Acum aproape două luni scriam destul de amărât povestea Andreei. Astăzi scriu cu bucurie noile vești despre cum a evoluat tratamentul ei. Datorită bunăvoinței și implicării CanCan, MobilPay, Romtelecom și a tuturor celor dintre voi care ați donat, Andreea a avut suficienți bani pentru a face, la Anadolu, operația de care avea nevoie.
Archive | la vita e bella RSS feed for this section
Geamantanul cu dor
Ce-aș lua cu mine “dacă aș face zilnic naveta între Rai și Iad”, vorba poetului.
Se obișnuiește ca cei care pleacă pentru o perioadă mai îndelungată din țară să spună de ce n-are să le fie dor în micul sau marele lor lor exil. Eu vreau să vă vorbesc despre crâmpeiele unei Românii de care îmi va fi chiar foarte dor și pentru care am să mă întorc cu drag ori de câte ori voi găsi un răgaz.
Les adieux
Mă gândesc de luni de zile la însemnarea asta și, iată, acum că m-am așezat s-o scriu, în vreme ce aștept la poarta F5 a aeroportului Skiphol îmbarcarea pentru San Francisco, n-am nici inspirație, nici bucurie.
Amintiri din Făgăraș
N-am reușit să ajung alaltăieri pe Moldoveanu, așa cum mi-am propus, dar am avut parte de o aventură la care nici nu visam. Ceva între The Blair Witch Project și un reality-show de tip survival. Făgărașul mi-a predat cu asprime câteva lecții importante și m-a răsplătit la peste 2,400 de metri cu niște priveliști vindecătoare. Despre ce a fost vorba vă povestesc în numărul din octombrie ale revistei The One. Deocamdată, vă las să vă clătiți privirile.
Sus, sus, sus, la munte sus!
Azi schimb prefixul și mi-am propus să beau o gură de șampanie pe Vf. Moldoveanu, departe de GSM, G3 sau GPRS. Vă povestesc mâine cum a fost.
Ce i-a uimit pe brădeșteni
Omid a insistat să cobor cu ASX-ul pe o pantă foarte abruptă cu fân necosit și, deși eram convins că nu-l mai scoatem de acolo, l-am ascultat (era târziu, eram obosit, nu mai știu ce-a fost în capul meu). Următoarele două zile, sătenii din Brădești s-au perindat pe la cortul nostru ca să se minuneze că am băgat mașina acolo și să ne asigure că n-o mai scoatem fără ajutorul lui nea Cutare, care i-a mai tractat și pe alții.
Povestea plecării
Story: Ce îți place cel mai mult în State?
O să râzi, dar am fost prima dată în State în toamna anului trecut. Susținusem deja interviul pentru Stanford la Londra, dar am vrut să mă familiarizez cu campusul și cu orașul, care este în inima Sillicon Valley. Ceea ce am văzut m-a convins definitiv, dacă mai aveam vreo urmă de dubiu, că acesta este locul unde vreau să-mi încep al patrulea deceniu din viață.
Vânătările Ponorului și Huda lui Papară
A doua zi după peripețiile de pe Cheile Râmețului, am ales un traseu ușor, de refacere și am pornit spre Vânătările Ponorului.
După ce trece prin câteva sate încremenite într-un timp premodern, cărarea intră într-un mic crâng, de unde se deschide spre o mare depresiune în formă de pâlnie: dolina Vânătarea. Se merge “pe buza pâlniei”, până în punctul ei cel mai înalt, unde marcajul coboară centripet spre punctul “de scurgere”. O mică pădure ascunde aici o scenografie spectaculoasă: trei pâraie se infiltrează în pământ, nu înainte de a da naștere unei foarte frumoase căderi de apă. Peretele înalt de calcar e brăzdat de urmele vineții care au dat numele locului.
Brâna Caprelor
Intrarea pe traseu e străjuită de un marcaj decolorat pe o tablă ruginită și de crucea metalică a unui tânăr pentru care Brâna Caprelor a fost ultima ascensiune. Apoi poteca urcă vertiginos și se transformă într-un perete vertical de piatră de-al lungul căruia atârnă un cablu.
Drumul până pe creastă e compus din mai multe astfel de escalade, dar priveliștea panoramică asupra Cheilor Râmețului este neprețuită. Nu e un traseu ușor și nici foarte plăcut dacă ai rău de înălțime, dar, cu prudență și echipament adecvat (noi aveam, din păcate, sandalele cu care traversaserăm Cheile, nu ne dăduse prin cap să ne luăm bocancii în rucsac), poate deveni una dintre cele mai spectaculoase amintiri din Carpați.
Cum am intrat la apă pe Cheile Râmețului
(aventuri din Carpați, partea a treia)
Cheile Râmeților sunt unul dintre cele mai spectaculoase trasee pe care le-am străbătut în Carpați. Râmețiul a săpat în Munții Trascăului un relief carstic fabulos, iar parcurgerea Cheilor a fost o aventură memorabilă.
Le-am abordat mai întâi dinspre Cheia spre Valea Mănăstirii. La început ni s-a părut că marcajul e deterioriat și incomplet, apoi ne-am prins că nu era mare nevoie de marcaj, pentru că nu ai de urmat altceva decât cursul râului. Ceea ce înseamnă că trebuie să mergi efectiv prin apă. Am prins o perioadă cu apă mare, așa că ne-am muiat bine.
Comentarii