Nu știți cumva un dentist bun?

Mă doare măseaua
Da‘ mi-e frică de dentist
De-aia nu pot să dorm noaptea
Ziua nu mănânc, de-aia sunt trist…

Așa începea unul dintre cântecele mele preferate de-ale lui Andrieș. Îl fredonam mai mult ca să fac haz de necaz – în copilărie și adolescență, câțiva stomatologi care-și rataseră pesemne vocația de torționari sădiseră în mine o frică teribilă de dentist, cu consecințe destul de nefaste pentru dantura mea.

M-a vindecat de frica asta abia pe la douăzeci de ani o doamnă doctor stomatolog frumoasă ca un înger și înțelegătoare până la Dumnezeu, gata oricând să-mi stingă durerile reale sau imaginare cu o fiolă de anestezic.

Dar dinți buni nu am am mai avut de unde scoate, pentru că ultimul schimb l-am primit până pe la șapte ani, așa că îi duc mereu la service, ca pe o Dacie din anii ‘80, robustă și rezistentă, dar la care trebuie mai mereu reparat câte ceva.

Cumva speram că ajunsesem la o bună înțelegere cu dantura mea, dar acum vreun an și jumătate a trebuit să accept că relația cu două măsele ajunsese dincolo de punctul la care se mai putea face ceva. Am încercat și cu consiliere, am încercat și să ne ignorăm o vreme, nimic n-a funcționat.

Nu mai rămăsese decât o singură soluție – despărțirea.

Eram hotărât să-mi găsesc o pereche de măsele mai tinere, mai frumoase și mai trainice, alături de care să încep o viață nouă 🙂

florin_lazarescu_20140916_0171 (1)Întâmplarea a făcut să aud în aceeași perioadă o bună prietenă vorbind la superlativ despre dentistul ei, specializat în implanturi. Așa am ajuns la doctorul Florin Lăzărescu, despre care prietena mea m-a asigurat că nu este numai „foarte bun” (lucru de care m-am convins imediat citindu-i CV-ul), ci și „foarte flexibil”. Cu asta, recunosc, m-a cucerit pentru că știam că cel mai greu va fi să-mi găsesc timp pentru procesul destul de cronofag la care urma să mă înham.

Florin lucrează la două clinici, SmileMed și Trident, cu o echipă de medici și asistente la fel de pricepuți și de simpatici ca și el, așa că am găsit întotdeauna loc de o programare, fie că a fost seara târziu, dimineața foarte devreme sau în weekend.

Îmi aduc și acum aminte un episod de primăvara trecută. Eram la București într-o sâmbătă, chiar în timpul consultației cu Florin. Trebuia să facem o programare nouă peste două săptămâni, când urma să fiu iar în oraș, dar era fix în weekendul în care Societatea Europeană de Cosmetică Dentară, unde Florin este președinte, organiza un congres. Când am auzit, am fost convins că nu va fi posibil să ne vedem, ceea ce era cum nu se poate mai prost, întrucât nu aveam planuri să fiu la București pentru încă vreo lună și ceva. Florin a tranșat imediat problema, adresându-se colegei care se ocupă de programări cu aceeași rapiditate cu care cere o pensă sau un tampon – „Ia vezi, Felicia, la care panel nu sunt în prezidiu, să pot trage o fugă”.

Și așa a fost: între două prezidii, Florin a dat o fugă la cabinet, și-a dat jos sacoul și cravata, și-a pus echipamentul de chirurg și și-a făcut treaba. Apoi s-a schimbat la loc și a fugit înapoi la congres.

Cred că spune multe despre calitatea relației cu Florin faptul că am preferat în anul în care am lucrat la Bruxelles să continui „să-mi aduc dinții în service” la București, deși asigurarea mi-ar fi permis să folosesc serviciile oricărui stomatolog din Europa.

Așa că dacă vă căutați zilele astea un dentist bun, vi-i recomand călduros pe Florin și pe colegii lui.

 

  1. La fel si eu…
    In copilarie am dat de un Visinescu al dentistilor …care m-a facut sa fug de astfel de locuri !
    Pana la 26 – 27 ani n-am scapat de aceasta frica, si sincer nici acum n-am scapat !

    Insa am reusit sa vad, ca exista si doamne dentiste ce isi practica meseria cu calm, atentie … si ” mana” buna .

  2. Eu nu suport dentistii , chiar ii urasc . Dar , recent , verisoara mea a terminat facultatea de stomatologie si parca mai bine te “lasi” pe mana unei rude decat a unui necunoscut . ( pentru cei care au aceasta posibilitate , bineinteles )

Leave a Reply