Puţin Brel astăzi, să mai temperăm euforia de ieri. Pentru necunoscători, “Seasons in the Sun” este un cover după “Le moribond” şi nu invers.
Adieu l’Émile je t’aimais bien
Adieu l’Émile je t’aimais bien, tu sais
On a chanté les mêmes vins
On a chanté les mêmes filles
On a chanté les mêmes chagrins
Adieu l’Émile je vais mourir
C’est dur de mourir au printemps, tu sais
Mais j’pars aux fleurs la paix dans l’âme
Car vu qu’t'es bon comme du pain blanc
Je sais qu’tu prendras soin d’ma femme
J’veux qu’on rie
J’veux qu’on danse
J’veux qu’on s’amuse comme des fous
J’veux qu’on rie
J’veux qu’on danse
Quand c’est qu’on m’mettra dans l’trou
Sâmbătă, bistro-ul de slow food al Violetei a împlinit doi ani. Darul Violetei şi al lui Ediz pentru prietenii localului a fost un mic concert susţinut de unul dintre clienţii fideli ai bistro-ului, violonistul Alexandru Tomescu, împreună cu prietenul lui din Romanian Piano Trio, violoncelistul Răzvan Suma.
Nu mă pricep să vă spun cât de frumos au cântat cei doi, tot ce ştiu e că mie mi-a plăcut foarte mult. Şi mi s-au părut foarte inspirate explicaţiile, povestioarele, anecdotele de dinaintea fiecărei piese. Îl ştiam pe Tomescu doar ca violonist, l-am descoperit şi ca vorbitor, unul foarte charismatic. Şi m-am bucurat să descopăr în ambii muzicieni încă două dovezi grăitoare că nu trebuie să fii gras, sobru sau sociopat ca să cânţi la un instrument cu coarde.
La Grădina Icoanei avusese loc cu puţină vreme înainte un eveniment religios, ceva cu scenă, reflectoare, lumânări, popi şi credincioşi. Din când în când, prin faţa vitrinei în care Tomescu şi Suma cântau, trecea câte un om cu o lumânare în mână, ca într-o noapte de Înviere. Unii treceau nepăsători, alţii căscau gura şi treceau mai departe, alţii se opreau şi rămâneau o vreme visători. O doamnă a intrat, de mână cu fetiţa ei, care ţinea în mână o lumânare.
Apariţia sfioasă şi delicată mi-a adus aminte de un vers din Edgar Alan Poe – Ţie, ca să nu mai sângeri, îţi trimite Domnul îngeri - şi le-am mulţumit Violetei şi lui Ediz pentru această clipă senină.
Sarah Chang, cândva un copil-minune al muzicii şi astăzi una dintre cele mai mari violoniste ale lumii, cântă diseară la Ateneul Român, alături de Andrew von Oeyen.
Concertul este organizat de Agenţia de Vise, cu sprijinul LG Electronics şi al Uniunii de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România.
Programul serii
Cesar Franck – Sonata în La major pentru vioară şi pian
Christopher Theofanidis – Fantezie
Johannes Brahms – Sonata nr. 3 op. 108 în re minor pentru vioară şi pian.
Câteva fraze memorabile din “The Catcher in the Rye”:
J. D. Salinger 1919-2010
I don’t even know what I was running for – I guess I just felt like it.
When I really worry about something, I don’t just fool around. I even have to go to the bathroom when I worry about something. Only, I don’t go. I’m too worried to go. I don’t want to interrupt my worrying to go.
I was half in love with her by the time we sat down. That’s the thing about girls. Every time they do something pretty, even if they’re not much to look at, or even if they’re sort of stupid, you fall half in love with them, and then you never know where the hell you are. Girls. Jesus Christ. They can drive you crazy. They really can.
Don’t ever tell anybody anything. If you do, you start missing everybody.
If a girl looks swell when she meets you, who gives a damn if she’s late? Nobody.
Dacă aveţi drum pe la o librărie zilele astea, căutaţi micul volum galben “Nouă povestiri”, apărut la Polirom. Sunt delicioase…
“4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, singurul film românesc care a luat Palme d’Or-ul, vorbeşte despre coşmarul comunist la scară cotidiană. Fără puşcării şi fără securişti, la fel de impresionant ca un episod din “Memorialul durerii”, dar mai puţin crâncen, mai lesne digerabil azi pentru cei care nu ştiu sau nu mai vor să ştie.
Cu prima parte a “Amintirilor din Epoca de Aur”, Cristian Mungiu pare să fi făcut un pariu cu sine însuşi: să arate că se poate face şi comedie, povestind despre aceiaşi ani în care se petrece şi acţiunea din “4, 3, 2″. E o comedie uşoară, uneori subtilă, cel mai adesea efervescentă.
