Despărțirea de ONG

Dragos Bucurenci Ateneul Roman Hope Concert

Se fac aproape patru ani de când am stat cu Ștefan Dărăbuș la o discuție despre Fundația Hope and Homes for Children undeva pe strada Calderon din București. Eu lucram la Bruxelles la Comisia Europeană, dar mă pregăteam să-mi închei activitatea și eram dornic să-mi reiau proiectul antreprenorial, compania de consultanță și comunicare Khastalia, pe care o fondasem la întoarcerea de la Stanford și de la care luasem o pauză pentru a coordona comunicarea în cadrul cabinetului comisarului european pentru politici regionale.

Când am plecat din România la Stanford, îmi făcusem un plan: lucram de zece ani în organizații non-profit (British Council, Salvați Delta, MaiMultVerde) și voiam să-mi dedic următorii zece-cincisprezece ani unei cariere în mediul privat.

Desantul la Comisia Europeană a fost neașteptat și de nerefuzat, dar n-a durat foarte mult, așa că de-abia așteptam să revin la planul inițial.

Ștefan are o calitate extraordinară de a atrage în jurul organizației oameni valoroși (ca Alexandru Tomescu, Amalia Enache, Zoli Toth și mulți alții) și de a le transmite pasiunea lui pentru misiunea generoasă căreia el și-a dedicat întreaga viață.

La întâlnirea de acum patru ani, m-a rugat să mă ocup de echipa de comunicare și fundraising de la București.

Am ezitat o vreme pentru că știam că prioritatea mea după întoarcere va fi Khastalia. În cele din urmă am acceptat, cu câteva condiții. Una dintre ele a fost ca cele două echipe să funcționeze în același sediu ca să nu fiu nevoit să fac naveta între ele. Ștefan a fost de acord, la fel cum a făcut de fiecare dată când i-am propus schimbări și proiecte nu de puține ori riscante. Rar mi-a fost dat să fac echipă cu cineva care să aibă atâta încredere în mine, iar încrederea asta mi-a dat aripi.

Mă bucur să văd că astăzi Hope and Homes for Children a devenit un nume de referință nu doar în societatea civilă, dar și pentru societatea românească în general.

Munca de 21 de ani a fundației merita această recunoaștere, iar noi, cei din București, nu am făcut decât să amplificăm rezultatele extraordinare, pasiunea și hotărârea colegilor din Baia Mare.

Fonduri atrase de Hope and Homes for Children Acum patru ani, Hope and Homes for Children strângea 600 de mii euro din România, sub 20% din bugetul total al organizației. În 2018, am reușit să atragem 1,470 milioane de euro din România, aproape 40% din bugetul total.

N-aș fi reușit să fac nimic din toate acestea fără ajutorul lui Robert Ion, directorul de fundraising, și al Anamariei Bogdan, managerul de comunicare, care au adunat în jurul lor o echipă de oameni inimoși și împreună cu care am pus pe picioare una dintre cele mai bune echipe de fundraising din România.

În acești ani, am strâns aproape 4 milioane de euro, bani cu care au fost închise orfelinate, au fost deschise mai multe case de tip familial, un centru rezidențial pentru tinerii care ies din sistemul de protecție, iar zeci de mii de copii au putut să rămână alături de familiile lor care ar fi fost altfel nevoite, din sărăcie, să-i abandoneze în grija statului.

E o muncă de care sunt extraordinar de mândru și care face să merite toate orele nedormite și toate momentele când am simțit că mi-am asumat un pic mai multă treabă decât puteam duce.

În tot acest timp, m-am ocupat și de proiectul meu antreprenorial: Khastalia a crescut, de la o companie cu un singur acționar-administrator-angajat la ecosistemul de training și consultanță care este acum. Am reușit să ne dublăm în fiecare an cifra de afaceri, să atragem traineri valoroși și să punem bazele Școlii de Comunicare, proiectul de care sunt cel mai mândru și pentru care îi sunt recunoscător partenerului și cofondatorului Paul Olteanu. 

De la Khastalia am câștigat experiență ca trainer, mii de cursanți și clienți care m-au ajutat să devin un consultant mai bun. Nu în ultimul rând, a fost principala mea sursă de venituri în acești ani. În România nu te îmbogățești lucrând la ONG și nici nu cred că e cazul s-o faci. De la Hope and Homes for Children am câștigat infinit mai mult: mi-a dat sens și m-a ajutat să-mi plătesc o parte din datoria pe care cred că o avem cu toții față de cei mai puțin privilegiați decât noi.

Dar pe măsură ce ambele proiecte s-au dezvoltat și au devenit tot mai cunoscute, presiunea a devenit tot mai mare. O vreme m-am simțit ca un părinte care încearcă să se împartă între doi copii, fiecare cu pasiuni, interese și opțiuni de viață tot mai diferite. Încet, încet au apărut și conflictele, nu doar de timp, ci uneori și de imagine și de asociere. Am făcut eforturi mereu să țin cele două planuri complet separate, dar în cele din urmă mi-am dat seama că încerc să desenez un cerc pătrat și că nu-mi iese.

În ultimul an, m-am descoperit tot mai des tracasat, hăituit, irascibil, indisponibil. Colegii mei din ambele echipe au resimțit cel mai abitir aceste lucruri.

Clienților mei le-am recomandat întotdeauna o abordare strategică în comunicare și nu numai: să plece de la o viziune, de la o destinație și să lucreze în perspectiva priorităților strategice, nu a urgențelor prezentului. I-am încurajat mereu să nu se teamă să ia decizii dificile atunci când imediatul începe să nu mai semene cu viziunea de la care au pornit. Altfel spus, să nu-și piardă busola.

Viziunea mea a fost aceea de a-mi construi în această perioadă a vieții o carieră în mediu privat, iar colaborarea cu Hope and Homes for Children a fost întotdeauna ceva ce am făcut mai mult pentru sufletul meu și mai puțin pentru punerea în practică a acestei viziuni.

Așa că am decis să iau decizia dificilă și să închei această colaborare la 30 iunie. Am renunțat, de asemenea, la calitatea de membru în boardul Accept, o funcție pe care am acceptat-o din recunoștință față de ceea ce datorez acestei organizații, ca membru al comunității LGBTQ+, și de care regret că nu m-am putut achita mai mult de jumătate de an.

Am intitulat această însemnare „Despărțirea de ONG”, pentru că eu am crezut întotdeauna că societatea civilă nu este compusă doar din cei care lucrează în ONG-uri, ci este totalitatea cetățenilor îngrijorați care aleg să se implice în schimbarea societății. Din perspectiva acestei definiții, nu mă voi despărți niciodată de societatea civilă. Voi rămâne un prieten al oamenilor curajoși și inimoși de la Hope and Homes for Children, Accept, Hospice Casa Speranței și Tășuleasa Social și voi ajuta oricând voi putea aceste organizații.

Sper să faceți la fel cu cel puțin una dintre miile de asociații și fundații care luptă pentru schimbarea în bine a României.

Dragos Bucurenci Ateneu Culise

Leave a Reply