Poftiți la Bal!

Astă-vară, când prietenii de la Hospice Casa Speranței mi-au propus să prezint din nou Balul de Caritate Edelweiss, mi-a părut îngrozitor de rău că nu voi fi în România ca să-i pot susține. Din fericire, când mi-am consultat programul de școală, am văzut că vacanța de Thanksgiving începe chiar în ziua cu pricina, așa că am făcut o petiție și școala mi-a dat voie să plec cu o zi mai devreme.

Să vă spun de ce țineam morțiș să nu ratez ediția de anul acesta și de ce nu trebuie s-o ratați nici voi. În primul rând pentru oamenii de la Hospice. Le datorez Prințesei Marina Sturdza și Mihaelei Rădulescu privilegiul de a-i fi cunoscut și de a le putea fi de ajutor. Am fost atât de impresionat de munca lor, încât i-am vizitat și în Republica Moldova, unde fac aceleași lucruri minunate: oferă tratament paleativ pacienților cu boli terminale, mulți dintre ei copii, de ale căror suferințe sistemul medical de stat se îngrijește prea puțin.

Este foarte nobil să salvezi vieți, dar este la fel de nobil să ajuți un om să moară cu demnitate, să-i alini suferința cumplită pe care ultimele zile, săptămâni, luni ale acestor groaznice maladii o aduc cu sine.

Balul a împlinit anul trecut zece ani și a trebuit să accepte că a crescut mare. În fiecare an, biletele se vindeau cu două luni înainte, pentru că locurile erau în număr foarte mic. Cei de la Hilton, care au fost în tot acești ani partenerii tradiționali ai Balului, au înțeles primii această problemă și, spre cinstea lor, le-au propus organizatorilor să găsească un spațiu mai încăpător, pe potriva noilor dimensiuni ale evenimentului. Așa că anul acesta, Balul s-a mutat peste drum, la Radisson.

Nu este doar o creștere în amploare, este și o creștere în strălucire. Anul acesta, Balul este sprijinit de Pro TV, așa că programul și invitații vor fi pe măsură. Nu pot să vă dezvălui alte detalii decât că tema serii va fi lumea filmului, dar ieri noapte, când am trecut în revistă programul și pachetele care vor fi scoase la licitație, am fost dat pe spate de rezultatele muncii organizatorilor. Va fi, cu adevărat, fabulos! Un eveniment de caritate așa cum Hospice Casa Speranței și o capitală ca Bucureștiul merită cu prisosință.

Dacă vreți să-i ajutați pe acești oameni minunați, încă mai puteți cumpăra un bilet, fie pentru voi, fie pentru a-l face cadou unui prieten, fie pentru a le oferi colegilor din companie o seară memorabilă. Mai multe detalii găsiți în imaginea alăturată. Persoana de contact pentru rezervări este Ioana Coff, care răspunde la events[at]hospice[punct]ro.

Ne vedem la Bal!

Leave a Reply