum pe potrivă Preşedintelui Traian Băsescu. Regele Mihai nu bea pentru ca după aceea să conducă maşina cu şpriţul în nas, ca boschetarii. Regele Mihai nu a tâlhărit vreo ziaristă. Regele Mihai nu este de părere că şcoala românească scoate tâmpiţi. Regele Mihai nu plesneşte copiii. Regele Mihai nu s-a încuscrit cu Bercea Mondialul. Regele Mihai nu bate podelele cu ţigăncile prin cârciumi. Regele Mihai nu vede ţigănci împuţite în presă.
    Privit dinspre partea Regelui Mihai, cred, iarăşi, că e bine. Se poate lipsi liniştit de hăhăitul Preşedintelui Traian Băsescu, la fel cum se poate lipsi liniştit de zâmbetul slugarnic de căprar nefericit al Premierului Emil Boc, la fel cum se poate lipsi de prezenţa dnei Elena Udrea, prietenă cu preşedintele Norvegiei, la fel cum se poate lipsi de prezenţa dnei Roberta Anastase, calificată în şmenuri cu voturi parlamentare. Vin însă să asiste la ceremoniile dedicate împlinirii vârstei de 90 de ani de către Regele Mihai Regele Carl Gustaf şi regina Silvia ai Suediei, regina Sofia a Spaniei, Marele duce Henric al Luxemburgului, prinţesa Muna a Iordaniei, prinţesele Margarita şi Isabelle ale Liechtenstein, regele Simeon al II-lea al Bulgariei, marea ducesă Maria a Rusiei, prinţul moştenitor Alexandru al II-lea al Serbiei, prinţul Georg Friedrich şi prinţesa Sophie ai Prusiei, prinţesa Irini a Greciei, prinţul şi prinţesa de Savoia, prinţul Nicolae al Muntenegrului, membri ai familiilor regale din Austria, Belgia, Franţa, Portugalia.
    A făcut bine Preşedintele Traian Băsescu evitând să meargă în Parlamentul României cu prilejul discursului ţinut astăzi de Regele Mihai? Da, a făcut bine!
    O afirmaţie recentă nu-mi dă însă pace. Academicianul Dinu C. Giurescu spune că resentimentele Preşedintelui Traian Băsescu faţă de Regele Mihai sunt mult mai puternice decât regulile elementare de comportament. Nietzsche era de părere că omul civilizat, culturalizat, are puterea să pună ordine în haosul pasiunilor sale lăsând la o parte resentimentele. Preşedintele Traian Băsescu nu a putut.

  2. Vorbim de soclu si statui dar uitam esentialul…S’a nascut cu un mare avantaj, acela de a fi rege dar si cu o si mai mare indatorire…aceea de a nu renunta indiferent de situatie!!!
    Sa moara in picioare! Ca doar de aia a fost sef de stat nu sluga!

  3. Si zici ca esti de stanga ?!

    Nu am o parere proasta despre fostul rege, poate chiar am pe undeva o doza de simpatie pentru el. Nu am motive sa ma indoiesc ca a fost si e un om cumsecade; ca a fost un om cu convingeri democratice intr-o vreme cand convingerile democratice erau o raritate, mai ales in randul tineretului; ca i s-a pus in spinare, fara sa o fi cerut, la o varsta prea frageda, o povara prea grea pentru el (e un exemplu bun pt de ce nu e regalitatea o idee buna). Ca a trait evenimente importante si in unele a fost personaj principal (23 august).

    Dar… sa scrii nu numai “Regele”, “Majestatea Sa” dar pana si pronumele referitroare la el cu majuscula, ceea ce nu se face decat pt Iisus Hristos ?!

    La urma urmei, a fost un om destul de obisnuit pus intr-o situatie foarte neobisnuita. Un om relativ bun dar relativ slab (dar cu unele pusee de energie). Un om sub vremuri, nu un om care isi pune pecetea asupra vremurilor (ex: Alexandru cel Mare sau Napoleon, aflati la putere cam la aceeasi varsta).

    A facut figuratie intai pe langa Antonescu & legionari, apoi (cativa ani) pe langa Antonescu singur, apoi cand se vedea ca Hitler pierdea si rusii intrau in tara si-a adunat energia si l-a inlaturat pe Antonescu dar am cazut din lac in put, tara a fost ocupata de armata rusa, a fost decorat de Stalin… si-a mai adunat o data energia si i-a infruntat si pe rusi si ai lor, prin greva regala, dar de data asta zadarnic, tara era in puterea URSS… asa ca s-a resemnat si a facut figuratie si pe langa comunisti, a acceptat guvernul Groza, a asistat pasiv, dezarmat, la tranzitia treptata spre comunism (cand a fost arestat Maniu, de ex, regele era inca pe tron), asta pana cand rusii s-au debarasat (si) de el, cand a abdicat in conditiile lor si in schimb l-au lasat sa plece nevatamat…

  4. Ce bine ar fi sa fie regele la putere. Poate intr-o zi vom reusi sa instauram monarhia la noi in tara. Asta ne lipseste, un om care ne conduce si sa fim mandri.

