Acum mai mulți ani, Cațavencii l-au trimis pe Radu Alexandru la Gala Verde, un eveniment între partenerii căruia se numărau și ei. A doua zi, Radu a scris o mizerie haioasă pe blogul personal, unde identitatea lui de troll îl obligă să scrie mizerii. Pentru cei care nu știu, un troll este un blogger care urăște tot ce mișcă, care vede mizerie peste tot și care, ca atare, scrie tot felul de mizerii despre oamenii pe care îi detestă, adică despre toată lumea*. Colegii mei s-au supărat, eu nu. Stați să vedem ce scrie în Cațavencu, le-am zis. Așa cum mă așteptam, la gazetă Radu a prestat un articol foarte civilizat, deși pe alocuri cam fad. A fost un prim semn că Radu nu e nici prost și nici ticălos.
Cu troll-ul la Festivalul de Teatru
Întâmplarea a făcut să-l mai întâlnesc apoi și să stăm de vorbă. A fost singurul motiv pentru care i-am mai frecventat uneori blogul, pentru că altfel încerc să stau departe de blogurile care miros urât. Fiecare cu aerul care-i place, e slobod în blogosferă pentru toți. Dar n-am putut să nu observ că Radu are și talent la scris și umor, chiar dacă nu neapărat din cel pe care-l gust eu. La un moment dat, m-a desființat și pe mine la el pe blog, cred că mi-a dedicat chiar un foileton. Nu m-a surprins – dacă mi-ar fi dedicat o odă în șapte părți, n-ar fi citit-o nimeni. Bănuiesc că nu mi-o fi picat bine, dar mă bucur să constat că nici nu mai țin minte ce-l mâna exact în luptă.
Sursa: Best of Mardale 2011 / Cațavencii
L-am întâlnit apoi (țineți-vă bine!) la Festivalul de Teatru de la Sibiu, unde edita, cu nedisimulată greață, dar cu același talent și umor, revista festivalului – tot sarcină de serviciu de la Cațavencu. Țin minte că am vorbit preț de o bere sau două și că nu m-am plictisit deloc – atunci când nu e ocupat să-și mulțumească publicul, Radu poate fi chiar agreabil (ceea ce, îmi dau bine seama, pentru cititorii lui de pe blog e aproape o insultă).
Am încetat să-l citesc după ce mi-am dat seama că mi-e tot mai greu să separ personajul plin de ură de pe blog de omul pe care l-am cunoscut și care mi s-a părut cel mai adesea de bun simț. De la o vreme, mi s-a părut că nu mai face foarte bine distincția între ce scrie, unde scrie și cine este.
Acum, o fi Radu incult și n-o fi pricepând cum devine treaba cu teatrul, dar cineva ar putea face un spectacol foarte bun pornind de la povestea lui. Radu suferă de o formă de bovarism galopant: a jucat așa de bine și așa de multă vreme rolul mitocanului nedus la biserică, care face concurs de râgâieli cu vecinii de pe blog, încât a ajuns să se identifice cu propriul personaj. N-am nicio îndoială că o să-i treacă, pentru că, așa cum a aflat și Zoso, nu se poate trăi cu adevărat din asta.
Care-i, de fapt, scandalul?
Chiar dacă pornim de la principiul junimist “Anecdota primează!”, există totuși mizerii bine scrise și mizerii scrise mizerabil. Textul lui Radu despre Oana Pellea e, cu siguranță, dintre cele din urmă. S-ar fi potrivit de minune la el pe blog, alături de alte pamflete ratate, dar și mie mi s-a părut puțin straniu să-l văd publicat în Cațavencii.
Zic “puțin” pentru că nu e prima dată când unul dintre editorialele Cațavencilor mustește de ură, de prostie, de incultură sau de lipsă de umor. Nimic altceva decât o bună dovadă că inteligența nu e o stare continuă și că nu sunt toți Cațavencii egali în fața inspirației. Radu a râgâit cam tare de data asta, dar nu e ca și cum asta nu s-ar mai fi întâmplat niciodată în paginile Cațavencilor sau la ședințele lor de redacție.