Mie a doua parte a “Amintirilor” (Dragoste în timpul liber) mi-a plăcut cel mai mult. E drept că sunt la a doua vizionare şi cu siguranţă am privit seria cu alţi ochi decât astă-vară, la Cluj. Dar mi se pare că această a doua parte a găsit cel mai bine linia de mijloc dintre cele două extreme: “4, 3, 2″ şi prima parte a “Amintirilor”. În scenariile scrise de Mungiu pentru “Dragoste în timpul liber”, povestea comunismului se compune din emoţii fireşti, iar lumea aceea pare mai apropiată decât ne-am obişnuit s-o vedem.
“4, 3, 2″ mi-a pus un nod în gât. Prima parte a “Amintirilor” m-a făcut să râd, de câteva ori chiar în hohote. “Dragoste în timpul liber” mi-a lăsat un zâmbet amar, ceva între certitudinea că şi în acel Infern exista viaţă, viaţă adevărată, cu toate suişurile şi coborâşurile ei, şi răsuflarea uşurată că i-am scăpat acelei lumi printre degete.
“Amintiri din Epoca de Aur” este un film scris de Cristian Mungiu şi regizat de Ioana Uricaru, Hanno Hoefer, Răzvan Mărculescu, Contantin Popescu şi Cristian Mungiu.
E o vreme, iubito, cind curajul iti vine dintr-un om care repara o chiuveta. Dintr-un barbat care duce vesel o trotineta la subtioara, ca pe o piine. Dintr-un ciine care ti se aseaza la picioare cerind din ochi sa-l mingii, iubito. Dintr-un stadion de 80.000 de oameni, arhiplin, iubito, duminica. Dintr-o femeie care se trezeste la cinci dimineata, sa faca o tocana si dupa aceea sa schimbe trei autobuze pina la santier. Foarte rar, in viata, daca te uiti bine, iubito, curajul vine din asemenea fleacuri. E o vreme cind curajul vine din acceptarea ideii ca nu exista pe lume fleacuri. O trotineta, iubito, valoreaza cit o piine. O chiuveta, iubito, e la fel de importanta ca o tocana. Trebuie sa ai curajul de a recunoaste calm asemenea enormitati ca realitati exacte pe care se bazeaza echilibrul nostru, iubito. Begoniile nu au inghetat in noaptea aceea, ele dau in floare, iubito, la sfirsitul lunii, lasind lumii suprema incertitudine, aceea dintre agonie si nastere. Omul e admirabil- zice fratele meu, Albert – fiindca poate trai si in incertitudini. Imi trebuie mult curaj ca sa te pot auzi cum urli iubito, vino, vino, vino, si eu sa nu vin pentru ca sa-mi fac meseria de begonie, sa-mi infrunt egoismul, socotindu-l incert, sa pun mai presus aceasta hirtie alba si acest creion cu care te culc linga mine, aici, sa nu te mingii, ci sa te scriu si apoi sa lipesc atent plicul. E o vreme cind – iubito, iubito – tot curajul se tine intr-un virf de creion.
Radu Cosaşu
oferite de Unicredit Ţiriac Bank sunt Vulupe (invitaţia pentru azi), Alexandra (invitaţia pentru vineri), Sebastiano (sâmbătă) şi Andra (duminică).
Le mulţumesc tuturor celor care au lăsat comentarii, m-a bucurat să văd aşa de mult entuziasm. Recunosc că m-au impresionat mai tare cei ale căror motivaţii aveau legătură cu ei şi care au cerut invitaţii în numele lor, dar au fost şi între celelalte comentarii destule care m-au făcut să zâmbesc. Mă bucur că am organizat acest mic concurs. Mulţumesc, Anca Nuţă! Mulţumesc, Unicredit Ţiriac!
Câştigătorii au primit detalii pe e-mail. Audiţie plăcută!
Invitaţiile sunt pentru joi, vineri, sâmbătă şi duminică, la concertul de la ora 17 de la Ateneul Român. Fiecare invitaţie este valabilă pentru două persoane.
Dacă daţi click pe fiecare dintre zile, veţi afla cine cântă şi ce e în program, iar aici puteţi afla mai multe despre fiecare artist.
Regulile sunt aceleaşi ca şi data trecută. Pentru a primi o invitaţie trebuie să mă convingi că o meriţi. Motivaţia poate să fie scurtă sau lungă, haioasă sau serioasă, raţională sau emoţională. Important e să-mi placă mie.
Vor exista trei câştigători, care vor fi anunţaţi joi la prima oră. Te rog să precizeci în comentariul pe care-l vei lăsa la ce concert ai prefera să mergi sau dacă nu ai preferinţe.
În fine, dacă mi-ai lăsat deja un comentariu data trecută şi nu ai câştigat, dar vrei să participi şi acum, e suficient să dai copy-paste la comentariu aici ca să ştiu să te iau în considerare. Îţi promit că ai tot atâtea şanse ca un comentariu nou.
Aşadar, stimaţi melomani, stimate melomane, poftiţi de mă convingeţi!