  5. Nu reusesc sa inteleg de ce nu a aparut comentariul meu de aici, un comentariu absolut civilizat si la subiect, care se conformeaza “politicii privind comentariile” – in schimb vad ca apar niste comentarii in poloneza, probabil spam ?!

  6. „viața Regelui Mihai este una dintre poveștile pe care le spun cu cea mai mare plăcere și mândrie atunci când vorbesc despre România”
    Sint curios daca amintesti si de cei 15.000 de soldati si ofiteri romani impuscati in cap de rusi pentru ca regele a semnat predarea neconditionata. Sa amintesti doar

  7. A fost un prilej memorabil de a-l revedea pe Majestatea Sa Regele Mihai, chiar si de la tv. a fost un eveniment deosebit.

    Majestatea Sa a facut ceva intelept pentru tara si pentru neam in tinerete iar acum a ramas acelasi om devotat tarii.

    Traim cu speranta ca in anii urmatori si poporul roman sa fie intelept cand isi va alege viitorul.

  8. romania a avut putine perioade in care a prosperat de-a lungul istoriei, perioada regalitatii este cea mai infloritoare
    noi suntem un popor care dam in cap valorilor si de aceea am avut nevoie de cineva din afara care sa ne ofere stabilitate

  9. Sunt fericit ca oameni care apartin mai tinerei generatii, destul de greu impovarata de informatia stramba oferita despre Majestatea Sa de catre comunisti (si neo…), pot aprecia obiectiv ce FENOMEN reprezinta regalitatea Romaniei, in ciuda rolului oficial minor pe care istoria stramba post-decembrista i l-a rezervat.
    As fi bucuros sa reamintesc rolul deosebit de elegant pe care Regele l-a acceptat mai deunazi, de a face un lobby oficial pentru Romania, in colaborare cu guvernul de atunci, privind (re)integrarea noastra in marea familie europeana; un rol discret, fara fanfaonadele basesciene, fara hahaituri de gagautza, fara pectorali bombati la scena deschisa…E o lectie, asta inseamna sa iti servesti tara, neconditionat si altruist.
    Cine a reusit sa sape in istoria postbelica, si sa obtina informatii corecte, stie ca rolul Regelui Mihai in actul de la 23 August nu a fost deloc unul formal, si nici unul de paiatza, cum incearca un ante-scrib sa sugereze (vai, voiam sa spun un ante-scriitor!), si nici legaturile sale cu USSR nu au fost decat formale, in incercarea de a obtine printr-o pozitie aparent mai flexibila o postura mai convenabila intereselor nationale… in fond, s-a si reusit, daca memoria nu ma insala, am fost ultima tara din fostul bloc est-european care a mai avut monarh in 1947. Pana si asta, impreuna cu greva regala, cu atat de desantat deformata abdicare – efect de fapt al santajul uciderii a 1000 de studenti arestati in urma demonstratiilor anti-Frontul Plugarilor si anti-sovietice din 46-47!- arata cam ce tinuta a avut Casa Regala si cum a reusit sa tina piept mult peste limita, doar prin pozitia si prestanta Regelui si a apropiatilor sai, unei plagi care ne-a stors de identitate, cultura, valori si umanitate peste 50 de ani, si care inca o face!
    De aceea este evidenta reactia lui Traian Basescu… nu poate uita, ceea ce a fost crescut sa urasca: inamicul redutabil – calitatea umana si prestanta care au tinut pe loc sovietizarea, ulterior chiar si partial “mai-animalizarea” post-decembrista; Regele e un purtator de stindard aici; sunt convins ca Basescu, nu e doar iritat, nu doar il agasat de figura Regelui, fara sa stie de fapt de ce.
    Explicatia e simpla: ce nu intelegi (si sa nu uitam ca nu avem de-a face cu un subtil…hah hah hah… ), creeaza teama, pana la frica atavica… gradualizarea fiind invers proportionala cu stadiul de dezvoltare al spiritului persoanei respective.
    Este identica reactia lui Iliescu cand Majestatea sa a intrat in tara in 1990. Acum, doar se repeta…

  10. Doamne-Fereste, da’ce vedeti la el? Ce bine a facut? Ati trait voi sau aveti strabunicicare v-au spus cum era??? Sau erau toti boieri?

Leave a Reply to dinu Cancel Reply