Dacă citești Cațavencii, citești o revistă de satiră din partea căreia ar trebui să știi la ce să te aștepți. Eu, unul, n-o mai citesc de multă vreme, pentru că nu mă mai amuză nici umorul rasist, nici cel misogin și nici cel homofob. Am făcut alegerea asta pentru liniștea mea, nu ca să le fac lor un reproș. Cei care o citesc, drept să vă spun, mi se par puțin farisei atunci când își dau ochii peste cap. Iar când îi cer lui Mircea Dinescu să-i ia lui Radu dreptul de semnătură, suntem în plin Caragiale. Mai rămâne să-i ceară să-l bărbierească și să-l trimită la reeducare.
Ce-am avut și ce-am pierdut
Doru Bușcu (și nu Mircea Dinescu) a greșit când și-a dat avizul pentru editorialul lui Radu, dar, odată apărut, ar fi greșit și mai tare dacă l-ar fi retras. Radu și-a exprimat opinia, Cațavencii i-au girat-o. N-ai ce corecție să mai faci. Tragem linia și facem socoteala: Radu a mai câștigat puțin la capitolul branding personal; brandul Cațavencii a mai alunecat oleacă la vale (dar asta poate fi de bine, pentru că în vale sunt mulți cititori, chiar dacă poate mai proști decât cititorii lor de acum), iar pentru Oana Pellea a fost un fel de Valentine’s Day, pentru că s-a ales cu un val de declarații de dragoste.
Spre deosebire de pretinșii cumpărători ai revistei pe care textul lui Radu i-a făcut să n-o mai cumpere, pe mine tot scandalul ăsta m-a silit să revin pe site-ul revistei, unde am citit un editorial genial al lui Doru Bușcu despre cine l-a flegmat cu adevărat pe Patapievici. Îi sunt recunoscător lui Radu că mi-a adus aminte că nu e bine să pun etichete și nici să judec pădurea pe baza uscăturilor.
Vă jur că nu mi-am propus să-l scot basma curată din povestea asta, dar eu nici nu cred măcar că a fost cu adevărat sincer când a scris editorialul cu pricina. Este limpede că l-a scris, așa cum scrie și pe blog, ca să-și mai facă puțin PR. Încă o dată, Radu nu e nici prost, nici ticălos, e doar puțin oportunist. Dar o să-i treacă. Iar eu țin să-i mulțumesc și pe această cale pentru că Oana a mai aflat o dată cât este de iubită. Nouă, închipuiților care încă mai mergem la teatru, cu siguranță n-o să ne treacă.
* Later edit: Bogdana Butnar îmi atrage atenția că abuzez de termenul “troll”. Troll-ul autentic e mai degrabă un postac pe site-urile și pe blogurile altora. Stricto sensu, Bogdana are dreptate, dar n-am mai știut atunci unde să-l încadrez pe Radu, ca să fac, totuși, diferența între el și tagma bloggerilor civilizați. M-a luminat tot Bogdana: Radu e un troll care are și blog.
Salut, Dragos. Voiam sa-ti citesc editorialul. Chiar voiam asta foarte tare. Apoi, in primele patru randuri, am vazut ca simti nevoia sa explici ce e un troll ceea ce mi-a trezit un puternic sentiment de jena si m-am simtit nevoit sa sar peste restul editorialului tau. Sper sa intelegi. Nu e ceva personal, doar ca viata nu e suficient de lunga ca sa pot citi editorialele unor oameni care simt nevoia sa explice ce e un troll. Promit ca intr-o zi am sa-ti citesc un editorial. Promit.
Dragă Dragoș, apreciez eleganța formei textului tău dar mă despart de el pe fond. Poate avem reprezentări diferite despre ce înseamnă “ticălos”. Pentru mine e unul care știe foarte bine ce rău face și totuși alege să-l facă. Radu intră fix în categoria asta cu atacul la adresa Oanei. Faptul că o avea talent nu e o circumstanță atenuantă, ci mai degrabă agravantă. Nesimțitul talentat are mai mult “succes” cu mizeriile lui decât unul lipsit de talent. Cel mai bun lucru pe care Cațavencii puteau să-l facă, cel puțin în numele a ceea ce unii dintre ei au însemnat pentru presa din România, era să recunoască deschis că, deși nu le place Oana Pellea, cu mizeria lui Radu au sărit calul. Că nu-i o problemă să nu-ți placă de cineva. Dar e o problemă să-ți pierzi discernământul din cauza asta.
Mulțumesc, Cosmin. Eu, din contră, cred că pe fond suntem în mare de acord, dar pesemne că nu m-am făcut eu bine înțeles. Și mie adevărata problemă mi se pare că așa ceva a apărut în Cațavencu și că nici măcar după ce-a apărut n-a făcut nimeni din redacție opinie separată. Dar cred că avem reprezentări diferite despre ce mai înseamnă azi revista asta. Eu nu-mi mai făceam de mult speranțe în legătură cu ea, iar apariția acestei golănii mi s-a părut o continuare firească a unei tendințe descendente.
Legat de ticăloșie, avem aceeași reprezentare, doar că eu nu văd răul așa de mare făcut de textul lui Radu. Cine se uită în gura unuia care zice că nu merge la teatru pentru că e ceva anacronic, cu siguranță nu face parte din publicul Oanei. Dacă Andrei Pleșu s-ar fi apucat s-o desființeze pe Oana, aia ar fi fost o ticăloșie. Dar așa, mi se pare doar o golănie, o bravadă mitocănească.
Că Doru Bușcu & Florin Iaru & Cristian Teodorescu & Mircea Dinescu nu zic nimic când un golan înjură o doamnă, abia asta mi se pare deprimant. Dar nici asta nu ține, în dicționarul meu, de ticăloșie, ține doar de buna creștere a fiecăruia și, vorba Oanei, de cum se așază aerul în jurul fiecăruia dintre noi.
Dragos, aici te contrazic putin. imediat dupa ce “incidentul” a capatat amploare, Simona Tache a intervenit pe pagina sa personala si s-a delimitat fatis de atitudinea colegului sau. Am vrut sa intervin si sa o “cert” pentru interventia ei inoportuna, in opinia mea conform careia colectivul trebuie sa primeze in fata opiniei personale, chiar daca directiile de exprimare sunt contrarii. Dar m-am abtinut.
O sa imi spui, poate, ca Simona este doar colaborator si ca nu reprezinta o pozitie oficiala in Catavencii (si nu Catavencu!). Iar aici te voi contrazice din nou. Cat timp, prin identitatea sa de jurnalist, s-a raliat directiei, imaginii si continutului respectivei publicatii, o reprezinta.
Iar Buscu, Iaru, Dinescu samd nu au intervenit tocmai pentru ca, asa cum ai precizat si tu, raul fusese comis. Indiferent ce ar fi spus, fie s-ar fi solidarizat cu colegul lor fie s-ar fi delimitat de continutul articolului acestuia, ar fi reprezentat o pata pe imaginea publicatiei. Care inseamna mai mult decat un redactor sau un colaborator. Asa cum am spus, colectivul primeaza…
Dragoș,
nu prea merge să nu fie nici prost nici ticălos. Una din două se cam impune…
Nu văd de ce să nu-ți exprimi o opinie personală. Și nu văd de ce trebuie să fi judecat pentru opinia ta personală.
@remainick Simona a făcut ceea ce ar fi trebuit să facă toți oamenii cu bun simț de la Cațavencu. Eu am zis că ar fi fost absurd ca Doru Bușcu să retragă textul lui Radu – odată ce a apărut, nu te poți face că așa ceva nici nu s-a întâmplat. Dar loc de delimitări și scuze era destul chiar și după publicarea lui. S-a întâmplat și la case mai mari, nu e de neînchipuit să existe diferențe de opinie în redacție care transpar în paginile publicației (ceva similar s-a întâmplat la Cațavencu cu cronicile la filmele lui Puiu).
Cât privește treaba asta cu “colectivul primează”, să mă ierți, dar e o tâmpenie comunistă – adică vine taman din ideologia împotriva căreia au luptat Cațavencii ani de zile. Nu-i bănuiesc că și-au pus problema în felul ăsta.
@Adrian Stanciu vorba lui Solomon, și tu ai dreptate 🙂
@Andrei George Ți-am șters un comentariu și ai intrat la moderare. În caz că n-ai observat, blogul meu nu e Cațavencu. Dacă ești bădăran, n-ai ce să cauți aici.
Dacă ai văzut mai multe spectacole de teatru cu Oana Pellea și ai o părere despre ea ca actriță, ești liber s-o scrii aici. Dacă vrei să fii mitocan, nu te împiedică nimeni s-o faci pe pe catavencii.ro
Dragoș dragă, am văzut multe , chiar foarte multe spectacole cu actrițe bune. Cum ar fi Gina Patrichi. Sau Carmen Stănescu. Sau Mariana Mihuț.Și ce dacă ? Eu discutam- și ar trebui să fi de acord cu mine- de opinia personală a unui om. Care nu ține neapărat să fie hip- alături de toți ăia care dau ochii pe spate neliniștiți când aud- de exemplu- de Liliana Tomescu.
Intr-un spatiu in care vorbele contondente sunt mai degraba regula si nu exceptie, Radu, din punctul meu de vedere, este exemplul perfect de traseu ratat, in ton cu restul “prostilor” pe care ii detesta atat de mult. Asta-i ironia suprema a situatiei.
Radu ar fi putut sa-si puna talentul in slujba unor lucruri importante, insa el a ales calea usoara. Stilul lui, orisicat de haios (taios?) pare la prima vedere si in ciuda condeiului bun, are prea multe gauri. Lama e buna, chirurgul e prost.
Dintr-un alt puncte de vedere, fara legatura cu articolul despre OP, eu pot sa empatizez pana la identitate cu el: in fata mizeriei lumii, uneori te poti salva doar prin umor. Numai ca, in ultima vreme, umorul lui Radu e cam dubios.
Dragos, am ajuns tirziu la articolul tau, pe care l-am citit din curiozitate, stiind ca o iubesti pe Oana. Nu stiam ca autorul articolului este injurator de profesie, avind de aceea admiratia si suportul celor mai politicosi din breasla, care nu si-ar permite, nici morti de foame, sa-si faca PR stergind pe jos cu o doamna. Concluzia pe care cu uimire am desprins-o in urma articolului tau zen, echilibrat si impartial cu toti prietenii tai – chiar daca unii sint ticalosi, desi tu preferi sa nu vezi asta – este ca din cind in cind, unei doamne e bine sa-i tragi o chelfaneala ca sa-i poate spune lumea ca o iubeste. Ceea ce lumea ii spune oricum, in diverse moduri, si doamna respectiva stie si nu e masochista, pentru ca intelege si fara sa o injuri birjareste ca nu merita decit iubire. Eu cam atit am avut sa-ti spun despre zen-ul absolut in care imbraci tu o intimplare de mahala romaneasca.
Mi s-a parut un articol subtil si personal. Adica cu o nota de amprenta personala in ea, impodobita cu stilul retoric si elegant cu care ne obisnuiesti. Cred ca parerile sunt impartite privind articolul, eu nu te cunosc in calitate de om/persoana, insa cred ca ai avut articole mai pline de substanta si eleganta decat acesta. Spre sa am placerea de a citi altele, pe alte teme, mai aproape de gandurile mele.
Offf, ce tarziu am ajuns…
Eu zic altceva, referitor la Radu si la starile pe care si le expune in articole sau pe blog: atata poate bietul de el, cu atat a fost inzestrat, sau si-a facut o lobotomie centrata pe extirparea bunului simt si a sentimentelor normale, Alta scuza nu are. Sa speram ca se va plictisi la un moment dat sa fie rau fara motiv!